Lipsa activității fizice presupune riscuri mai mari în cazul femeilor

13 decembrie 2019 | 0 comentarii |

Acestea sunt mai predispuse la boli cardiovasculare, iar riscul de deces din această cauză este de patru ori mai mare decât în cazul bărbaților sedentari.

 

Sedentarismul, caracterizat printr-un volum scăzut sau chiar prin lipsa totală a activităților fizice, vine „la pachet” cu riscuri mari pentru sănătate, reprezentând unul dintre principalii factori care duc la apariția bolilor cardiovasculare. Medicii recomandă cel puțin câteva ore de activitate fizică pe săptămână, cu precizarea că nu este neapărat nevoie să se facă activități care presupun un efort intens. Chiar și mersul pe jos este benefic pentru menținerea organismului în formă, iar dacă se adaugă și câteva exerciții fizice simple, efectuate zilnic, riscurile apariției unor boli cauzate de sedentarism sunt considerabil diminuate. Toți avem nevoie de mișcare, indiferent de vârstă sau sex, dar femeile sunt, potrivit studiilor clinice efectuate de-a lungul anilor, mai vulnerabile în fața bolilor delanșate de sedentarism.

Un studiu prezentat la congresul EuroEcho al Societăţii Europene de Cardiologie care a avut la începutul acestei luni în Austria, la Viena, relevă că femeile cu un nivel scăzut de activitate fizică sunt de patru ori mai expuse riscului de deces asociat cauzelor cardiovasculare, decât bărbații sedentari.

Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 4.714 femei din Spania, cu o vârstă medie de 64 de ani, supuse unor investigaţii ecocardiografice pe banda de alergare, în urma unor boli coronariene cunoscute sau suspectate. În timpul cercetării, specialiştii au evaluat și funcţia ventriculului stâng, una dintre camerele de pompare ale inimii. Aceștia au descoperit că pacientele cu activitate cardiacă deficitară în timpul exerciţiilor fizice au prezentat un risc mai mare de deces din cauza bolilor cardiovasculare, pe perioada monitorizării.

 

Pe parcursul unei perioade medii de monitorizare de 4,6 ani, au fost consemnate 345 de decese asociate bolilor cardiovasculare, 164 în urma cancerului şi 203 decese din alte cauze. Rata anuală de deces cauzată de bolile cardiovasculare a fost de 2,2% la femeile cu o capacitate deficitară de exerciţii fizice, comparativ cu 0,6% la persoanele care erau într-o formă fizică bună.

De asemenea, rata anuală de deces asociat cancerului a fost de 0,9% la femeile cu o capacitate deficitară de exerciţii fizice, în comparaţie cu 0,4% la cele cu activitate fizică regulată, iar rata de deces din alte cauze a fost de 1,4% la femeile cu o capacitate deficitară de exerciţii fizice, comparativ cu 0,3% la cele cu o formă fizică bună.

Medicul Jesus Peteiro, de la Spitalul Universitar Coruna a precizat în cadrul congresului că „analizând ambele examinări, femeile a căror inimă funcţionează normal în timpul exerciţiilor fizice au o probabilitate mică de eveniment cardiovascular. Însă, în cazul în care capacitatea lor de efort fizic este deficitară, ele prezintă şi un risc de cancer sau din alte cauze. Cea mai bună situaţie este de a avea o performanţă cardiacă normală în timpul exerciţiilor fizice şi o bună capacitate de efort. De aceea, faceţi exerciţii fizice cât de mult puteţi, pentru că activitatea fizică protejează de decesul din orice cauză”.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*