Maine se fac primele internari in noua maternitate de la Buzau
Pacientele vor fi transferate din vechiul sediu de pe bulevardul Garii, iar noua unitate va deveni astfel, in sfarsit, functionala.
Incepand de maine, noua maternitate din Buzau va deveni, in sfarsit, functionala, dupa patru ani de la inaugurare si aproape o luna de cand lucrarile de amenajare au fost declarate oficial incheiate. La acest moment, toate lucrurile sunt puse la punct, astazi, conducerea Spitalului Judetean de Urgenta impreuna cu sefii celor patru sectii din Maternitate punand la punct ultimele detaliii, astfel incat maine dimineata, primele paciente sa poata fi internate in sediul noii maternitati din strada Victoriei, incepand cu ora 8.00.
In paralel, incepand cu ora 10.00, pacientele care se afla deja internate in vechiul sediu de pe Bulevardul Garii vor fi transferate, cu ajutorul ambulantelor SAJ si ISU, impreuna cu echipamentele care mai sunt necesare, astfel incat pana la pranz, in vechiul sediu sa se poata incheia orice activitate. In acelasi timp, echipele de garda vor asista la nasterea bebelusilor si vor putea intra in salile de operatie, astfel incat activitatea va decurge normal, cu exceptia accesului vizitatorilor, care potrivit managerului unitatii medicale, Claudiu Damian, pentru o saptamana va fi restrictionat, nu vor putea intra in saloanele cu bebelusi decat taticii sau cate o persoana din familie, pentru nu mai mult de 20 de minute – o jumatate de ora.
Momentul este asteptat de aproape o luna, mai precis din data de 21 aprilie, atunci cand Consiliul Judetean a predat oficial noul sediu Spitalului Judetean, maternitatea functionand ca sectie externa a acestei unitati medicale.
Dupa eforturi intinse pe durata a patru ani, saloanele, cabinetele salile de operatii si cele de nasteri erau dotate cu toata aparatura si echipamentele necesare, de aceasta data nemaifiind vorba de piese imprumutate „de fatada”, asa cum se intamplase la momentul inaugurarii electorale de acum patru ani.
Cu toate acestea, unitatea nu a putut fi data in folosinta imediat ce a fost preluata de Spitalul judetean, fiind necesare lucrari de dezinfectie, urmate apoi de avizul favorabil al Directiei de Sanatate Publica, pe baza analizei probelor prelevate din noul sediu. Aceste demersuri s-au intins pe durata catorva saptamani, insa de aceasta data totul este pus la punct, iar in maternitate se vor face maine primele internari.
Incepand cu ora 10.00 se va incepe relocarea pacientelor internate in vechiul sediu, iar pentru a nu exista dificultati si a se putea efectua in cel mai scurt timp, s-a cerut sprijinul politistilor de la Rutiera care vor restrictiona circulatia in zona.
Restrictiile vor fi instituite incepand cu ora 10.00, cand va fi fi deviata circulatia autovehiculelor de la intersectia Bulevardului Garii cu strada Plevnei pana la intersectia strazii Tudor Vladimirescu cu strada Razboieni, de la intersectia strazii Victoriei cu strada Plevnei pana la intersectia strazii Victoriei cu strada Bistritei si pana la intersectia strazii Sculpturii cu strada Aurorei. Astfel soferii care vor avea maine drum in zona dupa ora anuntata trebuie sa tina cont de acest fapt si sa se conformeze indicatiilor politistilor rutieri care vor fi prezenti permanent in zona, pana la finalizarea operatiunii.