INTERVIURILE SB: Dr. Crina Stefanescu – „Femeia Anului”

25 martie 2014 | 8 comentarii |

Medicul buzoian a primit unul dintre premiile de excelenta oferite de Revista Avantaje „celor mai valoroase 11 femei ale momentului” si care in afara de a fi iubite, mame sau sotii „au indraznit sa iasa din tipare”, ajutandu-si semenii.

 

Crina StefanescuCrina Stefanescu este un nume cunoscut mai ales buzoiencelor, ca unul dintre medicii cu experienta in obstetrica-ginecologie. In ultimii ani s-a remarcat insa si ca presedinta a Asociatiei Transplantatilor de Ficat din Romania, LIVERTRANS, prin actiunile de informare a publicului larg despre ceea ce inseamna donarea de organe si transplantul, prin informarea directa si prin publicarea unor povesti de viata impresionante a pacientilor transplantati. Militeaza pentru dreptul la viata a persoanelor aflate pe listele de asteptare pentru transplant si pentru asigurarea gratuita a medicatiei imunosupresoare pentru cei care au primit un organ salvator. Face toate acestea firesc, in cunostinta de cauza, pentru ca ea insasi are o poveste impresionanta, de pacient transplantat.

Dr. Crina Stefanescu a fost prezenta in paginile Sanatatii Buzoiene in mai multe articole, fie in calitate de specialist, fie de presedinta a LIVERTRANS, fie de pacient transplantat. De aceasta data, povestea ei se leaga de calitatile care au recomandat-o ca fiind una dintre „femeile din Romania care au indraznit sa iasa din tipare”, premiate de revista Avantaje.

 

Crina Stefanescu si Irinel PopescuReporter Sanatatea Buzoiana: Ati fost una dintre cele 11 doamne premiante de revista Avantaje, desemnate drept „Femei ale Anului” 2013. Ce inseamna aceasta recunoastere publica pentru dumneavostra ca femeie, ca medic, ca om, ca pacient transplantat?

Dr. Crina Stefanescu: Fiecare dintre doamnele premiate are o poveste impresionanta despre ea insasi si despre ceea ce a putut face pentru altii. Chiar am spus si cand mi s-a inmanat acest premiu, ca sunt impresionata placut de faptul ca cititorii au rezonat cu povestile noastre de pacienti transplantati, aparute intr-unul dintre numerele revistei. Asa cum spun de fiecare data, noi, cei care am avut sansa la o a doua viata in urma unui transplant, suntem cei prin intermediul carora Dumnezeu si medicii-profesori care ne-au operat arata ca exista miracole vii pe acest pamant, iar donarea de organe este un gest suprem pe  care cineva il poate face pentru a salva alte vieti. Eu cred ca nimic nu este intamplator in destinul unui om. Si, daca Dumnezeu, profesorii care m-au operat si familia donatorului mi-au dat sansa unei a doua vieti, iar familia mea si prietenii m-au ajutat sa trec cu bine de incercarile care mi-au fost date, sunt datoare la randul meu sa-i ajut pe altii cat pot, atunci cand au nevoie. Dintotdeauna, prin natura profesiei, am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru sanatate si salvarea de vieti, asa cum cred ca face orice medic. Dupa transplant insa, atat ca medic, cat si ca om sau ca pacient vad lucrurile intr-un cadru mult mai complex.

 

Dr. Stefanescu - Doneaza si sustineRep. S. B.: Sunteti presedinta Asociatiei Transplantatilor de Ficat LIVERTRANS, iar in aceasta calitate va implicati permanent in actiuni prin care faceti cunoscute beneficiile donarii de organe, ale transplantului si cadrul legislativ care permite astfel salvarea unor vieti. Ce alte aspecte implica aceasta postura?

