Maraton de transplant: Cinci donatori, o armată de medici și 20 de vieți salvate

30 aprilie 2024 | 0 comentarii |

Sărbătoarea Floriilor a venit o nouă șansă la viață pentru 20 de pacienți care au fost salvați prin transplant, după ce rudele a cinci români aflați în moarte cerebrală au acceptat să doneze organele celor dragi.  

 

A fost un weekend de foc pentru echipele medicale implicate în activitatea de transplant. A fost o cursă contracronometru pentru viață, în care solidaritatea şi dragostea faţă de semeni, tăria de a lua decizii foarte grele, munca responsabilă şi efortul colectiv al unei armate de de specialiști au făcut ca suferinţa să se transforme în speranţă.

Cinci familii, din cinci orașe diferite, au acceptat donarea de organe și țesuturi de la tot atâtea ființe dragi aflate în moarte cerebrală. Echipele medicale s-au mobilizat, iar de vineri seară până duminică, 20 oameni au primit o nouă șansă la viață prin transplant de organe, iar și mai mulți vor avea o viață mai bună prin transplant de cornee şi țesuturi osteotendinoase. Pentru ca totul să fie posibil s-au implicat și echiajele SMURD și de la Ambulanță, dar și un elicopter MAI care a asigurat transportul de urgență.

Mulțumim din inimă, cu profund respect și recunoștință, acestor familii pentru gestul altruist și generos pe care au ales să îl facă, transformând durerea și suferința lor într-un alt început pentru alți pacienți a căror unică șansă este un transplant”, a transmis conducerea Agenției Naționale de Transplant (ANT).

 

Maratonul pentru viață al echipelor medicale de prelevare și transplant, a început vineri seara, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, unde familia unei paciente de 36 de ani, diagnosticată în moarte cerebrală în urma unui MAV rupt şi AVC hemoragic a acceptat donarea de organe.

Datorită efortului colectiv al echipei ATI şi de coordonare a spitalului din Bistriţa – dr. Anca Moldovan, dr. Daniel Lehaci, as. Maria Kiss, as. Crina Sabău, as. Diana Dumbrăvan, as. Aissa Dincă -, s-au prelevat ficatul, rinichii şi cordul.

Cu ajutorul uui elicopter pus la dispoziție de Inspectoratul General de Aviație al MAI, cordul a fost transportat într-un timp foarte scurt, către Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, iar ficatul către Institutul Clinic Fundeni, unde echipele de transplant au continuat lanțul vieții, iar doi pacienţi aflaţi în stare critică au fost astfel salvați prin transplant.

 

Rinichii au fost transportați cu ambulanța la Institutul de Transplant Renal (ICUTR) Cluj, unde alți doi pacienți au fost transplantați și au primit astfel șansa la o nouă viață. Tot în aceste zile, alți ăpatru pacienți au fost transplantați renal de medicii clujeni, care au transmis că de Florii „au fost făcute încă 6 transplanturi renale în 48 de ore, însumând 33 transplanturi renale în 2024 și 2506 transplanturi de la înființarea Centrului de Transplant din Cluj-Napoca”.

Potrivit aceleiași surse, „maratonul de transplanturi renale a fost posibil datorită echipelor de transplant: echipa operatorie coordonată de conf. dr. Florin Elec – as.univ. dr. Mihai Suciu, dr. Dan Pop, dr. Dan Enache; echipele de prelavare – dr. Tudor Moisoiu, dr. Doria Corb, dr. Andrei Tomuță; echipa de terapie intensivă coordonată de dr. Robert Șimon; echipa de nefrologie – dr. Alina Elec, dr. Adriana Muntean, dr. Georgeta Horgiac și echipa de laborator de imunologie – dr. LuminițaLoga, dr. Raluca Timoce, dr. Alin Chiorean, împreuna cu asistentele blocului operator, terapie intensivă, laborator imunologie, infirmierele și brancardierii. Au fost trei donatori adulți, cu vârste între 36 si 54 de ani, din centrele de la Bistrița, Cluj-Napoca și Sibiu”.

