Majoritatea adolescenților, predispuși la obezitate și boli cardiovasculare
O relevă rezultatele unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), din care reiese că tinerii cu vârste între 11 și 17 ani sunt tot mai sedentari.
Săptămâna trecută, revista de specialitate The Lancet Child & Adolescent Health a publicat rezultatele celui mai recent studiu al OMS, referitor la modul în care adolescenții respectă recomandarea specialiștilor de a face efectua zilnic o activitate fizică, timp de cel puțin o oară. În studiu au fost incluși 1,6 milioane de adolescenți din 146 de ţări, iar concluziile sunt foarte îngrijorătoare, întrezărind un viitor nu foarte optimist pentru aceștia, din punct de vedere al stării de sănătate. Astfel, s-a stabilit că 80% dintre tinerii cu vârste între 11 și 17 ani nu respectă recomandările OMS privind activitatea fizică, majoritatea fiind înclinați spre sedentarism. Asta înseamnă că sunt predispuși la obezitate și afecțiuni cardiovasculare, probleme specifice datorate în general lipsei de mișcare și alimentației nesănătoase.
Studiul mai indică faptul că fetele sunt mai inactive decât băieţii, 85% dintre fetele şi 78% dintre băieţii cuprinşi în cercetare neîndeplinind obiectivul zilnic de activitate fizică. Au fost luați în considerare adolescenţi care mergeau la şcoală în perioada 2001-2016, iar autorii susţin că nu există niciun indiciu care să sugereze că acest model s-ar fi îmbunătăţit de atunci.
Leanne Riley, expert OMS în domeniul bolilor netransmisibile şi coautoare a studiului, a precizat că sedentarismul ar putea avea drept cauze parţiale dezvoltarea rapidă din ultimii ani a tehnologiilor digitale ceea ce a făcut ca numărul tinerilor care petrec mai mult timp pe telefoane, tablete şi alte ecrane să crească. „Am trecut printr-o revoluţie electronică care pare să fi schimbat tiparele de mişcare ale adolescenţilor încurajându-i să fie mai sedentari, mai puţin activi, să conducă maşina perioade mai lungi, să meargă mai puţin pe jos şi să fie în general mai puţin activi”, a declarat aceasta. Expertul OMS a mai precizat că, pe măsură ce nivelurile de activitate fizică în rândul adolescenţilor stagnează, ratele de creştere în greutate şi obezitate se accentuează.
Procentul adolescenţilor care nu îndeplinesc aceste obiective variază de la o țară la alta, pornind de la 66% în Bangladesh la 94% în Coreea de Sud.