Medicul Ion Vasile a încetat din viață

26 iulie 2019 | 2 comentarii |

Cunoscut pentru meritele sale profesionale dar și prin prisma activității de politician după 1990, acesta se retrăsese de câțiva ani din viața publică, luptându-se cu o boală necruțătoare.

 

În această dimineață s-a stins din viață fostul prefect și senator de Buzău, medicul Ion Vasile, o personalitate cunoscută buzoienilor atât înainte de 1989 cât și după Revoluție atunci când a intrat în politică. Născut pe 12 aprilie 1950 la Blăjani, a absolvit, în 1973, Facultatea de Medicină din cadrul  UMF Iași, după care a urmat stagii de specializare în chirurgia pediatrică, efectuându-și rezidențiatul la spitalul clinic de copii din București.

După terminarea rezidențiatului, revine la Buzău unde a fost încadrat, în 1980, ca medic principal pe specialitatea chirurgie pediatrică la Spitalul Județean, iar din 1991 devine medic primar.

A făcut „echipă bună” atât în viața profesională cât și în cea personală cu medicul anestezist Magdalena Ion,  care i-a dăruit două fete, pe Marie Jeanne și Ana Maria, una jurnalist, iar cealaltă, medic stomatolog.

În această perioadă a fost unul dintre cei mai apreciați chirurgi pediatri ai spitalului buzoian, mulți pacienți fiindu-i și acum recunoscători.

Renumele dobândit în plan profesional l-a ajutat să se propulseze și în politică, începând cu anul 1990, dar și-a continuat, în paralel, activitatea medicală.

A fost timp de mulți ani președinte al filialei locale a PSD, partid ce a purtat și alte denumiri în această perioadă, a avut și calitatea de senator timp de patru mandate în care a fost și președinte al Comisiei de Sănătate din Senat. Între 1993 și 1996 a fost ambasador în Ecuador, iar între 2001 și 2004 a deținut funcția de prefect al județului. În 2010 a demisionat din PSD, iar de câțiva ani se retrăsese din viața publică, fiind diagnosticat cu o boală necruțătoare, care i-a adus sfârșitul.

Dumneseu să-l odihnească.

Sincere condoleanțe familiei.

 

 


Categorii: Actual, Medici, Stiri

Comentarii (2)

  1. Vasilescu Corneliu spune:

    DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE

  2. circeimirunaioana spune:

    DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE
    A FOST UN DOCTOR CHIRURG EXTRAORDINAR

Adaugati un comentariu


 

*