Ioan Pop de Popa – prima operație pe cord deschis realizată în România
În urmă cu 49 de ani, în ziua de 5 aprilie, la Clinica chirurgicală nr. 2 din Târgu Mureș, o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa efectua prima operație pe cord deschis din România.
Prof Ioan Pop de Popa (sursă SUUMC)
Profesorul Ioan Pop de Popa, doctor docent, medic cardiolog, specialist în chirurgie cardiovasculară, considerat creatorul Școlii de Chirurgie Cardiovasculară modernă din România, realiza, la data de 5 aprilie 1973, la Clinica Chirurgicală 2 din Târgu Mureș, împreună cu o echipă de medici din care făcea parte și reputatul profesor Radu Deac, prima operație pe cord deschis din România. „Avea să fie premiera care a deschis drumul altor zeci de premiere naționale în domeniul cardiologiei și al chirurgiei cardiovasculare. Astăzi, transplantul cardiac, prelevarea de organe, intervențiile chirurgicale pe nou-născuți fac parte din cotidianul centrului medical din Târgu Mureș”, se arată într-un articol dedicat memoriei fostului profesor, de UMFST Târgu Mureș.
În perioada 1953-1954, doctorul Pop de Popa realiza prima inimă artificială și primul plămân artificial din România și tot el a realizat primele transplante experimentale cord-plămân din România, în 1958.
A înființat specialitatea de Chirurgie vasculară, care nu figurase în nomenclatorul Ministerului Sănătății la acea dată, stabilind-o ca specialitate distinctă, dar și Școala modernă de Chirurgie Cardiovasculară din România, specializând circa 160 de chirurgi cardiovasculari români și unsprezece străini. Totodată, a inițiat și a contribuit la înființarea celor șapte centre de chirurgie cardiovasculară, inclusiv cel al armatei, pe lângă fiecare universitate de Medicină și Farmacie din România.
Ioan Pop de Popa s-a născut la Oradea, la data de 6 octombrie 1927. Aici a urmat şcoala primară (1934-1938) și cursurile Liceului „Emanoil Gojdu” (primii doi ani, în perioada 1938-1940), după care, între anii 1940-1944, când familia sa s-a refugiat din Ardealul de Nord, a urmat la Beiuș, clasele III-VII, la Liceul „Samuil Vulcan”.
În 1944 a fost voluntar, ca elev de liceu sanitar, în spitalul de campanie pe frontul de eliberare din Apuseni. După eliberarea Ardealului şi-a continuat studiile – clasa a VIII-a – la Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea (1945-1946), după care, între anii 1946-1952, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Cluj, pe care a absolvit-o cu diploma de merit „Magna cum laude”.
În perioada 1949-1954 a fost numit preparator la Institutul de Anatomie umană şi chirurgie operatorie a IMF din Cluj (astăzi UMF „Iuliu Hațieganu”), apoi extern la Clinica de chirurgie generală nr. 1 a profesorului Aurel Nana, între anii 1952-1962, fiind asistent universitar în cadrul aceleiași clinici.
În perioada 1953-1954 a realizat prima inimă artificială şi primul plămân artificial din România, care au fost „printre primele cinci – șase din lume” și „primele circulații extracorporale experimentale din România, inclusiv primele hemodiluții în CEC”, precum și „primele transplante experimentale de organe, de rinichi și pancreas”, după cum își amintea profesorul într-un interviu acordat radioromâniacultural.ro, în ultimii ani ai vieții.
În 1957 a obținut, prin examen, titlul de medic specialist chirurg în chirurgia generală, iar în 1958 a realizat, experimental, primele transplanturi cord-plămân.
În anul 1960 s-a specializat în chirurgia cardiovasculară la Spitalul Fundeni din Bucureşti, sub conducerea profesorului Voinea Marinescu, iar în 1962 s-a transferat, în calitate de şef de lucrări, la IMF Târgu Mureş, Clinica de chirurgie generală.
În 1963 s-a specializat în Chirurgie cardiovasculară la Institutul Bakulev din Moscova, sub îndrumarea profesorului I.V. Burakovski, iar la revenirea în ţară a înființată Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureş. Totodată devine prorector al Institutului de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, iar în această calitate, pe care o deține până în 1974, a dezvoltat baza de cercetări experimentale.
