Lupul paznic la stână? Fostul procuror Emilian Eva, instalat de ministrul Costache manager interimar la Spitalul de Psihiatrie și pentru măsuri de Siguranță Săpoca

20 martie 2020 | 2 comentarii |

Acesta este cunoscut opiniei publice drept celul care a instrumentat dosarul care a stat la baza condamnării lui Dan Voiculescu, dar și ca inclupat, într-un dosar de mită, fals în declarații și acte de comerț incompatibile cu funcția, pentru care a fost condamnat cu suspendare.  

 

Emilian Eva, noul manager spital Săpoca

Ministrul Sănătății, Victor Costache, care în cariera sa medicală a înregistrat mai multe premiere naționale, a bifat o premieră și ca ministru – ce-i drept, cu multe semne de întrebare, dar cu siguranță demnă de luat în seamă.

Nu se știe care a fost rațiunea care a stat la baza deciziei, dar cert este că, începând cu data de 18 martie 2020, controversatul fost procuror Emilian Eva a fost instalat, prin ordin al ministrului Sănătății, manager cu delegație la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca. Acesta vine în locul medicului Viorica Mihalașcu, care a demisionat în urma a tragediei petrecute vara trecută în unitatea medicală, când un pacient a ucis pe loc alți trei pacienți și a rănit grav încă 10, unii dintre aceștia decedând și ei, ulterior.

Între timp s-a schimbat Guvernul, iar medicul Viorica Mihalașcu a revenit la conducerea unității medicale cu delegație pentru 6 luni. La expirarea mandatului, ministrul Costache a mai avut o tentativă de a instala un nou manager la Săpoca, dar pentru că a fost primit cu ostilitate de salariații unității medicale, cel nominalizat a refuzat postul și s-a întors de unde venise. Nici noul manager n-a fost primit „cu brațele deschise” de angajații unității medicale, dar fostul procuror nu și-a uitat vechile abilități, așa că a anunțat „controale drastice” în toate departamentele spitalului.

 

Trebuie să recunoaștem însă că ministrul Costache s-a întrecut pe el însuși, trimițându-l la Săpoca pe controversatul fost procuror Emilian Eva, cunoscut opiniei publice atât din perspectiva instrumentării unor dosare „grele” dar și controversate, cât și din cea de inculpat, într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție în care a fost acuzat de mită, fals în declarații și acte de comerț incompatible cu funcția.

Emilian Eva a intrat în atenția opiniei publice în 2008, drept procurorul care a instrumentat dosarul care a stat la baza condamnării omului de afaceri Dan Voiculescu la 10 de ani de închisoare, pentru privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Tot el a instrumentat și dosarul profesorului universitar doctor Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România, care a fost acuzat de atribuirea ilegală a unor contracte finanţate din bani europeni. În urma expertizelor s-a descoperit însă că în dosar existau probe „fabricate”.

Fostul procuror are însă la activ și o condamnare la închisoare, ce-i drept, cu suspendare, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în anul 2017, într-un dosar instrumentat de DNA. Potrivit deciziei magistraților i s-a aplicat „inculpatului Eva Emilian pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare şi 12.000 lei amendă (corespunzătoare pentru 120 zile-amendă a câte 100 lei pe fiecare zi)”.

Emilian Eva a fost suspendat din magistratură în septembrie 2015, după ce a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite şi fals în declaraţii.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Comentarii (2)

  1. gheorghe spune:

    MAI OAMENI, MINISTRUL ASTA AL SNATATII NUMAI JIGODISME A FACUT. PRIMA DATA A FOST SA DIRIJEZE FONDURILE CASEI DE SANATATE CATRE PRIVAT. SCOP ATINS CU AJUTORUL LICHELELOR. ACEASTA NUMIRE, CA SI CAND NU SE GASEA UN OM ADEVARAT SA CONDUCA ACEST SPITAL

  2. Irimia Steluta spune:

    Rușine!

Adaugati un comentariu


 

*