Multidisciplinaritatea și Arta – Soluții în Tratamentul Oncologic
În cadrul unui eveniment organizat de Memorial Hospital România, în parteneriat cu Enayati Medical City, specialiști din diverse domenii medicale, pacienți supraviețuitori ai cancerului și artiști s-au reunit pentru a identifica noi abordări medicale în îngrijirea pacienților oncologici.
Colaborarea multidisciplinară între medicii specialiști din oncologie, chirurgie, radioterapie, psihologie, nutriție, genetică, longevitate și artiști are un tol crucial în gestionarea și îmbunătățirea parcursului pacientului oncologic. Într-un dialog bazat pe identificarea soluțiilor care să îmbunătățească viața pacienților și să promoveze o înțelegere mai profundă a conexiunilor dintre știință, artă și sănătate, Conferința „Multidisciplinaritatea și Arta – Soluții în Tratamentul Oncologic”, organizată de Memorial Hospital România, în parteneriat cu Enayati Medical City, a facilitat interacțiunea dintre oficialități, medici, terapeuți, cercetători, pacienți și artiști.
„Abordarea multidisciplinară în tratamentul pacientului oncologic reprezintă o schimbare crucială în ceea ce înseamnă managementul integrat și colaborarea între diferite specialități. Prin această abordare, rata de succes crește. În acest sens, sunt studii care demonstrează că, prin tumor board, decizia terapeutică rezultată schimbă substanțial rezultatul tratamentului”, a sublinia dr. Cristina Berteanu, director medical Memorial Hospital România și moderator al evenimentului.
Din 12.000.000 de femei diagnosticate cu cancer mamar, 11.400.000 trăiesc cu acest diagnostic, a arătat Președintele Asociației Europene de Cancer, Csaba Degi, îndemnând la acțiune și speranță. ,,Așadar, sunt 12.000.000 de motive să acționăm, avem 12.000.000 de povești de curaj, 12.000.000 de povești de suferință, dar și de TRIUMF…”, a subliniat acesta, într-o intervenție online, de la Bruxelles, evidențiind astfel motto-ul evenimentului – „Când primăvara vine după cancer” –, prin care organizatorii au asociat venirea primăverii și regenerarea naturii cu speranța că și bolnavii de cancer pot fi vindecați, dacă se intervine la timp și eficient și dacă au încredere.
„Împreună modelăm un viitor oncologic mai bun prin prevenție, screening, tratamente personalizate și desigur sprijin pentru fiecare persoană diagnosticată cu cancer”, a subliniat Csaba Degi, care a sugerat că prin mai multă implicare din partea tuturor factorilor – guverne, medici, pacienți, societatea civilă – se pot obține rezultate spectaculoase în tratamentul cancerului.
Prezentă la eveniment, senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și membă a Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, a ținut un discurs emoționant, în care a arătat că „sub genericul «Când după cancer revine primăvara», ziua de astăzi este despre viață. Fiecare dintre noi poartă cicatrici nevăzute, ca semn al luptei pe care am dus-o. Fiecare dintre noi știm, cei care suntem supraviețuitori, că diagnosticul de cancer ne-a luat liniștea, dar nu speranța. Știm ca acest diagnostic ne-a încercat trupul, dar nu ne-a învins sufletul. Și știu că după zile, nopți, ani vine și speranța. Vine primăvara. Primăvara, cel puțin pentru mine, supraviețuitor de cancer, înseamnă o nouă viață. Și dacă înseamnă o nouă viață, înseamnă o nouă misiune, noi prieteni pe care tu ți-i faci pentru a-ți îndeplini misiunea. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare om pe care l-a adus lângă mine, pentru că așa am conștientizat cât de mult înseamnă fiecare, cât de mult înseamnă echipa”, a transmis Nicoleta Pauliuc.
În ultimii ani, România a înregistrat progrese legislative semnificative pentru pacienții oncologici. O serie de legi adoptate au adus îmbunătățiri considerabile serviciilor medicale oncologice, facilitând o gestionare mai eficientă a tratamentelor și sprijinului acordat pacienților. Aceste reforme legislative au avut un impact direct asupra accesului la tratamente inovative și îngrijiri de calitate pentru persoanele afectate de cancer.
„Alături de Andrei (Baciu) și de alți oameni minunați am reușit să punem în practică ce trăiește un pacient oncologic și nu numai acesta, ci și un supraviețuitor de cancer.(…) Aștept acum, este la Camera Deputaților, ca proiectul meu prin care aceea perioada în care ți-ai făcut chimioterapia să fie considerată vechime în muncă și în profesie, pentru că nu a fost opțiunea ta să treci prin acest dificil examen. (…) În acest an sărbătorim cel treilea an al Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de Cancer, dedicat anul acesta supraviețuitoarelor de cancer de san si care se confrunta cu un nou diagnostic, cel de limfedem”, a adăugat Pauliuc.