În 1964 obține titlul de doctor în științe medicale la IMF Cluj, cu teza „Cercetări experimentale cu un procedeu personal de transplantare a inimii. Reflectare clinică”. În același an se organizează, prin autoritatea prorectorului Ioan Pop D. Popa, staţia experimentală a IMF Târgu Mureş, unde este iniţiată şi dezvoltată activitatea operatorie experimentală pe cord deschis cu ajutorul circulaţiei extracorporeale.
După o pregătire de câţiva ani de testări experimentale pe animal, la 5 aprilie 1973 are loc prima operaţie pe cord-deschis în Târgu Mureş (echipa operatorie: prof. dr. Ioan Pop de Popa, prof. dr. Radu Deac, dr. Ilniczky, dr. Aczel,) urmată de alte 16 asemenea operaţii în Clinica Chirurgie II şi Chirurgie Cardio-vasculară. Activitatea de anestezie a fost asigurată de dr. Kerek Istvan, după o specializare de un an în Germania.
În aprilie 1972, celebrul chirurg Christiaan Barnard vine în vizită la Târgu Mureș, la invitația profesorului Ioan Pop de Popa. Profesorul Barnard a efectuat, în decembrie 1967, în Africa de Sud, primul transplant de inimă din lume, iar în 1999 a coordonat primul transplant de cord din România, efectuat împreună cu profesorii Radu Deac și Șerban Brădișteanu.
În perioada 1970-1971, profesorului Pop de Popa i se oferă o bursă de către guvernul american și efectuează un nou stagiu de specializare în Chirurgie cardiovasculară, la The Methodist Hospital şi Saint Luks Children Hospital, în Houston, precum şi la Saint Vincent Hospital Portland, Oregon, şi Mayo-Rochester.
După întoarcerea din SUA, la 1 octombrie 1974, profesorul Ioan Pop de Popa este transferat (împotriva voinței sale, acesta fiind „prețul” impus de Ceaușescu pentru a fi lăsat să mergă la specializare în SUA) la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, ca profesor titular şi, în paralel, este numit într-o funcţie de decizie, la la Clinica de Chirurgie a Spitalului Clinic Fundeni din Bucureşti, pentru a aplica cele văzute în America.
Astfel, a înfiinţat specialitatea de Chirurgie vasculară, care nu figura în nomenclatorul Ministerului Sănătăţii la acea dată, a scos chirurgia cardiovasculară din chirurgia generală, stabilind-o ca specialitate distinctă și a înfiinţat Centrul Naţional de Boli Cardiovasculare Bucureşti – Fundeni, cu 780 de paturi, 10 săli de operații, 35 paturi reanimare, 4 săli de cateterism cardiac, diverse laboratoare de explorări funcționale, de biochimie, punând la un loc, în aceeași clădire, chirurgia cardiacă, cardiologia și hematologia, care fusesera anterior dispersate prin București. Această unitate a fost, de astfel, supranumită atunci nava-amiral a medicinei românești.
Profesorul Ioan Pop de Popa a înfiinţat Școala modernă de chirurgie cardiovasculară din România, în care s-au specializat circa 160 de chirurgi cardiovasculari români şi unsprezece străini, a iniţiat şi a contribuit la înfiinţarea celor şapte centre de chirurgie cardiovasculară, inclusiv cel al armatei, pe lângă fiecare universitate de Medicină şi Farmacie din România, a înfiinţat Societatea română de chirurgie cardiovasculară, a elaborat, atât singur, cât şi împreună cu alți specialiști, circa 600 de lucrări ştiinţifice, precum şi 12 monografii de specialitate etc. În 1971, i se conferă titlul de „Medic emerit”, iar în 1987, cel de „Profesor emerit”.
A primit Premiul Academiei Române „Gh. Marinescu” pentru realizarea valvei biologice „MIVA Pop de Popa” și a fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler (2004), Medalia Crucea comemorativă a celui de al doilea război mondial (2007), Emblema de onoare a armatei române pentru fapte de arme săvârșite pe parcursul celui de al Doilea Război Mondial și cu numeroase ordine și medalii profesionale.