Dr. C.S.: Asociatia LIVERTARANS a fost infiintata in 2005, dar eu am preluat-o, ca presedinta, acum 5 ani. In aceasta calitate am incercat si incerc in continuare sa fac aceasta activitate de transplant mai vizibila, sa fac cunoscute publicului larg povestile de viata ale transplantatilor de ficat si sa arat ca donarea de organe, ca si transplantul in sine, sunt miracole pe care eu cred ca Dumnezeu le binecuvanteaza. Am infiintat chiar o pagina virtuala in care sunt publicate cele mai importante acte legislative, articolele din presa care se refera la transplant in general si la transplantul de ficat in special, articole cu povestile unor pacienti transplantati . Tot cu astfel de povesti de viata am imbogatit si paginile calendarului din acest an, pentru eu cred ca este bine ca lumea sa ne cunoasca, sa ne imprietenim. Totodata, particip la congrese si conferinte de specialitate, pentru a transmite noutatile si cucecririle stiintei in acest domeniu, atat transplantailor si familiilor acestora, cat si personelor aflate pe listele de asteptare, a caror viata depinde de un organ salvator. Folosesc orice prilej pentru a informa cat mai multi oameni sanatosi despre cat de importanta este acceptarea informata a donarii de organe, despre cadrul legislativ, prin ce trec cei care lupta sa traiasca in asteptarea unui organ salvator, cate eforturi fac medicii, Asociatia de Transplant si, trebuie s-o spunem, si statul, pentru salvarea acestor vieti. In acest fel, in fiecare familie se va ajunge sa se discute despre acest subiect, iar daca intr-un moment de cumpana, cineva pierde o persoana draga, va putea accepta mult mai usor sa doneze organele care pot salva alte vieti.

Nu in ultimul rand, am facut si fac tot ce imi sta in putinta pentru a atrage permanent atentia reprezentantilor Ministerului Sanatatii si celor ai Casei de Asigurari de Sanatate asupra necesitatii asigurarii medicamentelor imunosuporesoare in mod gratuit si a accesului la tratamente de ultima generatie, astfel incat sacrificiul donatorului, munca medicilor si sperantele transplantatului sa nu fi fost in zadar. Nu putem face experimente pe noi, nu ne putem asuma rejetul organului transplantat…

 

C. Stefanescu 4Rep. S. B.: Sa revenim la poveste. Franturi din ea am oferit cititorilor Sanatatea Buzoiana si cu alte ocazii, dar inca sunt multe de spus. Va cunosc de douazeci de ani si stiu ca ati fost intotdeauna o persoana dinamica, optimista, dar la un moment dat…

Dr. C. S.: Am avut o hepatita cronica tip B, despre care credeam ca a fost  vindecata. In 2000, tocmai imi dadusem primariatul ca medic ginecolog, iar cand credeam ca am motive sa ma bucur si sa ma linistesc, am inceput sa ma simt rau. Am facut o ecografie la Bucuresti si am aflat ca am ciroza, in stadiu incipient. Binenteles ca fiind medic, stiam ca evolutia era, in cativa ani, letala. Am inceput sa ma documentez mai mult si am aflat ca incepusera transplanturile la Bucuresti. Nu puteam accepta sa las boala sa decida in locul meu. Mi-am spus ca trebuie sa merg la profesorul Irinel Popescu si asta am si facut, prin octombrie-noiembrie 2000. Nu era inca o lista de asteptare, dar mi-am exprimat dorinta ca in cazul in care aceasta se constituie, sa figurez si eu, pe ea, desi nu eram decompensata. Profesorul mi-a povestit cu blandete ca boala e la inceput, dar eu stiam, ca si domnia sa, ca aceasta boala este parsiva, iar la un moment dat iti vine de hac. Avand si unele experiente in familie, am inteles ca singurul tratament este transplantul. Ceea ce am si reusit sa fac. Dar pana la transplant a fost o lunga perioada de chin si nesiguranta, chiar daca speranta nu m-a parasit nicio clipa. Am avut norocul ca sotul meu, Cristian, fiind la randul lui medic, sa ma sustina in totalitate si sa ma ajute mai mult decat isi poate cineva inchipui.

 

Dr. C. Stefanescu, presedinte Livertrans

Dr. C. Stefanescu, presedinte Livertrans

Rep. S. B.: A fost o perioada grea, in care insa ati disimulat bine suferinta, in fata pacientelor. Cum ati reusit?

 Dr. C. S.: Asa este, dar pacientele mele aveau nevoie de ajutor, iar eu am incercat sa-mi respect profesia. A fost intr-adevar o perioada grea, dar mi-am dorit sa traiesc. Aveam, asa cum am si acum, o viata implinita, o familie frumoasa, nu-mi lipsea decat sanatatea. Asa ca, pe langa tratamente, am baut toate ceaiurile de pe pamant si am stat mult timp in pat, pentru ca ficatul sa fie irigat. Trebuia sa stau 18 ore pe zi  in pat, asa ca l-am ajutat pe sotul meu sa isi faca documentarea si redactarea lucrarii de doctorat. Cand a sustinut-o, in 2006, imi era foarte rau, dar l-am insotit, pentru ca noi facem totul impreuna. Lucrarea era incununarea unor ani de munca.

