Val de angajări în spitalele buzoiene

17 octombrie 2019 | 0 comentarii |

În perioada imediat următoare, spitalele din Săpca, Smeeni și Nehoiu vor organiza concurs pentru ocuparea mai multor posturi de personal medical și nemedical.

 

Aprobarea bugetului spitalelor pentru acest an abia în luna august a împiedicat unitățile medicale să facă angajări în prima jumătate a anului. Pe de altă parte, unitățile medicale publice vor să-și planifice bugetul pe anul viitor cu cât mai multe din posturile vacante ocupate, pentru a ști cum se por descurca cu finanțare, oricum insuficientă.

Așa se face că, începând cu luna septembrie, asistăm la o avalanșă de concursuri de angajare, în aproape toate spitalele, iar cele cinci unități sanitare publice din județul Buzău nu fac excepție, au scos la concurs posturi de medici, de asistenți medicali și de personal nemedical, pentru a încerca să-și completeze schema de personal.

Dacă la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat s-au scos la concurs 21 de posturi de medici și un post de farmacist-șef, pentru care se vor organiza concursurile până la sfârșitul anului, la spitalele din Săpoca, Nehoiu și Smeeni au loc concursuri de angajare pentru asistenți medicali și personal nemedical, începând chiar de astăzi.

Astăzi, la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, aproape 90 de candidați vor susține proba scrisă, în speranța că vor ocupa unul dintre cele 14 posturi de asistent medical scoase la concurs de unitatea medicală.

 

Spitalul Smeeni

Peste mai puțin de o săptămână, la Spitalul de Boli Cronice din Smeeni vor avea loc, zilnic, mai multe concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul unității medicale. Examenele vor avea loc „pe bandă rulantă”, în perioada 22-28 octombrie.

Primul concurs va fi cel pentru ocuparea a trei posturi vacante de asistent medical balneofizioterapie, pentru care perioada de depunere a dosarelor de înscriere a expirat ieri. Unitatea nu a anunțat câte dosare au fost depuse, urmând o perioadă de selecție a acestora, iar în cazul în care va exista cel puțin un dosar validat, proba scrisă va avea loc pe data de 22 octombrie, de la ora 10, iar cea practică sau interviul, a doua zi, la aceeași oră.

Spitalul a mai scos la concurs și un post de registrator medical, pentru care examenul ar urma să aibă loc în zilele de 23 și 24 octombrie, cu începere de la ora 10.00.

De asemenea, unitatea medicală angajează și o persoană cu dizabilități  pe un post de muncitor necalificat, cu atribuții întreținere și igienizare a clădirii spitalului și a spațiilor exterioare, concursul fiind programat pentru datele de 24 și 25 octombrie.

 

Oferta spitalului din Smeeni include și un post de economist, însă în acest caz, perioada de încadrare este una temporară, iar eventualii candidați vor susține pe 25 octombrie proba scrisă, iar pe 28 octombrie, proba practică sau interviul.

În fine, ultimul post pentru care spitalul va organiza concurs până la finele acestei luni este cel de asistent medical șef de secție, pentru secția Medicină Internă/Îngrijiri Paliative. Candidații vor susține pe 28 octombrie proba scrisă, iar a doua zi va avea loc proba de interviu.

Pentru toate posturile scoase la concurs, perioada de înscrieri s-a încheiat ieri, dosarele intrând în etapa de evaluare, după care se vor anunța numele candidaților care îndeplinesc condițiile pentru a participa la concurs.

Și la Spitalul Orășenesc Nehoiu se fac angajări. Pe lângă postul de farmacist-șef despre care Sanatateabuzoiana.ro a scris zilele trecute, alte trei posturi vacante sunt scoase la concurs în perioada următoare. Astfel, unitatea medicală mai este în căutarea unui fizician medical pentru Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală, cu o vechime în specialitate de cel puțin un an. Candidații interesați își pot depune dosarele până pe data de 30 octombrie, urmând ca pe data de 11 noiembrie să susțină proba scrisă, iar pe 14 noiembrie, interviul.

 

Spitalul Nehoiu

Spitalul organizează concurs și pentru ocuparea postului de director medical, care urmează să facă parte din comitetul director. Candidații trebuie să fie medici specialiști cu cel puțin cinci ani vechime în specialitate, iar data limită pentru depunerea dosarelor este tot 30 octombrie. Rezultatul etapei de selecție va fi anunțat pe 4 noiembrie, iar pe 11 noiembrie va avea loc proba scrisă. Susținerea proiectului sau a lucrării de specialitate va avea loc pe 14 noiembrie, iar ultima probă, cea de interviu, se va susține pe 18 noiembrie.

Un alt post scos la concurs de spitalul din Nehoiu este unul temporar, de consilier juridic gradul II, în cadrul Biroului Juridic. Dosarele pot fi depuse până pe 23 octombrie, iar proba scrisă va avea loc pe data de 29 octombrie., urmată de interviu, pe 1 noiembrie.

Pentru toate posturile, susținerea probei de interviu este condiționată de obținerea punctajului minim impus, la proba scrisă. În cazul în care nu vor îndeplini acest barem, candidații vor fi declarați respinși.

De asemenea, dacă la interviu nu vor obține punctajul minim necesar promovării acestei probe, candidații vor fi respinși, indiferent de nota obținută la proba scrisă.

 


Categorii: Actual, Jobs, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*