Mulțumesc, tinere doctor! Oliver Ghenuche, medicul pentru care satisfacția pacientului este „o datorie de onoare”

27 februarie 2018 | 7 comentarii |

În parteneriat cu Clinica MedCity, tânărul medic dermatolog acordă, săptămâna aceasta, consultații gratuite celor care vor să-și verifice alunițele de pe piele, astfel încât cele periculoase să poată fi tratate/ înlăturate înainte de a fi greu sau imposibil de vindecat.

 

Dr. Oliver Ghenuche

Este tânăr, entuziast și are un optimism molipsitor. De numai două luni este medic specialist dermatolog și face echipă cu dr. Andi Cristian Rizoiu, în Secția DV a Spitalului Județean de Urgență Buzău, dar a și reușit să fie iubit și apreciat de pacienții cu care vine în contact.

Vrâncean de origine, dr. Oliver Ghenuche a ales Buzăul atunci când și-a dat examenul de rezidențiat, pentru că „aici exista un post scos la concurs și era aproape de casă, dar și de București, așa că m-am gândit că e o alegere bună. Și s-a dovedit că am fost inspirat”, spune tânărul doctor, care  și-a propus să nu uite nicio secundă că profesia sa este una nobilă și că eficiența se obține doar lucrând în echipă, așa cum a învățat în facultate și în anii de rezidențiat, de la mentorii săi.

Și mai crede că se poate face medicină performantă și într-un oraș de provincie, cum este Buzăul, unde spune că a găsit „o echipă extraordinară, cu oameni calzi, dedicați, dispuși și capabili să facă medicină la aceleași standarde ca într-o clinică universitară. Pot spune fără vreo ezitare că am găsit aici aceleași condiții, dacă nu cumva ceva mai bune, ca în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș din București, unde mi-am făcut rezidențiatul sub îndrumarea dr. Alice Rusu și sub coordonarea prof. dr. Simona Roxana Georgescu, doi medici de excepție, de la care am învățat că pacientul este cel care contează în primul rând și nu boala. Cea mai mare satisfacție pentru un medic este sănătatea, zâmbetul și încrederea  pacientului care-ți pleacă din cabinet știind că-i va fi bine. De asemenea, eu cred că tratamentul devine eficient nu numai prin știință, ci și prin calm, empatie, prin felul în care discuți cu pacientul și îl ajuți să înțeleagă ce are de făcut”.

 

Și, parcă, pentru a confirma mesajele de apreciere și de mulțumire pe care le-am primit la redacție din partea unor pacienți pe care tânărul medic dermatolog i-a tratat în scurtul timp de când profesează în Spitalul Județean de Urgență, săptămâna aceasta, dr. Oliver Ghenuche oferă, în cadrul Clinicii MedCity, printr-un proiect de parteneriat, consultații gratuite buzoienilor care vor să-și verifice alunițele de pe corp. „Aluniţele sunt modificări pigmentare ale pielii care, de-a lungul timpului, au fost considerate fie dizgrațioase, fie senzuale. Pe lîngă aspectul estetic sau inestetic este bine să avem în vedere că alunițele sunt modificări bine delimitate ale celulelor pigmentare, adică ale melanocitelor în cazul aluniţelor clasice, dar şi zone cu exces de pigment (melanină) cum este cazul pistruilor. Din punct de vedere morfologic, aluniţele sunt leziuni benigne melanocitare şi trebuie să facem diferenţa între aluniţele congenitale şi cele dobândite. Această diferenţiere nu este întotdeauna uşor de făcut din punct de vedere clinic, dar analizând în primul rând forma, marginile, construcţia şi suprafaţa acestora, dermatologul își poate da seama dacă alunițele sunt sau nu periculoase și dacă este nevoie de intervenție medicamentoasă sau chirurgicală, pentru a se evita riscul unui cancer de piele”, ne-a explicat dr. Ghenuche, între două consultații, în prima zi de voluntariat. În cadrul acestui proiect, medicul oferă consultații gratuite, buzoienilor care se vor programa la sediul clinicii sau la tel. 0788.638.867, în perioada 26 februarie – 2 martie.

Pe lângă consultația dermatoscopică, medicul oferă și consiliere, îndrumând pacientul să ia decizia cea mai potrivită pentru el, astfel încât să fie eliminate riscurile.

 

Proiectul de verificare a sănătății alunițelor a fost demarat, după cum a precizat tânărul medic, la inițiativa dr. Gabriela Albu, o colegă a sa, din București, în speranța că printr-o astfel de acțiune va contribui la prevenirea cancerelor cutanate. Pentru că numărul persoanelor care au dorit să beneficieze de aceste consultații gratuite a fost peste așteptări, aceasta l-a rugat pe dr. Oliver Ghenuche să o ajute. „Nu era prima dată când participam la acțiuni de voluntariat, dar de această dată mi-a plăcut ce a realizat colega mea și am decis că este bine să extindem proiectul și la Buzău. Am găsit disponibilitate la Clinica MedCity, avem și un sponsor, o companie farmaceutică prin intermediul căreia pacienții primesc mostre de produse și pliante cu informații utile despre alunițe și fotoprotecție. Vom desfășura 3-4 astfel de acțiuni pe an, în perioadele de toamnă-iarnă-primăvară, astfel încât sfaturile noastre să fie utile și în sezonul estival, când fotoprotecția este esențială pentru piele. Pe termen mediu și lung vom încerca să cooptăm și alți colegi, din alte județe, astfel încât cât mai mulți români să beneficieze de prevenție în domeniul dermatologic”, mai spune dr. Oliver Ghenuche, recomandând ca astfel de controale să fie făcute cel puțin o dată pe an, de fiecare persoană care are alunițe.