Cand esti pe o lista de asteptare si te decompensezi, cand stii ca multi de pe lista de asteptare nu mai ajung la transplant, nu este usor. Cel mai tare m-am speriat cand am facut prima criza de encefalopatie si mi-am dat seama ca nu mai am mult. Voiam insa, asa cum am mai spus, voiam mult sa traiesc… Am luptat pentru asta cu toata fiinta mea si am crezut ca se poate. Si iata, s-a putut, chiar daca a fost nevoie sa trec mai intai printr-o perioada extrem de grea.

Am mers insa si la serviciu, pentru ca sunt o persoana invatata sa muncesc, iar faptul ca inca mai puteam face ceva, imi dadea putere sa merg mai departe. Poate urcam un etaj in 5 minute, dar am mers la cabinet chiar pana in preziua operatiei. Acordam consultatii cate 3-4 ore, dupa care mergeam sa stau in pat. Acasa, sotul meu facea toate treburile, iar pe mine ma incuraja tot timpul. A fost un sprijin moral extrem de pretios.

 

dr. Stefanescu 2013Rep. S. B.: Cum a fost cand ati primit vestea ca veti primi organul salvator?

Dr. C. S.: Cand stai pe o lista de asteptare, poti fi chemat de mai multe ori. Ca sa nu se piarda organul disponibil pentru transplant, sunt cheamati de fiecare data mai multi pacienti potential compatibili. Prin vara anului 2006 am fost chemata la Fundeni, impreuna cu alte persoane, dar am aflat ca ficatul era prea mic pentru mine, care sunt o persoana inalta, robusta. Printre noi se afla si o pacienta mai slabuta, iar ea a fost cea norocoasa in acel moment. Este greu de descris ce simti intr-un astfel de moment… Este un amestec de speranta cu dezamagire… E foarte complicat! Important este sa nu-ti pierzi insa speranta. Eu, asa de mult am sperat si am crezut in sansa mea, ca mi-am lasat bagajul facut.

Mi-era din ce in ce mai rau. Cand vedeam pacientele la cabinet, nu le mai spuneam, ca de obicei, sa vina la control, sa ne vedem dupa trei luni. Incepand din primavara, nu le mai puteam spune asa! Sansele sa nu mai fiu erau mult mai mari; pe lista de asteptare se pierd atatia pacienti…

In noiembrie insa, era la inceputul lunii, am fost anuntata din nou ca exista un organ compatibil. De aceasta data a fost cu noroc. Am intrat in sala de operatie seara, la ora 10. Profesorii au iesit din operatie abia a doua zi, la 5 dimineata. A fost bine. Greu, dar pana la urma, cu noroc…

 

Crina si Cristian Stefanescu

Crina si Cristian Stefanescu

Rep. S. B.: L-am intalnit pe domnul doctor Stefanescu la catva timp dupa transplant. Era inca foarte ingrijorat. Tot ce-si dorea era ca organul sa nu fie respins si sa va faceti bine. Cum a fost dupa operatie?

Dr. C. S.: Cristian a fost, tot timpul, sprijinul meu. In noiembrie, eram deja operata, cand ar fi trebuit sa mergem sa luam diploma sotului meu. Eu eram in convalescenta, iar el nu a vut sa mearga singur. A spus ca asteapta sa fiu eu bine si sa mergem apoi, amandoi. M-a ingrijit ca o mama, pe copilul ei mic.

A fost greu… dar gandul ca am renascut, ca mi s-a oferit o a doua viata, m-a determinat sa-mi doresc sa pot merge cat mai curand la serviciu, sa ofer si eu, altora, putin din cat mi-a fost oferit. Domnul profesor Irinel Popescu mi-a spus insa ca trebuie sa am rabdare si ca o sa-mi dau seama singura cand o sa-mi pot relua activitatea. Mergeam in fiecare saptamana la Bucuresti, la control. Dupa 5 luni, pe 2 aprilie 2007, am revenit la munca.

Cum e viata a doua oara? In primul rand este important ca poti sa o traiesti. Am avut ani intregi de munca, de scoala, spital, cabinet, credeam ca sunt de otel. Si cred ca majoritatea doctorilor sunt asa. Si acum muncesc, dar imi fac o bucurie in fiecare zi. Fiecare clipa are o alta dimensiune! Nu-ti dai seama cat e de pretioasa, pana nu treci printr-un moment de cumpana… Sunt oameni – nu stiu, poate nu i-a invatat nimeni – care nu se iubesc, dar le spun cu mana pe inima ca ar trebui sa o faca. Sa-si ofere in fiecare zi cate o mica bucurie. Dupa o boala ca asta, care te invalideaza, sa faci dintr-o data lucruri pe care nu le mai puteai face demult, este minunat!..

