Medici, artiști și cercetători români decorați de Președintele Iohannis

24 august 2022 | 0 comentarii |

Șeful statului a semnat o serie de decrete de decorare a unor personalități care au avut o contribuție importantă la promovarea României în Marea Britanie.

 

În semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la promovarea cercetării și culturii românești în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 23 august 2022, mai multe decrete pentru decorarea a 11 personalități originare din România care au contribuit la promovarea imaginii țării noastre prin activitatea și profesionalismul lor.

Astfel, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”, a fost atribuit sopranei și profesoarei de pian Mihaela-Roxana Niţe; artistului vizual Oana Stanciu și economistei Florina Stoica.

 

Ștefan Dascălu

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria H – „Cercetare științifică” a fost conferit lui Ștefan Dascălu, cercetător în imunologie și epidemiologie teoretică la Universitatea Oxford (anul trecut, acesta a primit Premiul pentru impact social din partea Universității Oxford și a Consiliului Național de Cercetare în Bioștiințe din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pentru activitățile de stabilire a unui dialog interdisciplinar cu organizațiile religioase din România pentru o mai bună implementare a politicilor de sănătate).

Aceeași deorație a fost atribuită Aurorei Constantin, profesor universitar doctor la Școala de Informatică a Universității din Edinburgh și Deliei-Gabriela Dimitriu, doctor, profesor cercetător la Universitatea Metropolitană Manchester.

 

Dr Gabriel Oniscu

De asemenea, în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la consolidarea și dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, în plan științific și medical, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler medicului Alina Elena Chefani, cercetător patolog la Institutul de Cancer Poundbury din Dorchester și medicului Gabriel Corneliu Oniscu, director al Centrului de Transplant din Edinburgh.

Totodată, în semn de apreciere pentru dăruirea și profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul timpului, în calitate de voluntari, pentru contribuția importantă avută la promovarea imaginii țării noastre în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social” în grad de Cavaler a fost oferit dr. Elisabeth Pop, ofițer principal de politici de integrare socială, participare civică și democratică la Primăria Londrei; Cameliei-Luisa Popa, specialist în relații cu publicul și doamnei Andreei-Lizica Salvage, jurnalist, asistent social.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*