 

Reacțiile de apreciere pentru acțiunea tânărului medic buzoian și de mulțumire că le oferă, gratuit, ocazia să-și verifice sănătatea alunițelor, pe care mulți le-au ignorat până acum, au început să vină și după prima zi de consultații în cadrul acțiunii de parteneriat cu Clinica MedCity.

Pacienții au aflat că aluniţele normale sunt simetrice, cele cancerigene nu. Au fost învățați că examinarea proprie a pielii reprezintă cea mai bună modalitate de a depista precoce modificările cutanate care pot indica debutul melanomului. „Aproximativ 93% din melanoamele primare sunt ușor de identificat pe suprafața pielii. Atunci când își examinează o aluniţă, persoana respectivă este bine să deseneze o linie imaginară pe mijlocul ei şi apoi să compare cele două jumătăţi. Dacă nu arată la fel, este necesar să se adreseze unui medic dermatolog, care în urma consultației va constata despre ce este vorba și va stabili ce trebuie făcut în continuare”, subliniază dr. Ghenuche, menționând că dacă melanomul este suspectat, o biopsie este necesară pentru a tranșa diagnosticul. În acest scop va fi recoltată o mostră de țesut pe care medicul anatomopatolog îl va examina sub microscop pentru a verifica dacă sunt prezente celulele canceroase.

Dacă tratamentele suplimentare sau excizia sunt necesare, melanomul poate fi tratat de dermatolog, chirurg, chirurgul de chirurgie plastică și reparatorie sau de către medicul oncolog.

 

?

Dr. Ghenuche mai spune că existența alunițelor nu trebuie să ne sperie, dar este bine ca acestea să fie verificate de un specialist, singurul care poate pune un diagnostic cert, chiar dacă nu sunt deranjante (nu dor, nu incomodează), dar mai ales în cazul în care apar neregularități de formă, culoare, dimensiuni etc. „Deşi există riscul ca atât din nevii congenitali (alunițe) și din cei dobândiţi să se formeze un cancer de piele de tip Melanom Malign, doar o treime din melanoame derivă statistic din aceştia. Două treimi din melanoame apar pe o piele nemodificată anterior. Acesta este şi motivul cel mai important pentru efectuarea unor controale anuale la medicul dermatolog, chiar mai frecvent la persoanele cu risc crescut, precum cei cu o incidenţă crescută de tumori ale pielii în familie sau cu expuneri frecvente şi arsuri solare sau cu alte boli de piele asociate cu incidenţă crescută de melanoame (peste 50 de aluniţe pe corp). Descoperit în fază incipientă și tratat corespunzător, melanomul poate fi vindecat în cele mai multe din cazuri”, explică medicul, atrăgând atenția că cele mai frecvente cauze ale apariției melanomului sunt expunerea la radiațiile ultraviolete la orele amiezii, expunerea la altitudini înalte, sistemul imunologic deficitar sau antecedentele familiale, iar lipsa fotoprotecției mărește riscul.

 

*Sănătatea Buzoiană continuă campania de promovare a medicilor tineri cărora pacienții le mulțumesc, fie că-i descoperim noi sau despre care dumneavoastră, cititorii, vreți să ne povestiți și astfel le veți mulțumi pentru felul în care v-au ajutat.



Comentarii (7)

  1. MILITARU JENI spune:

    Am fost la domnul doctor de doua ori si va pot spune ca este un profesionist. De nota 10. Recomand.

  2. Pavel Paulina spune:

    Cand citesti despre asemenea oameni,… parca’ti creste inima. Deci mai sunt oameni cu suflet mare!
    Respect dle doctor!!

  3. Irina Rentea spune:

    Felicitări Oliver!!! Un doctor cu suflet mare!!

  4. ZAINEA ELENA spune:

    Buna ziua domnul doctor. Am 63 ani sunt din Buzau actualmente pensionara (fost cadru medical NEUROLOGIE Buzau) As dori sa va cer un sfat in legatura cu o afectiune cronica. În urma cu ceva ani am observat la nivelul tegumentelor o schimbare a culorii în axila sub sîni la plica inghinala pe abdomen nu am facut nimic. In urma cu un an ma vazut un medic dermatolog si am fost diagnosticata cu Sclerodermie si fiind prea veche nu se poate rezolva prea mult sau deloc. Am primit rp.cu fermitate care nu ma ajutat deloc. Exista un alt trat. ptr asa sf. Va multumesc frumos

  5. Liliana Tudor spune:

    Multumim dl dr. O.Ghenuche

  6. Maricica Enică spune:

    Felicitări! Un medic căruia îi pasă. Bine de știut!

  7. Garofita Arghir spune:

    Ce frumos exemplu… felicitari domnule doctor!

Adaugati un comentariu


 

*