 

Dr Florin Elec

Echipa de transplant a ICUTR a transmis mulțumiri aparținătorilor donatorilor, „pentru puterea de a trece peste suferința pricinuită de moartea celor dragi și de a accepta donarea ca un gest profund umanitar. Datorită gestului lor au primit o nouă șansa la viață șase pacienți din Bihor, Suceava, Caras-Severin, Arad și Brasov, cu vârste între 36 și 54 de ani, care făceau dializa de 1-7 ani”. „Peste 20, chiar 30 de persoane au fost implicate în cele șase transplanturi renale. Pacienții sunt bine, cu diureză reluată, nu avem probleme, toate grefele sunt funcționale”, a precizat conf. dr. Florin Elec, șeful Secției Urologie și Transplant Renal.

Conducerea ICUTR atrage însă atenția autorităților că „toate aceste eforturi se fac în condiții dificile, dată fiind situația clădirii în care funcționează ICUTR care, deși rămâne lider național în transplantul renal, obiectivul de investiție «Centrul Integrat de Transplant Cluj-Napoca» rămâne o investiție potențială pe o listă de așteptare. Sperăm ca după investiția de 500 milioane de euro pentru un nou Institut Fundeni, Ministerul Sănătății să găsească o sursă de finanțare și pentru investiția în Centrul Integrat de Transplant de la Cluj, pentru că așa cum recunoștea Ministerul Sănătății, ICUTR este o unitate medicală strategică”.

 

La Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, familia unui pacient în vârstă de 56 de ani, aflat în moarte cerebrală, a fost de acord cu donarea de organe și țesuturi, iar echipa ATI şi de coordonare a spitalului  – dr. Ecaterina Olaru şi dr. Anca Rotaru, alături de coordonatorul regional de transplant, dr. Raluca Neagu Movilă, au pornit resorturile speranţei pentru alţi pacienţi. Au fost astfel prelevate ficatul, rinichii, plămânul, corneea și țesuturi osteotendinoase.

Echipa de prelevare și transplant de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași a prelevat ficatul, iar un pacient aflat în stare critică a fost salvat prin transplant hepatic. Rinichii au salvat alți doi pacenți care au scăpat astfel de chinurile dializei, cu ajutorul echipei de transplant renal de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași. Corneea a fost prelevată de echipa Clinicii de Oftalmologie a spitalului și va fi transplantată la Spitalul de Oftalmologie București, iar țesuturile osteotendinoase au fost prelevate de echipa Băncii de Țesut a Spitalul Clinic Colentina, condusă de Dr. Andrei Nica.

Pentru că pe teritoriul României nu s-a găsit un receptor compatibil pentru plămân, acesta a salvat un pacient din Elveția, iar datorită platformei europene de schimb de organe FOEDUS, din care face parte şi ANT, la Iaşi a fost prezentă şi o echipă de chirurgi de la Centre Hospitalier Universitaire Vaudois din Lausanne.

 

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca – Secția ATI II (Neurochirurgie), s-a efectuat o nouă prelevare de organe. O echipă multidisciplinară coordonată de dr. Adrian Prie şi dr. Zorinela Andrasoni – KDP, au prelevat ficatul, rinichii şi corneea de la o pacientă în vârstă de 54 de ani, aflată în moarte cerebrală, în urma unui AVC hemoragic.

Din echipă au mai făcut parte specialişti de la Institutul Clinic Fundeni pentru intervenţia de prelevare ficat şi de la ICUTR Cluj pentru intervenţia de prelevare rinichi. Ulterior, echipele de transplant ale celor două spitale au realizat cu succes transplantul hepatic și renal, oferind astfel o nouă șansă la viață pentru trei pacienți aflați în stare critică. Corneea a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, unde doi pacienți au primit șansa la o viață mai bună prin transplant.

În același timp, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, cu sprijinul echipei ATI şi de coordonare a spitalului – dr. Mircea Ionescu şi dr. Andreea Zorilă -, s-au prelevat ficatul și rinichii de la un pacient tânăr, în vârstă de 21 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală în urma unui politraumatism prin accident rutier, iar alți trei pacienți au fost salvați astfel prin transplant, datorită generozității familiei care a acceptat donarea de organe.

