Încă un medic „săltat” de DNA, pentru „luare de mită în formă continuată”

18 septembrie 2019 | 0 comentarii |

Ajutat de un intermediar cu care împărțea profitul, acesta elibera documente medicale pentru pensii de invaliditate, chiar și unor persoane apte de muncă.

 

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au făcut public, în această dimineață, un nou caz de medic din cadrul unui cabinet de expertiză medicală care ar fi ajutat zeci de persoane să obțină ilegal pensii de invaliditate, contra unor șpăgi pe care le încasa printr-un intermediar.

După cum se arată într-un comunicat remis în urmă cu puțin timp de către DNA, este vorba de medicul Alexandru Faur, din cadrul Cabinetului de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă din Cluj, care a fost reținut ieri, pentru 24 de ore, împreună cu complicele său, fiindt prins în flagrant, imediat după ce a încasat o nouă șpagă, de la o persoană care îi solicitase eliberarea unor astfel de documente medicale.

Procurorii susțin că, în perioada aprilie-septembrie 2019, medicul ar fi primit diferite sume, de la 61 de persoane, prin intermediul persoanei care intermedia „tranzacțiile”, pentru a elibera documentele medicale necesare pensionării pe motiv de invaliditate, beneficiarii fiind atât persoane care aveau acest drept, cât și altora, care doreau să încaseze ilegal astfel de pensii, având capacitate deplină de muncă.

 

Pacienții aveau „primul contact” cu intermediarul, care, conform procurorilor, este o femeie fără nicio calitate oficială, care pretindea sume cuprinse între 1.000 și 1.500 de lei pentru a-i ajuta să obțină pensii de invaliditate, indiferent dacă aveau sau nu acest drept. Odată primiți banii, persoana în cauză lua legătura cu medicul, căruia îi remitea de obicei 300-400 de lei din suma totală, pentru ca acesta să stabilească grade de invaliditate și să elibereze deciziile care să ateste că cei care dăduseră șpaga nu aveau capacitate de muncă și îndeplineau condițiile pentru a primi pensii de handicap.

Procurorii DNA au intrat la un moment dat „pe fir”, așa că au pus la cale un flagrant, pe care l-au organizat luni. Astfel, o persoană care pretindea că dorește să obțină decizie de pensionare pe caz de invaliditate, s-a adresat intermediarei, căreia i-a oferit în acest sens 600 de lei pentru a rezolva problema. Aceasta a mers apoi la cabinetul medicului căruia i-a înmânat 300 de lei din suma pretinsă și încasată, moment în care au intervenit procurorii, procedând la „constatarea infracțiunii flagrante”.

 

Medicul și intermediara au fost reținuți ieri pentru 24 de ore, fiind apoi prezentați instanței. În cazul femeii, judecătorii au decis arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, în timp ce medicul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În acest timp, acesta nu va mai putea profesa ca medic la cabinetul de expertiză medicală din Cluj și nu are voie să comunice cu persoanele implicate în dosar. De asemenea, nu poate părăsi țara decât cu acordul prealabil al procurorului DNA care instrumentează cazul și trebuie să se prezinte periodic la Poliție, conform unui program de supraveghere, dar și ori de câte ori va fi chemat.

De asemenea, este obligat să se prezinte la DNA de fiecare dată când va fi solicitat și să informeze reprezentanții instituției în cazul în care se va decide să își schimbe domiciliul în această perioadă.

Deși în comunicatul DNA nu se specifică acest lucru, este foarte probabil ca cercetările să se extindă și în cazul persoanelor care au plătit pentru a beneficia pe nedrept de pensii de invaliditate, cu ajutorul medicului și a persoanei care intermedia șpăgile.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*