Spitalul Săpoca, din nou în atenția autorităților

17 decembrie 2019 | 0 comentarii |

Ministerul Sănătății a cerut DSP Buzău să facă un control la unitatea sanitară, după ce un pacient a fugit din secția de la Ojasca.

 

La aproape patru luni de la incidentul sângeros petrecut la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță de la Săpoca, unitatea medicală revine în atenția publică și a autorităților, după ce, luni dimineață, un pacient periculos a reușit să evadeze din secția de la Ojasca, iar la câteva ore a fost găsit fără viață într-o pădure din apropiere de Unguriu. Acesta, un tânăr de 23 de ani din județul Prahova, fusese internat aici în luna octombrie după ce, într-un acces de furie, își atacase părinții cu un cuțit și îi rănise. Cel mai probabil și-a pus capăt zilelor, fiind găsit spânzurat, la patru ore după ce reușise să fugă din secția de la Ojasca.

Evadarea a avut loc ieri dimineață, în jurul orei 10.00, când pacientul a escaladat gardul înalt de aproximativ doi metri și jumătate al curții interioare a unui pavilion din cadrul spitalului. A fost zărit de un paznic, dar acesta nu a reușit să îl împiedice să sară gardul și a dat imediat alarma, iar personalul de pază a pornit pe urmele fugarului. Totodată au fost alertați polițiștii și jandarmii, care au demarat o amplă acțiune de căutare a pacientului ce reușise să de facă nevăzut.

A fost găsit câteva ore mai târziu, la marginea unei păduri din apropiere de Unguriu, spânzurat de un copac.

 

Secția Ojasca

Conducerea spitalului a informat și Ministerul Sănătății despre acest incident, iar aseară au fost dispuse primele măsuri administrative. Secretarul de stat Horațiu Moldovan a transmis că s-a dispus efectuarea unui control la Săpoca de către inspectorii Direcției de Sănătate Publică Buzău, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul și care au fost cauzele ce au dus la această situație, iar în funcție de constatări, nu este exclus să se modifice normele de supraveghere a pacienților periculoși internați în cele patru spitalele de maximă siguranță din țară, din care Spitalul Săpoca este cel mai mare, având 830 paturi (din totalul de 1.800 la nivel național), din care 305 paturi pentru bolnavi cronici – Cod Penal.

Este încă o dovadă că în acest spital trebuie luate măsuri rapide. Este nevoie de o evaluare a serviciilor de pază. Vom trimite o echipă care să realizeze o evaluare de risc la securitate fizică, iar în urma acestei evaluări să fie realizat un plan de pază complex, care să garanteze prestarea serviciilor de pază umană în conformitate cu legislația în vigoare, precum și a dispozitivelor tehnice pentru monitorizare și alarmare. Mai mult, planul va trebui să stabilească și numărul paznicilor necesari pentru asigurarea condițiilor de securitate”, a precizat secretarul de stat, citat într-un comunicat de resă al MS.

 

Ministerul Sănătății arată, de asemenea, că în prezent, paza unității sanitare este asigurată de muncitori însărcinați cu supravegherea bolnavilor, dar pare să conștientizeze că este necesară o altă încadrare a sistemului de pază pentru bolnavii psihici periculoși, ținând cont de riscul pe care-l prezintă aceștia atât pentru ceilalți pacienți cât și pentru personalul medical și nemedical care-i are în îngrijire și supraveghere. În plus, probabil că este necesară o altă abordare a normativelor spitalelor care au secții de măsuri de siguranță, în care să se țină seama și de numărul pacienților pe care fiecare dintre acestea îi au în grijă și de ce nu, asigurarea pazei militarizate a acestor secții, vi personal special instruit și nu cu personal necalificat.

Recent, Spitalul Săpoca a scos la concurs 25 de posturi de personal medical și nemedical, pentru care s-a încheiat perioada de înscriere. Printre acestea se numără și un post de muncitor necalificat pentru supravegherea pacienților periculoși din cadrul secției Psihiatrie I Acuți.

În rest, spitalul mai angajează un brancardier, opt infirmiere, două îngrijitoare și nouă medici, dintre care șapte psihiatri, un neurolog și un epidemiolog. Cinci dintre posturile de medic psihiatru sunt pentru secția de la Ojasca, mai precis un post pentru secția Psihiatrie V – cronici și câte două posturi pentru secțiile Psihiatrie VI și Psihiatrie VII.

Urmează ca ancheta demarată la spitalul Săpoca să stabilească împrejurările și cauzele în care a avut loc evadarea pacientului și măsurile care trebuie dispuse.

 


Categorii: Actual, Jobs, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*