Lipsa de empatie și de aparatură fac diferența între medicii români și cei din străinătate

Este părerea ministrului Sănătății, care spune că au fost perioade în care personalul medical din spitalele românești a lucrat „ca pe front”.

 

La jumătatea acestei săptămâni, Sorina Pintea s-a aflat din nou în vizită în teritoriu, de această dată, destinația aleasă fiind județul Dâmbovița, unde ministrul a inspectat Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște și Spitalul Municipal din Găești. Ultima vizită în județ fusese făcută în anul trecut, ocazie cu care ministrul Sorina Pintea a discutat cu managerii spitalelor și cu reprezentanții autorităților locale despre nevoile unităților sanitare.

De această dată, când întregul Guvern se află în campanie electorală pentru alegerile care vor desemna viitorii parlamentari europeni și profitând de faptul că bugetul pentru investiții a fost aprobat, ministrul a revenit în Dâmbovița cu scopul declarat de a aloca sumele necesare dotării spitalelor din județ și efectuării unor lucrări de reabilitare.

Astfel, Ministerul Sănătății a anunțat ieri că pentru unitățile sanitare din acest județ s-au alocat 12 milioane de lei, dintre care peste 7 milioane vor fi folosiți pentru achiziția unui computer tomograf și a unui aparat de radiografie digitală la SJU Târgoviște, precum și pentru finalizarea reparațiilor capitale a secției TBC Moroieni. Totodată, Spitalului Municipal Găești i-au fost alocate peste 2,9 milioane de lei pentru aparatură medicală, Spitalul Municipal Moreni va primi peste 1,5 milioane de lei pentru dotarea cu aparatură, iar la cel din Pucioasa, 725.000 de lei.

 

Cu ocazia vizitei, ministrul a susținut și o conferință de presă în cadrul căreia a declarat că, din punct de vedere al pregătirii, personalul medical din România nu este cu nimic mai prejos decât cel din clinicile din străinătate, ba chiar medicii români sunt mai experimentați decât colegii lor, paradoxal, pentru că au fost nevoiți multă vreme să lucreze fără a dispune de dotările și aparatura necesare.

Lipsa echipamentelor rămâne însă o problemă a sistemului de sănătate românesc, dar Sorina Pintea a precizat că există încă un aspect care face diferența între personalul medical din România și cel din străinătate și este legat de comportamentul față de pacienți. Ministrul a subliniat că în sistemul medical de la noi se simte o lipsă de empatie, care eclipsează buna pregătire profesională a cadrelor medicale. „Am văzut multe spitale din ţară, am avut ocazia să văd multe spitale din străinătate. Nu există diferenţe legate de personal, de calitatea personalului medical. Ba, aş îndrăzni să spun un lucru interesant: medicii noştri sunt mult mai bine pregătiţi, pentru că neavând aparatura necesară – să fim serioşi, ei au lucrat ca pe front în anumite perioade – în ultimii ani au început să vină aparatele, sunt obişnuiţi să citească pacienţii, să îi consulte. Lucrurile acestea sunt nişte realităţi şi sunt spuse de către cei care vin din străinătate sau cei care vin şi se interesează pentru că vor să se întoarcă acasă. Noi suntem deficitari la capitolul echipamente şi la capitolul comportament, la empatia faţă de pacient”, a declarat Sorina Pintea.

 

Referindu-se la lipsa de echipamente, ministrul a spus că acest lucru se resimte în special în cazul spitalelor mici și medii, aproximativ 70% dintre acestea neavând dotările de bază. Aceasta, pentru că finanțările s-au acordat până acum cu prioritate spitalelor universitare și spitalelor județene, unde lucrurile stau ceva mai bine în privința dotărilor.

Spitalele mici şi medii, spitalele de suport, aşa cum le numim noi, marea majoritate au nevoie de echipamente noi. Şi v-aş da un exemplu: aparatele de radiologie. Marea majoritate sunt din 2001 până în 2004. Vă imaginaţi că nu sunt benefice pentru pacienţi. Cele mai multe cereri de investiţii le-am avut pentru aceste tipuri de aparate radiologice, care, din punctul de vedere al specialiştilor, sunt aparate bazale. Să poţi să faci o radiografie în siguranţă este un lucru de bază. Dacă aş face o aproximare, poate că m-aş hazarda, cred că 70% dintre spitalele medii şi mici nu dispun de dotările de bază. Spitalele judeţene şi cele universitare au mai beneficiat de finanţări, inclusiv din partea bugetului de stat. Ele sunt relativ dotate, dar spitalele mici, nu”, a punctat ministrul, adăugând că o parte din fondurile prevăzute în bugetul „istoric de investiții de care dispune în acest an Ministerul Sănătății vor fi alocate către aceste spitale.

 


Adaugati un comentariu


 

*