Măsuri urgente pentru controlul pandemiei, adoptate cu încetinitorul. Nicolae Ciucă, noua variantă de premier în actuala criză

21 octombrie 2021 | 0 comentarii |

În condițiile în care România este în pragul unei catastrofe sanitare, autoritățile au avut nevoie de aproape o săptămână pentru a adopta noi măsuri menite să impulsioneze vaccinarea și să diminueze răspândirea virusului, iar generalul Ciucă pare să fie varianta de restabilizare a Guvernului.

 

România se află în perioada înregistrează mai multe îmbolnăviri și decese decât și-ar fi putut imagina cineva în această pandemie, iar specialiștii spun că nu am ajuns încă la vârful valului 4, iar situația se va înrăutăți în perioada următoare.  După ce guvernele conduse de Ludovic Orban și Florin Cîțu s-au dovedit incapabile să gestioneze situația, liberalii au ajuns la concluzia că este necesar să schimbe strategia (nu se știe dacă de bună voie sau forțată), iar astăzi merg la Palatul Cotroceni cu propunerea ca generalul Nicolae Ciucă să fie desemnat premier.

Aseară, președintele Iohannis și ceilalți responsabili cu gestionarea pandemiei au realizat în cele din urmă că a venit timpul să impună niște măsuri mai drastice, deși aceste decizii sunt luate ca și cum ne-am pregăti de valul patru, și nu am fi deja în mijlocul unei crize sanitare fără precedent. Marți, președintele a anunțat că va avea a doua zi o întâlnire cu responsabilii cu gestionarea pandemiei pentru a stabili niște măsuri restrictive, pentru ca miercuri să anunțe că întâlnirea a avut loc, că s-a discutat, și că urmează să se adopte o hotărâre în acest sens azi sau mâine, pentru ca luni să intre în vigoare respectivele măsuri. Iar asta se întâmplă după ce, săptămâna trecută, România a depășit pragul de 100.000 de îmbolnăviri la 7 zile și s-au înregistrat 2.347 de decese. Așadar până când autoritățile vor catadicsi să pună în aplicare niște măsuri care ar fi trebuit să luate cu mult timp înainte, chiar dacă sunt nepopulare și vor exista mulți care să protesteze că sunt discriminați sau că li se încalcă libertăți, alți 100.000 de oameni se mai pot îmbolnăvi și alți peste 2.000 vor pierde lupta cu boala.

 

consultari desemnare premier la cotroceni

Sursă: captura video -Administratia Prezidentiala

Instabilitatea politică și inexistența unui Guvern cu drepturi depline au contribuit din plin la situația actuală, așa că pentru a se putea lua măsuri ferme și a se găsi și căile și mijloacele prin care acestea să fie aplicate „fără  drept de apel”, se pare că se va recurge la soluția desemnării unui general în fruntea Guvernului. În această dimineață, liberalșii au anunțat că merg lșa Cotroceni cu propunerea de premier Nicolae Ciucă, asumându-și totodată soluția unui guvern minoritar, din care să facă parte doar PNL și UDMR, și nu o guvernare formată din toate partidele de pe dreapta eșichierului politic, așa cum s-a vehiculat până acum.

Generalul Ciucă a mai îndeplinit, cu titlu de interimar, funcția de prim-ministru al României și, se pare, și PSD  ar putea agrea soluția unui guven minoritar, conștientizând că fiecare zi de tergiversare duce România și mai aproape de fundul prăpastiei. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat în această dimineață, înainte de consultările de la Palatul Cotroceni, că trebuie „să vedem cum se aşează lucrurile şi să luăm în considerare perioada din acest moment” și a admis că „alegerile anticipate nu se justifică în acest moment, din cauza pandemiei”, menționând însă că atunci când condițiile epidemiologice vor permite, este „nevoie să ne întoarcem la popor”, dar a evitat să spună și dacă PSD va susține un guvern minoritar.

Dacian Ciloș, care deși a fost premier desemnat a eșuat în formarea unui guvern, a declarat însă că USR este gata să negocieze refacerea coaliției și formarea unui guvern din care și partidul său să facă parte, subliniind că „acum este posibilă refacerea coaliției, pe baza unui program de reforme serioase și punctuale”.

 

 Până când se ajunge însă la desemnarea unui nou prim-ministru, formarea și aprobarea în Parlament a unui nou guvern, se știe că, în primul rând, de luni, toți elevii vor intra într-o vacanță de două săptămâni, urmând ca apoi, în funcție de situația epidemiologică de la acel moment să se decidă unde pot fi reluate cursurile în regim normal și unde va fi cazul să se reia on-line.

O altă măsură care va fi adoptată se referă la obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice, indiferent de incidența în localitatea respectivă și indiferent dacă este vorba de spații închise sau deschise. Măsura era oricum valabilă pentru localitățile cu o incidență peste 7,5 la mie, însă de luni va deveni obligatorie absolut peste tot.

De asemenea, restricțiile de circulație pe timpul nopții, valabile în zonele cu incidență peste 7,5 la mie, vor deveni obligatorii în toate localitățile și se referă doar la persoanele nevaccinate. Cei nevaccinați nu vor putea ieși din casă pe timpul nopții decât în cazuri de strictă necesitate sau în interes de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate au libertate totală în acest sens.

 

Klaus Iohannis

Ca măsură nouă, Klaus Iohannis a anunțat că prezentarea certificatului verde va deveni obligatorie pentru majoritatea activităților, iar cei care nu s-au vaccinat sau nu au trecut prin boală vor fi nevoiți să se testeze pe cheltuiala proprie, dacă doresc să aibă acces la aceste activități. Totodată, președintele a mai precizat că se vor mai institui și alte restricții pentru cei nevaccinați, care vor fi anunțate în în zilele următoare. Nu în ultimul rând Klaus Iohannis îndemnat populația să se vaccineze, dând exemplul celorlalte țări din UE unde procentul de imunizare a ajuns la 70-80 %. „Ştiu că sunt mulţi care vă spun că nu este aşa. Haideţi să vedem ce se întâmplă în lume. În vestul Europei, unde lumea s-a vaccinat în masă, 70 – 80% dintre oameni s-au vaccinat, s-au relaxat, pandemia, practic, nu mai are impact. În partea noastră a Europei, unde lumea este reticentă din varii motive la vaccinare, suntem în plin val pandemic, iar la noi în România s-a declanşat o adevărată catastrofă cu sute şi sute de decese în fiecare zi, cu zeci de mii de oameni care se infectează zilnic. Deci, dragi români, dacă vreţi să terminăm cu această pandemie vaccinaţi-vă, dacă vreţi să nu ajungeţi la spital şi să nu ajungeţi la terapie intensivă, vaccinaţi-vă.  Singurul lucru care se întâmplă dacă vă vaccinaţi este că scăpaţi de boală şi scăpaţi cert de forme grave de boală, iar noi, ca şi societate, scăpăm odată de această pandemie. Până atunci, până când vă convingeţi să vă vaccinaţi, din păcate, este nevoie de restricţii prin care putem să avem grijă de cei mai vulnerabili”, a declarat acesta.

 


Adaugati un comentariu


 

*