În momentul pensionării, în anul 1995, profesorul Ioan Pop de Popa avea la activ peste 54.000 de operații.
sursa foto: FOBAC
În 1969, Ioan Pop de Popa devine membru corespondent al Academiei de Științe Medicale din România, iar în 1991, membru titular al aceluiași înalt for științific. Membru al Academiei de Chirurgie din Paris (1984), al Academiei de Științe din New York (1979), al Academiei belgiano-române de cultură și știință (2000), al ASLA (Academia de științe, literatură și artă) 2002, în 2011 devine și membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Universitatea „Tomitiana” din Constanța, UMF „Gr. T. Popa” din Iași și UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș i-au decernat titlul de „Doctor Honoris Causa”.
De-a lungul carierei sale, profesorul Ioan Pop de Popa a fost vizitat de aproximativ 50 de profesori universitari, şefi de şcoală din principalele ţări ale lumii. Înalta sa competenţă în domeniul medical, prestigoasa sa activitate ştiinţifică, stagiile de perfecţionare în străinătate, munca perseverentă de decenii l-au situat între personalităţile de prim rang ale chirurgiei româneşti, iar prin dăruirea profesională cu care-și exercita profesia din care își făcuse un crez și pasiunea cu care a format generații întregi de specialiști, dar mai ales disponibilitatea și respectul manifestat față de toți cei cu care a colaborat și-a atras simpatia, stima şi aprecierile celor care l-au cunoscut.
În 1991, dr. Ioan Pop de Popa a înfiinţat FOBAC – Fundaţia pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecţiuni Cardiovasculare.
După 1990, profesorul Ioan Pop de Popa intră în politică, iar în anul 2000 a candudat chiar la Președinția României. A fost ales senator de București, pe listele Partidului Umanist Român (PUR) în legislatura 200-2004, dar demisionează în decembrie 2003 și se înscrie în Partidul Social Democrat (PSD). În 2004, în calitate de senator și membru în Comsisia sănătate a Senatului, împreună cu un grup de parlamentari, a participat la elaborarea proiectului Legii de organizare și funcționare a Academiei de Științe Medicale din România, care a fost aprobat în unanimitate de cele două camere ale Parlamentului.
La 23 august 2004, colonelul în retragere Ioan Pop de Popa (veteran de război) a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea) în retragere, iar la 27 noiembrie 2012, Generalul de brigadă medic chirurg cardiovascular Ioan Pop de Popa, veteran de război, este avansat la gradul de general-maior cu două stele în retragere, prin Decret prezidențial.
Fondatorul şcolii moderne de chirurgie cardiovasculară din România a murit la 30 aprilie 2021, la venerabila vârstă de 94 de ani. Trista veste a fost publicată pe pagina de Facebook a FOBAC, care anunța că „Profesorul Ioan Pop de Popa ne-a părăsit în Vinerea Mare, lăsând în urma sa o lume cu siguranță mai sănătoasă, mai îndreptată către inventică și inovație în beneficiul oamenilor și, nu în ultimul rând, o lume cu o inimă mai bună”, subliniind că „a marcat profund medicina românească și mondială” și „a realizat, în aprilie 1973, prima operație pe cord deschis din România, fiind considerat fondatorul școlii moderne de chirurgie cardiovasculară de la noi din țară. O minte sclipitoare, profesorul Ioan Pop de Popa este autorul a zeci de invenții, multe aflate în pas sau înaintea timpului istoric pe care l-a trăit (valvele de porc mistreț, arterele artificiale, preocuparea timpurie pentru genetica medicală). Profesorul Ioan Pop de Popa a înființat, în anii ‘70, Centrul Național de Boli Cardiovasculare Fundeni, punând apoi bazele unei rețele naționale de centre de chirurgie cardiovasculară, în orașele universitare. General maior cu două stele al Armatei Române, profesorul Ioan Pop de Popa a scris istorie nu doar în medicină, dar și în societatea românească. Mereu cu gândul la binele oamenilor, profesorul Ioan Pop de Popa a înființat, în urmă cu 30 de ani, Fundația „Pop de Popa” pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecțiuni Cardiovasculare din România (FOBAC).
Inima mare a Domnului Profesor va continua să bată prin fiecare dintre noi, cei care am avut șansa de a-i fi aproape, de ne lăsa atinși de harul, blândețea, viziunea, umanitatea și spiritul său”, se arată în mesajul postat pe pagina FOBAC, la decesul fondatorului fundației.
Surse documentare și foto: Wikipedia; UMFST Tg Mureș; FOBAC; SUUMC;
