Maternitatea Giulești rămâne închisă până săptămâna viitoare

14 decembrie 2018 | 1 comentariu |

Maternitatea Giulești va rămâne închisă cel puțin până când se vor afla rezultatele și la probele suplimentare prelevate ieri, de inspectorii sanitari. 

 

Astăzi se împlinesc două săptămâni de când Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a dispus sistarea internărilor la maternitatea Giulești, ca urmare a apariției mai multor cazuri de copii născuți aici, infectați cu stafilococ auriu rezistent la tratament. Între timp, numărul bebelușilor infectați aici cu stafilococ auriu a ajuns la 45, iar un sfert dintre ei sunt încă tratați în patru spitale din Capitală.

În această perioadă, conducerea unității medicale a făcut demersurile necesare pentru efectuarea lucrărilor de curățenie și dezinfecție care se impuneau, astfel încât activitatea maternității să fie reluată cât mai curând. La începutul acestei săptămâni, de la maternitate au fost prelevate 106 probe din mai multe zone de risc, ale căror rezultate erau așteptate după 72 de ore. Conform declarațiilor făcute atunci de managerul Marcel Moisă, activitatea unității medicale ar fi trebuit să reintre în normal începând cu ziua de ieri. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, și nici nu se va întâmpla până săptămâna viitoare, deoarece inspectorii sanitari au mai prelevat, ieri, 75 de probe suplimentare din blocul operator, filtrul spălător medici și secția ATI cezariene. Așa că maternitatea Giulești va rămâne închisă și în zilele următoare, în așteptarea rezultatelor acestor analize.

Situația de la Giulești pare să fie însă prezentă în majoritatea spitalelor din țară. Concluziile controalelor efectuate de Ministerul Sănătății în unitățile sanitare din Capitală arată că cele mai multe dintre spitalele verificate nu respectă curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea, iar unele nici măcar nu fac teste şi verificări interne pentru infecţiile nosocomiale. În plus, germenii sunt aduși în spitale de rudele pacienților internați, care „se plimbă prin spital ca la mall, fără echipament de protecție și fără respectarea măsurilor de igienă strict necesare”, după cum a declarat recent chiar ministrul Sănătății.

 

Maternitatea Giulesti

Specialiștii spun că nu există spital în lume fără infecţii intraspitalicesti, dar respectarea normelor de igienă poate reduce mult răspândirea germenilor. În România, însă, potrivit ultimului raport al Centrului European de Control al Bolilor Transmisibile, se raportează de 10 ori mai puține astfel de infecții decât media europeană. Pe de o parte medicii nu raportează aceste infecții de teama unor sancțiuni, iar pe de alta, Ministerul Sănătății nu a reușit să schimbe mentalitatea personalului medical și să încurajeze transparența. În plus, susține ministrul Sănătății, persistă o anumită inconștiență, unele cadre medicale merg la cumpărături cu echipamentul din spital, nu poartă măști și mănuși de fiecare dată când este cazul și nu se spală corespunzător pe mâini. Sorina Pintea a declarat că „spălatul pe mâini este principala cauză, iar problema ţine de medici şi de spitale”. Mai mult, spune ministrul, „profilactic se dau antibiotice pentru că nu mai au timp să dezinfecteze sala (de operații -n.r.) cum ar trebui”.

Între timp, a devenit aproape certitudine faptul că maternitatea Giulești se va muta într-un nou sediu. Clădirea în care funcționează în prezent are o vechime de peste 90 de ani și nu mai asigură condițiile necesare desfășurării în siguranță a activităților medicale. Specialiștii spun chiar că oricâte acțiuni de igienizare și dezinfecție s-ar face, riscul nu va fi înlăturat, pentru că bacteriile au pătruns în pereți, unde vor persista. Varianta strămutării maternității a fost lansată la doar câteva zile după ce internările au fost sistate. La inițiativa primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, consilierii bucureșteni și-au dat acordul, atât pentru mutarea maternității Giulești, cât și a Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială și a secţiilor de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Cantacuzino.

 

Și ministrul Sorina Pintea consideră că ideea relocării maternității Giulești este una bine venită, precizând că, la fel ca și în cazul multor spitale din țară, spațiul este una dintre problemele majore de la Giulești. Ministrul Sănătății a mai declarat că rezultatele probelor recoltate la începutul săptămânii  relevă că nu mai sunt probleme și că speră că la fel se va întâmpla și în cazul probelor recoltate ieri, dar a reiterat necesitatea conștientizării faptului că infecțiile intraspitalicești din România sunt subraportate.

Ministrul Sănătății a anunțat însă că în urma controalelor demarate în toate maternitățile publice și private din Capitală au fost luate și primele măsuri, aplicându-se și amenzi de peste 5.000 de lei, care la solicitarea ministrului s-au dat „pe persoană fizică”. Sorina Pintea a explicat această decizie prin faptul că „nu trebuie să utilizăm banii instituției pentru greșeala cuiva” și a subliniat că și la Giulești se vor aplica sancțiuni exemplare. Ministrul a mai spus că săptămâna viitoare se vor finaliza controalele în Capitală, iar de la 1 ianuarie, acestea se vor extinde în toată țara.

Numărul copiilor născuți la Giulești, care au fost infectați cu stafilococ auriu a ajuns la 45, în prezent fiind internați 15 dintre ei, la spitalele Grigore Alexandrescu (5), Marie Curie (2), Victor Gomoiu (4) și la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului (4).

 



Comentarii (1)

  1. Dr Dr C C POPESCU spune:

    O problema – nu numai in Romania – in Europa de ani de zile o problema prezenta.
    Pana acum nu am auzit in cercurile medicale europene de un spital inchis pentru aceasta problema… poate a scapat atentiei noastre. Cresterea numarului de bolnavi, aglomeratia, vizitatorii, personalul medical, persoane de sex feminin cu imbolnaviri la nivel genital, mediul de spital propice de dezvoltare si lista e mare… fac imposibila eradicarea.
    Sa incercam sa reducem cantitativ si calitatiav raspandirea. Aproape imposibil… Mediul spitalicesc este propice si mijloacele reduse. Faptul ca s-a spus ca media europeana este de 10 ori mai mare vorbeste dela sine… si nu numai datorita raportarii insuficiente!
    Prin relocarea vehiculata nu se poate rezolva complet problema. Complexitatea ei depaseste posibiltatile actuale existente, reale din anumite tari ca Romania.
    Suntem confruntati zilnic in Europa cu aceasta problema grava!

Adaugati un comentariu


 

*