Dr. Andrei Baciu, deputat, vicepreședinte Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și membru în Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, a ținut să precizeze în deschiderea discursului său, cât de important este rolul pe care o echipă medicală unită îl joacă în abordarea pacientului oncologic, dar și standardul medical pe care aceasta îl pune la dispoziția pacientului.
„Îi mulțumesc și o felicit pe Cristina (Berteanu) nu doar pentru ceea ce face la nivel personal, dar cred că cel mai important este ce face ea și întreaga echipă Memorial pentru toată comunitatea pe care a construit-o aici, pentru că în calitate de pacient îți pui speranța în Dumnezeu, în familie, în cei dragi, dar foarte mult îți pui speranța în medici, în echipele medicale. Cred din tot sufletul că Memorial este cel mai proeminent centru oncologic din România și vă felicit pentru tot ceea ce oferiți fiecărui pacient în parte”, a afirmat Andrei Baciu.
Terapia prin artă a fost unul dintre subiectele principale ale conferinței. Ionvațiile medicale au un impact major asupra creșterii ratei de supraviețuire a pacienților oncologici, dar lupta cu cancerul este și una interioară, psihologică, emoțională, în care arta joacă un rol crucial, poate oferi un refugiu sigur pentru pacienți, o modalitate prin care își pot explora emoțiile, pot găsi sens în experiența bolii și își pot recăpăta speranța de viață.
„Medicina este o știință, dar este și o artă. Este creativă, presupune empatie. Diagnosticul unui pacient este o poveste, iar tratamentul este o operă orchestrată de o echipă întreagă. Pacientul în sine este o lucrare unică rezultată din această abordare personalizată și multidisciplinară. Iar noile tehnologii de diagnostic precoce, terapiile personalizate și abordările multidisciplinare au îmbunătățit considerabil șansele de recuperare, oferind pacienților opțiuni de tratament mai eficiente și mai puțin invazive. Aceste progrese au transformat cancerul dintr-o boală percepută ca incurabilă într-o afecțiune tot mai gestionabilă, crescând speranța și calitatea vieții celor afectați”, a punctat dr. Cristina Berteanu.
Dr. Valentin-Veron Toma, doctor în științe medicale, șeful Departamentului de Antropologie Culturală și Socială, Institutul de Antropologie „Francisc I Rainer”, Academia Română, a amintit că în urmă cu câțiva ani a inițiat „un proiect ART INSANE și am creat primul muzeu de arta pshi-patologică din România, pe care îl consider pe de o parte un instrument de comunicare cu pacienții cu diagnostice psihiatrice, pe de o parte un suport pentru criticii de artă de secol XXI care să vină și să includă în analiza lor aceste lucrări. Dup ce am organiat mai multe expoziții, m-am apropiat mai mult de domeniul artei în mediul medical, nu doar cel psihiatric, ci și oncologic. Și trebuie să schimbăm sistemul de sănătate în ceea ce privește introducerea artei în sistemul medical, să avem tablouri în saloane, pentru că peisajele creează o stare mult mai bună pacienților, ajută la modificări ale hormonilor, modifică echilibrul citochinelor, contribuie la vindecarea rănilor într-un ritm mult mai rapid. Sunt studii care arată că dacă pacienții cu diagnostic oncologic, beneficiază de art terapie, nu doar de arte vizuale, dans, muzică, teatru starea lor de sănătate este mai bună, echilibrul psihic mai robust, sentimnetul de incluziune socială și de apartenență este mai concret perceput, beneficiile fiind astfel evidente”.
Donația de tablouri semnate de Dalina Bădescu, artist platic și istoric de artă, a fost un moment extrem de emotionant. Având o încărcătură profundă, atât pentru artistă, cât și pentru pacienții oncologici, care au resimțit puterea și sensibilitatea transmisiilor artistice, donatia a reprezentat un omagiu adus memoriei mamei sale.
„Am vrut foarte mult să fac această donație, sunt o parte dintre lucrările pe care le-am realizat în ultimii ani, în memoria mamei mele, Daniela Bădescu, care din păcate, acum doi ani a murit în urma unui diagnostic de cancer pulmonar. Din păcate, experiența pe care eu am avut-o în cele 6 luni de la aflarea diagnosticului până la terminarea poveștii, a fost îngrozitoare, pentru că nu am avut un ghidaj, nu am avut un «translator» – chiar dacă diagnosticul era în românește -, facând ca situația în sine să fie una de neînțeles…”, a povestit Dalina, arătând cât de important este nu doar pentru pacientul cu cancer, ci și pentru familia acestuia, să primească sprijin, ghidaj și susținere în astfel de momente, dar și cum a reușit ea să depășească acest impas prin artă.