 

Initiativa in sprijinul semenilor

Initiativa in sprijinul semenilor

Rep. S. B.: Revenind la actualitate, cum este sa fii „Femeia Anului”? Si, pentru ca ati vorbit despre profesori, cum a fost sa primiti acest premiu de excelenta, chiar din mana profesorului Irinel Popescu?

Dr. C. S.: Este, desigur, unul dintre momentele in care simti ca ingerul care te-a salvat este mereu langa tine si te sustine, ca ceea ce faci nu este zadarnic si ca exista alti oameni care cred in tine. Este emotionant, dar in aceeasi masura, o astfel de distinctie te obliga si te responsabilizeaza odata in plus.

Nu sunt la primul premiu de acest fel, iar profesorul Irinel Popescu este, de fiecare data, un inger pazitor, o prelungire a mainii lui Dumnezeu, care are asupra mea o influenta extraordinara.  Sigur ca am fost fericita sa primesc premiul din mana sa, a fost ca o aprobare fata de ceea ce fac la randul meu, ca medic, ca om si ca presedinte al Asociatiei LIVERTRANS, al carei presedinte de onoare este domnul profeso care, in ciuda importantei sale este atat de modest….  

Chiar imi amintesc,  de Ziua Transplantului, cum ma uitam la profesori si nu-mi iese din minte cat de modesti erau… Si cand te gandesti ca daca ei n-ar fi avut curajul sa faca o operatie cum nu s-a mai facut, noi n-am fi existat…

 

O parte dintre Femeile anului 2013

O parte dintre Femeile anului 2013

Dr. Crina STEFANESCU a fost desemnata Femeia Anului la  categoria Initiativa in Sprijinul Semenilor, pentru implicarea ei in Asociatia Transplantatilor de Ficat din Romania, in calitate de medic si supravietuitor. Trofeul i-a fost inmanat de Acad. prof. Dr. Irinel Popescu, seful Clinicii de Chirurgie si Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni, membru corespondent al Academiei Romane, sectia de Stiinte Medicale.

La aceeasi categorie au mai fost premiate Rozalina Lapadatu – pentru ajutorarea pacientilor cu boli autoimune, Madalina Turza pentru organizarea campaniei nationale menite sa atraga atentia asupra problemelor cu care se confrunta copiii cu dizabilitati in Romania si Magda Coman, presedinta Asociatiei Open Your Heart.

Prezentatori, violonist, jurnalisti, premiante

Prezentatori, violonist, jurnalisti, premiante

Premiul Femeia Anului 2013Ambasador al Artei Romanesti peste Hotare a fost decernat actritei Luminita Gheorghiu. La categoria Promovarea si Apararea Drepturilor Femeii a fost premiata Liliana Angheluta, premiul de la categoria Responsabilitate si Implicare Sociala a fost oferit Amaliei Nastase, trofeul pentru Promovarea si Apararea Drepturilor Copilului a fost atribuit Antoniei Zaharia, la categoria Best Fundraiser a fost premiata Cristiana Ionescu, la categoria Excelenta in Jurnalismul Social a fost premiata Irina Pacurariu de la TVR, iar la categoria Proiecte de Advocacy si Prevenirea Violentei asupra Femeilor a fost premiata Mihaela Sasarman, presedinta Asociatiei Transcena.

Gala a fost prezentata pro bono de Andreea Marin, iar momentul artistic a fost sustinut, tot pro-bono, de Alexandru Tomescu.

 


Categorii: Actual

Comentarii (8)

  1. MIHAELA FRONE spune:

    FELICITARI SI MULT SUCCES IN CEEA CE FACETI!

  2. Filofteia Bucur spune:

    Felicitari, multa sanatate!

  3. Daniela spune:

    Felicitari, felicitari, sincere felicitari!!! DA, este un om deosebit, un om cu suflet deosebit!!!!!

  4. Manaila Docolina spune:

    Sarut mana, Doamna!

  5. Gheorghe Dinu spune:

    Felicitari!

  6. Popescu Lenuta spune:

    Felicitari d-na doctor, sunteti o personalitate in municipiul nostru, cu care ne mandrim!

  7. Daniela Dumitrescu spune:

    Felicitari!!!

Adaugati un comentariu


 

*