Întrunirea anuală European FOOD, la Palatul Cotroceni

7 decembrie 2018 | 0 comentarii |

Începând cu acest an, România a devenit cel de-al zecelea stat care s-a alăturat celui mai mare program european de nutriţie.

 

Dr. Diana Păun

În luna octombrie a acestui an, România a aderat la programul European FOOD (Fighting Obesity through Offer and Demand). Proiectul, demarat în 2011, are ca obiectiv schimbarea mentalității și obiceiurilor alimentare ale populației către o dietă mai sănătoasă, care să înlăture riscurile apariției unor afecțiuni asociate obezității.

Pe parcurs, acesta a devenit cel mai mare și mai important program de nutriție, România fiind cel de-al zecelea partener care s-a alăturat acestei inițiative. După mai puțin de două luni, Bucureștiul a fost ales ca gazdă a întâlnirii anuale a partenerilor implicați în program, eveniment ce a avut loc ieri, la Palatul Cotroceni.

Cu această ocazie, consilierul prezidențial Diana Păun a declarat că „în acest an, am făcut un pas important către viitor, alăturându-ne celorlalte nouă state care au ales să promoveze alimentaţia sănătoasă şi echilibrată prin obiceiuri alimentare sănătoase în timpul programului de lucru. Adoptarea unui stil de viaţă echilibrat, cu respectarea meselor şi cu o alimentaţie variată, are o contribuţie semnificativă asupra stării de sănătate, asupra capacităţii de muncă şi asupra performanţei la locul de muncă. Vorbim aici de educaţie pentru sănătate, despre prevenţie iar promovarea educaţiei în scopul prevenţiei constituie un obiectiv asumat de preşedintele României pe zona sănătăţii publice”.

 

România nu stă prea bine atunci când vine vorba de o alimentație sănătoasă, fapt scos în evidență de preşedintele Comisiei pentru sănătate publică din Senat, Laszlo Attila, care a precizat că în evidențe exista  1,5 – 1,6 milioane de persoane cu diabet, din care aproximativ 800.000 sunt tratate, iar previziunile arată că dacă se continuă în felul acesta,  se va ajunge la aproape 5 milioane de pacienți cu această afecţiune.

În cadrul reuniunii partenerilor din programul FOOD, președintele CNAS, Razvan Vulcănescu, a declarat că „nu ne dorim doar să constatăm, să diagnosticăm, să reacţionăm. Ne dorim să ajungem, evident, într-un concept mult mai eficient, în care să prevenim şi să gestionăm mult mai corect. Tocmai de aceea, am semnat recent parteneriate cu asociaţiile de pacienţi, cu Institutul Sportiv Român. Ne dorim să avem o deschidere de parteneriat către zona de educaţie pentru sănătate, o deschidere de parteneriate către zona de nutriţie, tocmai pentru a încerca să convingem oamenii să îşi schimbe stilul de viaţă. Poate nu este vorba numai despre angajaţi. Conceptul trebuie să plece inclusiv de la a implementa o nouă viziune şi la nivelul angajatorului, mult mai flexibil în a acorda o pauză de ţigară angajatului, care altfel devine irascibil, consideră că este discriminat, decât să acorde o pauză tuturor angajaţilor, lucru care, evident, conduce la creşterea randamentului, la un stil de viaţă mult mai sănătos al angajaţilor”.

 

Medicul Cristian Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat că România are un plan naţional de acţiune pentru alimentaţie sănătoasă şi activitate fizică la copii şi adolescenţi, care a fost aprobat în 2010 prin ordinul ministrului Sănătăţii. Acest plan creează cadrul prin care autoritățile din sănătate din fiecare judeţ desfăşoară activităţi care să sprijine munca de evaluare continuă, de educaţie continuă a populaţiei, dar şi de creare de instrumente noi pentru lupta împotriva obezităţii. „În cadrul programelor naţionale de sănătate, anul acesta, ministerul are un program naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate, care conţine subprograme, dintre care şi unele legate de combaterea obezităţii, stimularea unui stil de viaţă şi alimentaţie sănătos, încurajarea cetăţenilor de a face mişcare în fiecare zi, săptămână la un minim de 150 de minute de activitate moderată sau 75 de minute de activitate intensă pe săptămână” a mai declarat dr. Cristian Grasu.

 

Și directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Alexandra Cucu, este de părere că  sunt necesare măsuri în acest sens, reglementări, dar şi controlul implementării acestora. „Avem nevoie de acest tip de intervenţie şi suntem recunoscători că am putut să intrăm în marea familie FOOD. Vom încerca mai departe să contribuim cu inventivitate, cu ştiinţă, cu datele monitorizării. Unul din doi români este supraponderal sau obez. Puţini sunt obezi, ceea ce ne face să perseverăm în eforturile noastre de a informa şi de a face o ofertă de alimentaţie sănătoasă. Avem nevoie şi de aceste intervenţii, şi de reglementări, de controlul implementării, pentru că avem o legislaţie foarte bună despre ce nu trebuie să fie pus la dispoziţia copiilor în şcoală”, a declarat acesta.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*