Năravul din fire… Un nou scandal la SJU Craiova
Medicul Mugur Riza, concediat anul trecut pentru abateri disciplinare şi repus în funcţie după ce a câştigat acest drept în instanţă, este din nou în centrul unui scandal.
Scene de domeniul filmelor de groază s-au petrecut din nou, la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. Medicul urolog Mugur Riza, concediat anul trecut, în octombrie, pentru abateri disciplinare consemnate şi de Comisia de disciplină, revenit în unitatea medicală în urma deciziei instanței, pare să nu se fi „vindecat”.
Marți, pe holurile secţiei de Urologie a Spitalului Judeţean din Craiova, a avut loc un nou scandal între doctori. Protagonist a fost, din nou, dr. Riza, care l-ar fi lovit pe medicul Cosmin Mititelu, care spne că „m-a mai agresat verbal şi zilele trecute. Dar nu numai pe mine. Şi pe ceilalţi colegi. Trece pe lângă noi şi ne jigneşte. Din senin. Tot din senin, m-am trezit şi cu un cot în gură şi cu buza spartă. Este inadmisibil să se întâmple într-un spital aşa ceva, în prezenţa pacienţilor. Noi am cerut să fie dat afară din secţie, are foarte multe plângeri, dar nimeni nu face nimic. O doamnă judecător a considerat că se poate întoarce în spital. Dacă un astfel de om, cu un astfel de comportament, este normal să lucreze într-o unitate sanitară, nu mai pot comenta altceva”, a declarat, presei locale, dr. Mititelu.
Cel acuzat se apără și, la rândul său susține că, de fapt, dr. Mititelu și ceilalți colegi „joacă teatru. I-am înfuriat că mi-am scris pe haină #rezist. Nu iau şpagă”, a replicat Riza, care spune că „de când am declarat public că eu nu iau şpagă, toţi s-au ofensat. (…) Eu nu le-am făcut nimic. Mi-au luat telefonul şi au jucat fotbal cu el, mi l-au distrus. Eu eram în sala de operaţie şi au tăbărât pe mine”, s-a plâns doctorul Riza.
Nu de aceeași părere au fost, însă, polițiștii care au aplanat conflictul și au deschis dosar de cercetare penală pentru loviri sau alte violenţe pe numele medicului Mugur Riza și l-au amendat contravențional cu 1.000 de lei.
„În cursul zilei de marţi, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unei altercaţii între mai mulţi medici de la un spital din Craiova. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe. De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională unuia dintre medicii implicaţi în altercaţie, pentru proferare de injurii”, a transmis biroul de presă al IPJ Dolj.
Este greu de spus cine și câtă dreptate are în acest caz, înainte de finalizarea anchetei, dar potrivit declarațiilor „la cald” ale purtătorului de cuvânt al unității medicale, dr. Cristina Geormăneanu, conducerea SJU Craiova a fost anunțată „de şeful secţiei de Urologie cu privire la faptul că a avut loc o altercaţie în apropierea blocului operator, între medicul Riza şi mai mulţi colegi. La nivelul spitalului s-a constituit o comisie de anchetă pentru a stabili cauzele acestui conflict. Vor fi chemaţi toţi medicii implicaţi în altercaţie. La nivelul comisiei de disciplină vor fi analizate şi alte sesizări formulate de medici la adresa doctorului urolog Riza în care reclamă un comportament inadecvat. Ultima sesizare a fost înregistrată luni”.
Doctorul Riza a fost concediat anul trecut, în luna octombrie, pentru abateri disciplinare, dar a atacat în instanţă decizia, iar magistraţii i-au dat câştig de cauză și l-au repus în drepturi, la începutul lunii martie. În aceeași lună, medicul a mai avut o altercație cuunul din medicii spitalului și cu directorul medical, după ce a vrut să intre în sala de operație îmbrăcat cu hainele civile, ignorând regulile de sterilitate impuse în orice bloc operator.