Iuliana Elena Neacsu, asistenta medicala de nota 10 de la Spitalul Judetean de Urgenta Buzau

10 octombrie 2017 | 0 comentarii |

In urma concursului pentru ocuparea celor 13 posturi de asistent medical principal, asistent medical debutant sau de infirmiera, ea a demonstrat ca se poate, ca atat teoria cat si proba practica au putut fi sustinute fara nicio greseala.

 

A fost o concurenta acerba pentru ocuparea celor 13 posturi de asistent medical si infirmiera la UPU-SMURD si SML Buzau, unde nu mai putin de 114 candidati s-au „batut” sa castige. Mai mult de jumatate dintre ei au fost foarte slab pregatiti, unii obtinand chiar note de 1.00, 2.00 sau 3.00, atat la examenul scris cat si la interviu/proba practica.

Au existat insa si candidati care au demonstrat ca nu s-au dus la concurs ca sa se afle in treaba, astfel ca toate cele 13 posturi au fost ocupate cu medii peste 7.00 si, pana la sfarsitul saptamanii viitoare, candidatii declarati admisi in urma punctajului final se vor prezenta la post.

Au existat si contestatii, dar acestea nu au schimbat situatia. In urma examenului scris, singura contestatie formulata de unul dintre candidati a fost respinsa. Dupa interviu, contestatia unui candidat la asistenti medicali debutanti si a unui candidat la unul din posturile de asistent medical principal au fost admise, fiecare dintre cei doi primind o marire de punctaj, insa pentru niciunul nu a fost suficient pentru a ramane intre fericitii castigatori ai examenului final.

 

A existat si un candidat de 10.00. Iuliana Elena Neacsu, unul dintre cei 114 candidati care si-au dorit sa lucreze in Spitalul Judetean de Urgenta Buzau, s-a prezentat impecabil, atat la proba scrisa cat si la interviu. Oricat au incercat membrii comisiei de examinare sa-i testeze calitatile profesionale, nu au reusit sa-i gaseasca niciun cusur.

Iuliana a candidat pentru ocuparea postului de asistent medical principal scos la concurs de Serviciul de Medicina Legala si a obtinut 10,00 pe linie (100 de puncte din 100 posibile atat la scris cat si la interviu). A demonstrat, astfel, ca SE POATE, ca si-a obtinut gradele profesionale pe merit, iar cand exista determinare, seriozitate si ai vocatie, nimic nu te poate impiedica sa ajungi unde ti-ai propus. Asadar, merita din plin felicitari si ii dorim succes la noul loc de munca, unde viitorii colegi si medicii cu care va colabora o asteapta convinsi ca vor face impreuna o echipa buna, ca va fi unul dintre oamenii pe care se pot baza.

 

Luminita Turcu, director de ingrijiri

Si ceilalti castigatori ai concursului merita felicitati, pentru ca au dovedit ca au invatat si s-au prezentat la examen pregatiti, nu pentru a se afla in treaba. Toti cei 12 candidati la posturile de la UPU Buzau au avut punctaje foarte bune la fiecare dintre cele doua probe, iar concurenta a fost una extrem de stransa, cateva sutimi aflandu-se intre ultimul admis si primul respins, mai ales in urma probei practice.

Asa cum a precizat Luminita Turcu, directorul de ingrijiri al SJU Buzau, care stie ce inseamna sa fii asistent medical urgentist, lucrand in aceasta sectie inca de la infiintare si ocupand o perioada buna de timp chiar functia de asistenta sefa, „examenul nu a fost unul usor, dar cand esti bine pregatit si vrei cu adevarat sa fii asistent medical, cand ai vocatie pentru o astfel de profesie, nu exista piedici. Iar asta au demonstrat-o cei care au obtinut medii mari, au dovedit ca stiau de ce se afla aici, ca spitalul si mai ales pacientii vor putea avea incredere in ei”.

Astfel, cele patru posturi de asistent medical principal au fost adjudecate de Valentin lrinel Oprea care a fost primul in clasamentul final, cu 94,75 puncte, urmat de Mirela Calin care a obtinut 88,62 puncte, Silvia Mirela Miclea cu 74,75 puncte si Danut Iulian Pescaru care a obtinut 74,12 puncte.

 

Punctaje frumoase au obtinut si cei sase castigatori ai unuia dintre posturile de asistent medical debutant scoase la concurs pentru sectia UPU-SMURD. In proba interviului au intrat 17 candidati care la proba scrisa au avut note peste 5.00, dar la final au demonstrat ca su fost mai bine pregatiti Mirela Mariana Morogan, cu un punctaj final de 84,37 puncte, urmata de Silviu Mihai Jilavu, cu 83,00 de puncte, Cristina Maria Mivu, care a obtinut 81,25 de puncte, Elena Putinica – 77,25 de puncte, Mariana Mirela Vasile – 71,25 puncte si Mihaela Carmen Ursea admisa cu 70, 75 de puncte.

La unul dintre cele doua posturi de infirmiera debutanta la UPU au avut sanse 13 candidati care la proba scrisa au obtinut note peste 5,00 dar la final, cei mai buni au fost declarati castigatori. Astfel, Petruta Moise a fost admisa cu 77,25 puncte, iar Mirela Burducea cu un punctaj final de 76,12.

Candidatii declarati admisi la concursul pentru ocuparea posturilor vacante se vor prezinta la post in termen de maximum 15 zile calendaristice de la data afisarii rezultatelor finale.

 


Categorii: Actual, Jobs, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*