Evenimentul s-a bucurat și de prezența autorului, criticului și istoricului de artă Pavel Șușară, care a felicitat-o pe Cristina Berteanu că a implicat artiștii în susținerea „călătoriei” terapeutică a pacientului oncologic, „nu doar la nivel de prezență în cadrul unor evenimente dedicate, ci și la un nivel uman, un nivel existențial, pe care nu ai cum să-l percepi dacă nu ești în proximitatea celor care trec prin această suferință. Nimeni nu ar putea explica mai bine această experiență decât a făcut-o Dalina, dar ce aș adăuga eu este că arta esteo formă de terapie în primul rând pentru artist, care supraviețuiește își depășește impasurile, angoasele și limitele prin actul artistic, pe de o parte conștient, iar pe de alta, prizonier și beneficiar al unui flux energetic imposibil de înțeles. Personal, am înțeles efectul terapiei prin artă în tinerețe, când am participat la atelierele de pictură inițiate de doctorul Onilă la Spitalul nr. 9 (Obregia), unde am văzut efectul extraordinar al artei asupra pacienților. Și Dalina, a reușit, prin arta ei și prin această donație, pe de o parte să-și înfrângă durerea, iar pe de alta, să lase o amprentă a memoriei mamei ei”, a concluzionat Pavel Șușară.
Memorial Hospital România aduce în România excelența serviciilor medicale pe care de peste 20 de ani Grupul MEMORIAL Healthcare desfășurată în lumina principiilor de etică profesională și sub o atentă urmărire a respectării standardelor internaționale de calitate, lucru subiniat și de directorul operațional Memorial România, Constantin Celestin, prezent la eveniment.
La rândul său, dr. Vargha Enayati, fondatorul Enayati Medical City, a vorbit depre provocările și practicile care pot modela viitorul oncologic, dar și depre nevoia și importanța îngrijirilor paliative în echipă multidisciplinară, a pacienților cu afecțiuni oncologice, precum și despre necesitatea consilierii și sprjinului aparținătorilor, a familiei unui astfel de pacient.
Pe parcursul conferinței, au fost abordate mai multe subiecte relevante în domeniul oncologiei, precum: „Genetica și rolul său în determinarea cancerului”; „Importanța colaborării între specialiști pentru personalizarea tratamentului oncologic”; „Beneficiile terapiei prin artă asupra stării psihologice și fizice a pacienților”; „Rolul navigatorilor medicali”; „Direcții de cercetare și implementare a terapiilor personalizate în tratamentul cancerului”.
Prezentările au fost susținute despecialișiști ai Memorial Hospital și invitați: dr. Ariana Hudiță, Iulia Simescu – navigator de pacienți, dr. Isabela Komporaly – medic specialist oncolog, Ionut Neacșu – psiholog, Sorin Cantor – longevity coach, Ioana Vasilescu – director operațional PALMED, dr. Lygia Alexandrescu – nutriționist, președinte Societatea Română de Educație Nutrițională, Delia Grigoriu – psiholog, președinte Asociația ROZ, Ana Raluca Chișu – fondator centrele de recuperare KinetoBebe, dr. Vlad Olaru – medic primar urolog, dr. Octavian Popescu – specialist chirurgie generală, dr. Florina Eftimie – medic primar chirurgie generală.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic oferit de actrița Miruna Ionescu – supraviețuitor de cancer pentru care arta și muzica au fost și sunt combustibil pentru viață, alături de violonistul Valentin Albeșteanu și pianistul Valentin Cucu.
„Nicio secundă nu mi-am putut imagina că acel moment al diagnosticării mele cu cancer mamar, va ajunge primăvara vieții mele. Căci din acel moment toată viața mea s-a schimbat. Poate mai conștientă ca niciodată de valoarea fiecărei clipe am început să construiesc mai mult”, a declarat, în debutul momentului artistic, Miruna Ionescu, actriță, om de televiziune și manager cultural.
Împreună cu violonistul Valentin Albeșteanu, ea a dezvoltat primul proiect de salvgardare al muzicii ușoare intrerbelice și de cafe concert. Tot ei sunt inițiatorii și primului festival internațional de muzică interbelică, la ediția de anul acesta unul dintre invitati fiind marele violonist al Turciei, Cihat Așkin. Miruna Ionescu împărtășește povestea ei și triumful artei în fața cancerului, mulțumind celor care i-au fost alături în această călătorie de inițiere, așa cum consideră astăzi tot tratamentul parcurs.
Credit foto: Cristina Berteanu/Facebook