Mai mulți pacienți cu hepatita C vor avea acces la terapia fără interferon

17 decembrie 2019 | 1 comentariu |

CNAS transmite că a finalizat negocierile în baza cărora vor fi încheiate, până la finalul acestui an, noi contracte cost-volum-rezultat pentru tratamentul hepatitei virale cronice C.

 

Pacienții cu hepatita C, indiferent de stadiul fibrozei/ cirozei compensate, vor avea, în sfârșit, acces la terapia fără interferon, în contextul în care pacienții diagnosticați cu această boală după 1 septembrie nu au putut fi incluși în programul național de tratament fără interferon, întrucât contractul cost-volum-rezultat a expirat la data de 31 august și abia acum a fost finalizate noile contracte, potrivit unui comunicat remis de Casa Națională de Asigurări de Sănăttate (CNAS).

În baza acestor contracte, 17.500 de pacienți adulți cu hepatita C, indiferent de stadiul de fibroză și ciroză compensată, pentru genotipul 1b, cel mai des întâlnit în România, dar și pentru genotipurile 1a și 4, care înregistrează o incidență mai scăzută în țara noastră, vor beneficia de tratament, iar în premieră, tratamentul va fi acordat și pentru 100 de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani.

Am ținut foarte mult ca accesul pacienților cu hepatita C la tratamentele fără interferon să fie reluat chiar din acest an. Hepatita C este o problemă de sănătate publică, pe care trebuie să o tratăm cu maxim interes, în concordanță cu recomandările OMS privind eradicarea acestei afecțiuni până în anul 2030”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

 

Adela Cojan

CNAS anunță că a demarat și procedurile necesare pentru inițierea negocierilor în vederea încheierii unui contract de tip cost-volum-rezultat pentru tratamentul pacienților cu hepatita C care nu pot utiliza regimurile terapeutice fără interferon actuale, respectiv pentru pacienții cu ciroză decompensată și cei cu genotipurile mai rar întâlnite în țara noastră: 2,3,5,6. Numărul pacienților care vor beneficia de acest tratament va fi comunicat de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătații.

De asemenea, a fost finalizată și negocierea unui contract cost-volum-rezultat în baza căruia va fi asigurat tratamentul pentru un număr de 300 de pacienți adulți cu hepatita C  (toate stadiile de fibroză și ciroză compensată) care nu au răspuns terapeutic la tratamentele fără interferon urmate anterior.

Odată cu derularea noilor contracte, la terapia fără interferon vor avea acces și pacienții din județele Suceava, Vâlcea și Arad, iar tratamentul va fi asigurat adulților de medici din specialitățile gastroenterologie și boli infecțioase aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate din 16 județe, precum și cu Casa OPSNAJ”, menționează reprezentanții CNAS.

 

Pentru copii, tratamentul va fi asigurat de medicii cu specialitățile gastroenterologie pediatrică și boli infecțioase aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate din 10 județe (Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Timiș) și din Municipiul București, precum și cu Casa OPSNAJ.

Tratamentul fără interferon pentru pacienții cu hepatita C a fost introdus în România începând cu anul 2015, în baza contractelor cost-volum-rezultat încheiate de CNAS. În fiecare an, a crescut numărul pacienților care au beneficiat de aceste tratamente, astfel:

– 2015 – 2016: 5800 pacienți;

– 2016 – 2017: 12.000 pacienți;

– 2018 – 2019: 13.000 pacienți.

Tratamentul fără interferon are o rată de vindecare a hepatitei C de peste 95%.

 


Categorii: Actual, C.A.S., Medici, Stiri

Comentarii (1)

  1. ionescu spune:

    “Hepatita C este o problemă de sănătate publică, pe care trebuie să o tratăm cu maxim interes, în concordanță cu recomandările OMS privind eradicarea acestei afecțiuni până în anul 2030”
    da, atat de mare e interesul incat eu, ca medic primar gastroenterolog intr-un judet neagreat nu pot prescrie nici in 2020 tratament antiviral. desi am facut aceleasi cursuri si am dat aceleasi examene precum colegii mei. si culmea, am lucrat 16 ani in clinici universitare intr-un mare oras. cel mai mare.

Adaugati un comentariu


 

*