Prevenția diabetului în România, reglementată prin lege

22 octombrie 2020 | 0 comentarii |

Inițiativa a fost demarată la începutul acestui an de Forumul Român de Diabet, proiectul de lege a fost adoptat de Parlament, iar după promulgare și publicarea în Monitorul Oficial va intra în vigoare.

 

România se va număra printre puținele țări din lume care va avea o legislație clară pentru prevenirea diabetului, afecțiune catalogată drept „boala secolului 21”. Demersurile în acest sens au fost demarate la începutul acestui an, ca urmare a unei inițiative a Forumului Român de Diabet, iar un proiect legislativ în acest sens a fist depus în Parlament în primele luni din 2020. După ce a trecut prin toate etapele obligatorii, proiectul a fost adoptat, zilele acestea, de Parlament și urmează a fi trimis către promulgare, iar apoi către publicare în Monitorul Oficial.

Inițiatorii proiectului spun că această lege constituie un prim pas important către dezvoltarea unui program naţional de prevenţie şi diagnosticare precoce a diabetului zaharat, boală cu o incidență tot mai ridicată în rândul populației, din România.

Dr. Gabriela Roman, președintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a declarat cu această ocazie că își exprimă „bucuria şi mulţumirea că eforturile noastre au fost încununate de succes şi avem astfel la dispoziţie o abordare mai extinsă pentru reducerea impactului devastator al diabetului zaharat la nivel populaţional. Prevenţia, prin toate pârghiile pe care le are la dispoziţie, alături de managementul optim al pacienţilor cu diabet zaharat, marea majoritate de tip 2, vor contribui, sperăm, la reducerea prevalenţei diabetului şi a complicaţiilor sale”.

 

Senatorul Laszlo Attila, președintele Comisiei de Sănătate Publică din Senat și unul dintre inițiatorii proiectului de act normativ a precizat că legea recent adoptată stabileşte cadrul legal pentru dezvoltarea unei politici de prevenţie la nivel naţional și cuprinde trei direcții clare de acțiune, constând în educarea populaţiei pentru adoptarea şi menţinerea unui stil de viaţă sănătos şi responsabil, screeningul pentru depistarea precoce a diabetului și prevenţia sau întârzierea instalării diabetului.

Această lege vine într-un moment în care vedem cât este de necesar să avem un set de măsuri de prevenţie a diabetului la nivel naţional. Astfel, legea aduce o serie de noutăţi în ceea ce priveşte implicarea autorităţilor locale în menţinerea stării de sănătate a populaţiei şi sprijinirea cetăţenilor în adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Le mulţumesc colegilor din Camera Deputaţilor care au votat în favoarea proiectului de lege şi experţilor din Forumul Român de Diabet care s-au implicat pentru realizarea acestui program”, declarat senatorul Laszlo Attila.

 

La rândul său, dr. Romulus Timar – președintele Societății Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a explicat că, spre deosebire de programele naţionale de sănătate, care se referă la prevenţia complicaţiilor unei boli deja diagnosticate, această lege vizează educaţia şi prevenţia apariţiei bolii, măsuri legate de stilul de viaţă şi screening pentru depistare precoce. „Este un pas important fiind, în domeniul prevenţiei bolilor cronice, o iniţiativă legislativă unică în România şi printre puţinele de acest gen la nivelul Uniunii Europene, chiar singulară dacă ne referim exclusiv la diabetul zaharat. Dată fiind prevalenţa în creştere a diabetului zaharat şi implicaţiile pe care diabetul zaharat necontrolat le poate avea asupra stării generale de sănătate prin complicaţiile sale cronice, importanţa acestui demers legislativ şi impactul pozitiv pe care l-ar putea avea este oarecum similar cu ceea ce a însemnat, la vremea respectivă, descoperirea insulinei şi a medicaţiei anti-hiperglicemiante moderne”, a adăugat acesta.

În România, diabetul zaharat de tip II este cea mai frecventă formă a acestei boli, fiind diagnosticat în 90% din totalul persoanelor cu diabet. Majoritatea pacienților sunt adulți, însă se constată o creștere a numărului de copii, adolescenți și adulți tineri care dezvoltă această formă de diabet, din cauza sedentarismului și alimentației nesănătoase, care duc la supraponderabilitate și chiar obezitate – principalii factori declanșatori ai diabetului de tip II. Specialiștii supun că până la 80% dintre cazurile de diabet zaharat tip II pot fi prevenite prin alimentaţie echilibrată, activitate fizică şi stil de viaţă sănătos.

 

Totodată, Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, subliniază că aprobarea acestui proiect legislativ dovedește că „sănătatea românilor nu are culoare politică. Diabetul este o reala problemă de sănătate publică cu un impact social major. Prevalenta diabetului este de 11,6% în populație. 1 din 10 romani suferă de diabet. Jumătate din cei care știu că au diabet se tratează. 7 din 10 romani diagnosticați au ajuns la medic prima oară in stadii avansate. 832000 de romani sunt înregistrați cu diabet in Romania. Proiectul de Lege privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului a fost votat de plenul Camerei Deputatilor în calitate de cameră decizională. Rezultat al activității susținute al organizațiilor de pacienți, al profesioniștilor din specialitate, acest proiect de lege organică vine în sprijinul îmbunătățirii calității vieții pacientilor, abordării integrate a prevenției și tratamentului bolii. Având ca și inițiatori senatori și deputați PSD, alături de UDMR, PNL, USR și neafiliați, proiectul a fost votat de 195 de deputați iar 46 s-au abținut. Multumesc tuturor organizațiilor de pacienti cu diabet care s-au implicat, tuturor asociațiilor de profesioniști care au participat la elaborarea și imbunatatirea proiectului de lege precum și tuturor celor care au votat legea”, scrie într-o postare pe pagina sa de socializare, dr. Buicu.

 


Adaugati un comentariu


 

*