Investiții „de nevoie” în Sănătate, pentru a nu ne face de râs la summit-ul european de la Sibiu

5 noiembrie 2018 | 0 comentarii |

Ministrul Sorina Pintea recunoaște că, la acest moment, Sibiul nu poate face față din punct de vedere medical unui eveniment de o astfel de anvergură, iar mai multe secții ale spitalului județean trebuie reabilitate.

 

Anul viitor, pe 9 mai, România va găzdui primul summit al Uniunii Europene de după Brexit.  Evenimentul va avea loc la Sibiu și va reuni șefii de stat ai tuturor țărilor membre UE. Va fi unul dintre cele mai importante evenimente de anvergură pe care România le găzduiește de la aderarea la Uniunea Europeană, însă fără o pregătire temeinică, există riscul ca summit-ul să se dovedească un fiasco din punct de vedere al organizării, iar România să se facă de râs la cel mai înalt nivel. Unul dintre punctele slabe pe care autoritățile trebuie să insiste până la summit este cel al asigurării asistenței medicale pentru participanții la eveniment, pentru că așa cum se știe, sistemul medical din România lasă mult de dorit și este departe de ceea ce ar fi necesar pentru o țară europeană. În acest context, chiar ministrul Sănătății, Sorina Pintea, recunoaște că sunt necesare investiții serioase în unitățile medicale din Sibiu, ținând cont de numărul mare de participanți și de calitatea acestora.

În cadrul unei vizite efectuate zilele trecute la Sibiu, ministrul a recunoscut că, la acest moment, județul nu este pregătit din punct de vedere medical să facă față summit-ului UE din mai, anul viitor, iar remarca sa a vizat în special la Spitalul Județean de Urgență din Sibiu, cel mai mare spital public din județ, ale cărui secții nu dispun de condițiile și de dotările necesare pentru a face față evenimentului de anul viitor și nici nu există timpul fizic necesar pentru o construcție nouă, așa cum ar fi de dorit. Ce-i drept, evaluarea vine cam pe ultima sută de metri, deși se știe despre acest SUMMIT de multă vreme, dar, probabil, dacă altul ar fi fost orașul-gazdă și mai ales dacă Sibiul nu ar fi fost asociat cu numele președintelui Klaus Iohannis, s-ar fi găsit timp și bani…

 

Cu prilejul vizitei la Sibiu, Sorina Pintea a remarcat ceea ce medicii spun de mult, că unele secții își desfășoară activitatea în clădiri mai vechi de 100 de ani, dispunând de saloane și spații de tratament care nu se ridică nici pe departe la standardele unui sistem medical al unei țări europene în anul 2018. Ministrul a precizat că se fac unele lucrări de reabilitate, însă a subliniat că, în nici un caz, spitalul nu poate fi reabilitat integral până la data începerii summit-ului. „Nu suntem pregătiţi să primim oaspeţii care vin la summit. Vom mai contribui la aparatură medicală și vom mai avea mai multe discuții. Mai sunt spitale care mai pot prelua pacienţi. Aici ne interesează o anumită zonă pe care să o dotăm şi pe care să o ridicăm la nivelul unui spital care poate să deservească pacienţii care vor veni probabil de la summit”, a declarat Sorina Pintea, la Sibiu.

Ministrul a mai spus că, după o analiză în funcție de priorități, Ministerul Sănătății a alocat spitalului județean din Sibiu, anul acesta, peste 2,4 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente medicale și va mai aloca încă 2 milioane de lei tot pentru achiziția de aparatură. Adică, prioritățile majore nu s-au concentrat pe Sibiu, sume cu mult mai mari fiind dirijate în alte zone ale țării. Nu a uitat să amintească însă că în cursul lunii iunie a fost montat în unitatea sanitară sibiană și este funcțional un aparat RMN achiziționat tot de minister, în cadrul proiectului derulat în parteneriat cu Banca Mondială, cu care au fost deja realizate 1.000 de investigații.

 

Până când SJU Sibiu va fi dotat cu aparatură nouă în vederea reuniunii șefilor de state din UE, Sorina Pintea a recomandat să se facă o mai bună igienizare a secțiilor, menționând că Ministerul Sănătății. În ceea ce privește aria intervențională, ministrul a recunoscut că aceasta va fi limitată, menționând că în cazul situației ipotetice în care un participant va avea nevoie de o intervenție cardiologică, pentru aceasta va fi nevoie să se apeleze la spitalul privat Polisano, care dispune de o secție modernă de cardiologie intervențională.

Tot grație summit-ului din mai, Sibiul va beneficia și de 22 de ambulanțe în plus față de numărul de autospeciale nou achiziționate care îi fuseseră repartizate. Ministrul Sănătății a declarat în acest sens că până la sfârșitul anului vor fi achiziționate 150 de ambulanțe care vor fi distribuite în fiecare județ, iar până la finele lunii martie a anului viitor, se vor mai achiziționa încă 500 de astfel de vehicule.

Dintre acestea, 55 vor ajunge în județul Sibiu, numărul lor fiind suplimentat cu 22 după ce județul a fost desemnat ca gazdă a summit-ului european. „Pentru că avem summit-ul din mai, am decis să majorăm numărul de ambulanţe noi, care va fi destinat Sibiului. Eu am propus prin raportul meu şi îl voi trimite domnului Arafat, să suplimentăm cu încă 22, având în vedere ce se va întâmpla atunci”, a precizat ministrul în acest sens, adăugând că a fost efectuat recent și un control la Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu, în urma căruia au fost depistate unele nereguli ce urmează să fie clarificate, preferând să nu ofere mai multe detalii în acest sens.

 

Revenind la problemele legate cea mai mare unitate medicală de stat din Sibiu, Sorina Pintea a dat asigurări că aici se va construi un nou spital județean, însă a ținut să sublinieze că despre această investiție promisă de partidul din care face parte a aflat din presă, la minister nefiind trimis nici un document oficial în acest sens. Discuțiile despre acest proiect au fost lansate în spațiul public în timpul mandatului fostului premier Mihai Tudose, atât acesta, cât și Liviu Dragnea, promițând la acel moment sprijin pentru construirea unui nou spital la Sibiu„Eu am auzit de spitalul din Sibiu din presă. Deci, la mine, la minister nu a ajuns nimic şi le-am spus și reprezentanților administrației locale cu care am purtat discuții în acest sens,  că există nişte reguli. Fostul premier, Mihai Tudose, doar a vorbit şi atât. Adică nu a fost niciun document oficial, dar eu am venit să transmit că există voinţă politică, pentru a se face un spital la Sibiu. Este necesar, văzând şi la faţa locului. Deci, promisiunile au fost făcute de un premier al Partidului Social Democrat şi de preşedintele partidului. Promisiunile se ţin, de aceea am şi venit aici” a mai declarat ministrul Sănătății.

 


Adaugati un comentariu


 

*