INSP a modificat din nou definiția de caz pentru Covid-19
S-a stabilit că se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2 și în cazul copiilor cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale neasociate cu alimentaţia.
Institutul Național de sănătate Publică (INSP) a actualizat, vineri, definiția de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus Covid-19 – boala cauzată de infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Potrivit noilor modificări, noțiunea de „caz suspect” se poate atribui mai multor categorii de pacienți ca până acum. Astfel, orice persoană cu debut brusc de febră şi tuse (anterior, orice persoana cu infecție respiratorie acută (debut brusc cu cel puțin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultate în respirație (scurtarea respiratiei) este considerată susăpectă de infecția ciu noul virus.
Totodată, caz suspect este considerat și orice pacient cu debut brusc al oricăror 3 sau mai multe dintre următoarele semne şi simptome: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriza, dispnee, anorexie /greţuri /vărsături, diaree, status mental alterat sau orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie cu sau fără pleurezie. Orice persoană cu infecţie respiratorie acută severă (SARI) – febră sau istoric de febră şi tuse şi dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei) şi care necesită spitalizare peste noapte este considerată, de asemenea, caz suspect.
Apariția primului caz grav de Covid-19 la un copil de 9 ani și 11 luni și internarea lui la Terapie Intensivă în urma unei complicații grave (sindrom inflamator multisistem) a determinat INSP să considere că și în cazul copiilor cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2.
„Confirmarea promptă a cazului suspect este necesară pentru a asigura, rapid şi eficient, supravegherea epidemiologică a contacţilor, implementarea măsurilor de prevenire şi control al infecţiei, precum şi colectarea informaţiilor epidemiologice şi clinice relevante”, precizează INSP.
INSP a stabilit, totodată, condițiile în care un caz poate fi considerat „probabil”, ca subcategorie a cazului suspect. Astfel, poate fi considerat „probabil” cazul unui pacient care întrunește criteriile clinice de mai sus și este contact al unui caz confirmat sau are legătură epidemiologică cu un focar cu cel puțin un caz confirmat.
Suspect de infecția cu SARS-CoV-2 este, de asemenea, pacientul la care imaginea pulmonară este sugestivă pentru COVID-19: Rx pulmonară cu opacități neclare, frecvent rotunde, cu distribuție periferică inferioară; CT pulmonară cu multiple opacități bilaterale cu aspect de sticlă mărunțită, frecvent rotunde, cu distribuție periferică inferioară; echografie pulmonara cu linii pleurale îngroșate, linii B (multifocale, discrete sau confluente), tipare de consolidare cu sau fără bronhograme.
Suspectă de sindrom respirator acut cu noul coronavirus este considerată și persoana cu debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) în absența unei cauze identificate.
„Un adult decedat fără o cauză explicabilă, cu insuficiență respiratorie care a precedat decesul și care a fost în contact cu un caz confirmat sau care a avut legătură epidemiologică cu un focar cu cel puțin un caz confirmat” este, de asemenea, caz suspect de Covid-19, potrivit noilor definiții de caz stabilite de INSP.
Cazul confirmat este cel în care o persoană are confirmare în laborator a infecției cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice.
Au fost stabilite, de asemenea, condițiile în care o persoană este considerată „contact direct”. Conform definiției de caz actualizate, există mai multe situații în care cineva poate fi considerat contact apropiat al unui pacient infectat. Astfel, INSP definește ca fiind contact direct persoana care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19; persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor); persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejata de mănuşă), precum și persoana care a avut contact faţă în faţă cu un caz condirmat, la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute.
În aceeași categorie intră și persoanele care s-au aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sala de şedinţe, sala de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m, dar și cele din rândul personalului medico-sanitar sau alte persoane care acordă îngrijire directă unui pacient infectat cu noul coronavirus sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.
Legătura epidemiologică ar fi putut avea loc în perioada de 14 zile anterioare datei debutului.
Orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protectie corespunzator și a respectat distanțarea fizică NU ESTE CONSIDERATĂ CONTACT DIRECT.
Un caz COVID-19 poate fi de origine comunitară sau asociat asistenței medicale (IAAM), în funcție de numărul de zile anterioare datei debutului sau a confirmării în laborator, după data internării într-o unitate sanitară (spital, centru de dializă), centru rezidential de ședere prelungită, ori de argumentele din investigația epidemiologică privind originea comunitară sau IAAM (apartenența cazului la focare de infecții cu una sau alta dintre origini).
Este considerat caz comunitar cel în care pacientul prezintă simptome la internare sau debut în primele 48 de ore după internare, dacă simptomele au debutat în zilele 3-7 după internare și există o suspiciune puternică de transmitere comunitară (apartenența la un focar de cazuri comunitare).
Un caz COVID-19 poate fi asociat asistenței medicale (IAAM) dacă simptomele au debutat după 48 ore de la internare și există o suspiciune puternică de transmitere asociată asistenței medicale sau în cazurile în care se manifestă la personalul medico-sanitar și auxiliar, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei transmiteri comunitare.
