Infecționistul așteptat la SJU Buzău, „picat” la examen de profesorul Adrian Streinu Cercel

10 ianuarie 2018 | 3 comentarii |

Acesta nu a reușit să promoveze concursul susținut luni la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, deși iși dorea foarte mult să lucreze în cadrul spitalului buzoian.

 

Etapa care fi trebuit să constituie o simplă formalitate în procedura de angajare a unui nou medic în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău s-a dovedit însă un obstacol de netrecut pentru candidatul înscris pe unul din cele 17 posturi scoase la concurs de unitatea medicală în cursul lunii octombrie a anului trecut. Deși concura singur pe post, iar experiența sa profesională ar fi trebuit să îl ajute să treacă de această formalitate, medicul infecționist care ar fi urmat să lucreze în cadrul secției de Boli Infecțioase a spitalului nu a reușit să promoveze examenul pe care l-a susținut în acest sens pe data de 8 ianuarie.

Dr. Zonda Laszlo Iulian era ultimul din cei 4 medici care iși depuseseră dosarele pentru cele 17 posturi scoase la concurs, a cărui situație urma să fie clarificată în urma examenului de încadrare pe post, și nimeni nu se asștepta ca acesta să nu poată obține baremul minim de 120 de puncte, necesar promovării examenului.

Cu o experiență considerată, teoretic, de luat în seamă, având în vedere vârsta de 45 de ani și o perioadă în care a profesat în Franța și faptul că este absolvent al UMF Iași, medicul a furnizat o surpriză extrem de neplăcută, nereușind să treacă de proba scrisă, rezultat la care nimeni nu se aștepta.

 

Acesta a susținut luni examenul la Institutul Matei Balș, în fața comisiei prezidate de însuși managerul institutului, medicul Adrian Streinu Cercel, recunoscut pentru severitatea și intransigența sa în astfel de situații. Cu toate că majoritatea medicilor care au dat concurs pentru a se angaja la spitalul din Buzău au reușit să obțină punctajul minim, indiferent daca au concurat singuri sau mai mulți pe post, rezultatul obținut de medicul Zonda Laszlo Iulian a fost unul sub așteptări, aceste nerușind să promoveze examenul, chiar daca a concurat singur pe loc. La proba scrisă a obținut doar 39,7 puncte (sub o treime din minimul necesar), rezultat care nu i-a mai dat posibilitatea să participe și la proba clinică/interviu. În consecință, medicul a fost respins la acest examen, iar postul din cadrul secției de Boli Infecțioase pentru care a candidat, va ramâne în continuare neocupat, ca și celelalte 15 posturi de medici pe care spitalul le-a mai scos la concurs în octombrie.

 

Claudiu Damian

La aflarea acestui rezultat, managerul Claudiu Damian s-a declarat profund dezamagit, mai ales că vestea vine la o zi după ce, ieri, unitatea medicală primse confirmarea ca va primi în dotare un aparat RMN și un sistem informatic extrem de util în domeniul imagisticii medicale. Acesta a precizat că era previzibil că examenul va fi unul dificil, având în vedere că președintele comisiei a fost dr. Adrian Streinu Cercel, însă nu se astepta ca medicul, să obțină un rezultat atât de slab care îl elimină din cursa pentru ocuparea postului pentru care a candidat. Claudiu Damian spune că SJU Buzău are în continuare nevoie de medici, însă este important și nivelul de pregătire al acestora.

Din cei patru candidați care și-au depus dosarele în sesiunea din octombrie, doar doi au devenit angajați ai spitalului, întrucât între timp, un alt candidat s-a retras din cursă. Este vorba de medicul cardiolog Ahmed-Sheh-Mhmod Muhamad-Zep, care a efectuat cateva garzi la SJU Buzău înainte de data de 21 decembrie, când ar fi trebuit să susțină examenul de ocupare a postului, ocazie cu care a realizat că volumul de muncă este prea mare, așa că, în ultimul moment, și-a retras dosarul, anunțând că renunță la intenția de ocupare a postului vacant, întrucât nu ar putea face față.

Singurii medici angajați în urma sesiuni din octombrie sunt dr. Irina- Daniela Diță – rezident anul V în specialitatea medicină internă și dr. Eugenia Mazâlu, specialist în obstetrică-ginecologie, care a optat pentru unul din cele cinci posturi scoase la concurs pentru Centrul de Sănătate Multifuncțional de la Pârscov.


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Comentarii (3)

  1. medic spune:

    Sa nu uitam ca la Iasi o doamna profesoara a fost condamnata pentru spaga le examen. Profeseaza si acum acesta doamana care formeaza in continuare tineri medici. Orice medic care a terminat facultatea la Iasi va duce in spate povara unui asemenea dascal!

  2. Ion Greceanu spune:

    Presupunand ca examenul a fost corect gestionat, obtinerea unui scor insuficient pentru un post in SJU Buzau inseamna o pregatire insuficienta pentru orice post de infectionist in Romania. Atrage aceasta, oare, suspendarea dreptului de libera practica in specialitate pana la un nou examen de specialitate, cum ar fi normal? Sigur ca nu, dupa legislatia actuala. Si atunci ce rost are acest examen (fiind singurul candidat nu se poate numi concurs)? Care examen a fost corect, cel de specialitate sau acesta? Daca nu a mai lucrat in specialitate o perioada lunga de timp, ar fi fost normal sa mai dea inca o data examenul de specialitate. Daca a lucrat si este nepregatit, inseamna ca rezidentiatul si examenul de specialitate promovate nu au fost corecte.
    Ce parere are Colegiul Medicilor care trebuie sa garanteze buna pregatire a medicilor cu drept de libera practica pe care ii certifica?

Adaugati un comentariu


 

*