 

În duminica Floriilor, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu s-a realizat prima prelevare de organe și țesuturi din acest an, în cadrul unităţii sanitare. În urma gestului plin de altruism al familiei unei paciente în vârstă de 49 de ani, diagnosticată în moarte cerebrală în urma unui AVC hemoragic, viețile mai multor români au fost schimbate în bine. Conducerea spitalului a transmis „condoleanțe și mulțumiri familiei îndurerate pentru frumosul gest de a accepta ca pacienta să devină donator de organe, un act medical care cu siguranță va oferi o nouă șansă la viață unor pacienți aflați în suferință”, a precizat Cristina Bălău, purtător de cuvândt al SJU Sibiu.

Prelevările au fosr realizate împreună cu echipe de prelevare de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi pentru ficat şi cornee, de la ICUTR Cluj pentru rinichi și de la Bucureşti pentru cornee şi ţesuturile osteo-tendinoase. Grefele os şi tendon au ajuns la Banca de Ţesut din Spitalul Clinic Colentina

După prelevare, organele prelevate au fost transportate de urgență, de echipele de prelevare, către centrele de transplant de care aparțin, unde echipele de transplant au continuat lanțul vieții și au salvat trei români aflați în mare suferință.

 

Agenția Națională de Transplant transmite că spune că în spatele acestor victorii pentru viață stau miile de ore de muncă, de abnegație și dăruire a unor profesioniști care și-au dedicat viața și cariera acestei activități și mulțumește cu recunoștință familiile donatorilor care au găsit puterea de a dărui viaţă, dincolo de durerea lor, precum și tuturor celor implicați în această activitate atât de sensibilă și complexă, prinsă mereu între suferință și speranță.

„De la începutul anului şi până în prezent, în România au fost 31 de donatori în moarte cerebrală și s-au realizat 92 de transplanturi. În primele trei luni ale acestui an, sunt de două ori mai mulți donatori față de anul trecut, în aceeași perioadă. Sper că se datorează și faptului că facem ceva bine. Cea mai importantă misiune pe care o avem este promovarea actului de donare salvator de viață și implicit creșterea numărului de donatori. Deoarece fără donare nu există transplant”, a declarat medicul Genadiy Vatachki, director executiv ANT și chirurg la Institutul Clinic Fundeni din Capitală.

 

Potrivit ANT, există speranțe ca la finalul anului să fie atinsă borna de 100 de donatori, prag pe care România nu l-a mai atins de dinainte de pandemie. „Dacă în 2021 ne-am confruntat cu o penurie de organe la nivel național, care a dus la creșterea alarmantă a listelor de așteptare, în special pentru rinichi și ficat, din 2022 s-a constatat o revenire – între 85 și 86 de donatori pe an -, număr care ne plasează la coada Uniunii Europene, înaintea Bulgariei, menționează reprezentanții ANT, care subliniază că România se confruntă cu mai multe probleme care au ca rezultat un număr mic de donatori de organe. În primul rând, legislația de la noi apelează la consimțământul informat, iar dacă o persoană dorește să devină donator, poate merge la un notar pentru a completa un act prin care declară că e de acord cu asta, în eventualitatea unui diagnostic de moarte cerebrală. Cu toate acestea, tot familia are ultimul cuvânt.

Pe lângă statele care au acord informat (opt-in), așa cum este România, există țări europene care au un sistem de consimțământ cunoscut ca opt-out, respectiv principiul consimțământului prezumat, în situația în care nu există un refuz exprimat înaintea decesului.

În general, în toate țările europene există un registru național în care fiecare cetățean se poate înregistra, exprimându-și acordul sau refuzul de a-și dona organele. Dar, chiar și în statele unde acordul este prezumat, se poate ține cont de dorința familiei (soft opt-out).

 

Sursă foto: ANT

 


Adaugati un comentariu


 

*