Potrivit INSP „cazurile cu debut în primele 14 zile după externarea dintr-o unitate sanitară pot fi IAAM, dacă debutul are loc în primele 48 de ore după externare sau cu origine incertă, în cazul debutului la 3-14 zile dupa externare, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei origini comunitare sau IAAM”. Atribuirea unei categorii de transmitere sau alteia ar trebui făcută după o evaluare atentă a fiecărui caz în parte.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a venit şi cu o serie de recomandări cu privire la prioritizarea testării pentru Covid-19. În primul rând trebuie testate persoanele simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar şi auxiliar, dar și contacţii apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate. În cazul pacienților care urmează să fie supuși unui transplant se recomandă testarea cu 48 de ore înaintea intervenției, același lucru fiind recomandat și în cazul donatorilor, ca și al pacienților asimptomativi cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos (chemoterapia citotoxică, agenți biologici cu acțiune prelungită, imunoterapie celulară și doze mari de glucocorticoizi).
În cazul echipelor medicale care efectuează prelevarea organelor pentru transplant și care se deplasează de la centrul de transplant în centrele de prelevare, testarea se face la fiecare două săptămâni.
Pacienţii oncologici asimptomatici care urmează să fie supuși unei intervenții chirurgicale și cei aflaţi în curs de chimioterapie se testează cu maxim 48 de ore înainte de fiecare cură, respectiv înainte de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare, iar cei care fac radioterapie se testează înainte de prima şedinţă şi apoi la 14 zile, până la terminarea curei.
În cazul pacienților hemodializați, testarea se face de două ori pe lună, același interval fiind recomandat și pentru persoanele instituționalizate asimptomatice și pentru personalul de îngrijire din centrele rezidenţiale.
Gravidele asimptomatice care se află în carantină sau izolare la domiciliu, ori au avut contact apropiat cu un caz confirmat se testează în ziua a 14-a, dacă nu au devenit simptomatice.
Nu în ultimul rând, personalul medico-sanitar şi auxiliar asimptomatic, contact direct cu un caz confirmat, se testează în a șasea sau a șaptea zi de la ultimul contact posibil cu pacientul infectant.
INSP recomandă ca în perioada imediată contactului posibil infectant și până la primirea rezultatului de laborator, personalul medico-sanitar si auxiliar își va desfășura activitatea cu respectarea măsurilor de protecție standard. Cazurile pozitive simptomatice sau asimptomatice din rândul personalului sanitar vor respecta procedurile de izolare impuse şi pentru restul persoanelor infectate. Modificarea contextului epidemiologic poate duce la revizuirea acestor recomandări.
Unitățile medicale pot stabili protocoale de testare pentru personalul medical şi/sau pacienți prin tehnici de RT-PCR, suplimentar faţă de aceste recomandări, care pot fi realizate cu resurse proprii, în laboratoarele pe care le dețin sau în alte laboratoare. „Ministerele cu rețea sanitara proprie pot stabili protocoale de testare pentru personalul propriu, în funcție de specificul activitatii. Buletinele de analiza cu rezultate pozitive ale testărilor vor fi raportate imediat, scanat, în același mesaj trimis pe e-mail de către laboratorul care a efectuat testarea, către spitalul solicitant, direcția de sănătate publică de apartenență a cazului şi INSP şi se vor lua măsurile necesare de internare / izolare a persoanelor infectate. În aceste cazuri, unităţile sanitare îşi vor efectua propria anchetă epidemiologică şi vor adopta măsuri de limitare a infecției, acţiuni ce intră în responsabilitatea directă a managerului. Raportul anchetei epidemiologice va fi trimis în termen de 24 de ore direcţiei de sănătate publică a judeţului de apartenență a cazului”, mai precizează INSP.
Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu această boală, cu excepția situațiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relație cu noul coronavirus (ex.traumatism, hemoragie acută majoră, etc) și la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală și momentul decesului. „Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecțiuni hematologice etc.) și COVID-19 trebuie raportată ca și cauză a decesului, independent de condițiile medicale preexistente care se supectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19”, această cauză fiind menționată și pe certificatul de deces, pentru toate persoanele la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.
INSP menționează că, potrivit „Ordinului MS nr.961/2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I și în faza a II-a și a Listei cu spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2, cazurile confirmate COVID soldate cu deces la care testele RT-PCR în dinamică din spută/aspirat bronșic sunt negative (2 teste) pot fi considerate deces datorat infecției cu SARS-CoV-2 dacă clinicianul evidențiază semne și simptome înalt sugestive și decesul este corelat cu evoluția clinică determinată de COVID. În situația în care apare necesitatea clarificării cauzei decesului, se indică examene RT-PCR din țesut pulmonar recoltat de către medicul specialist anatomie patologică/medicină legală fără a fi necesară necropsia”.
