Noi condiții de stabilire a calității de asigurat pentru persoanele cu venituri din activități independente

Ca urmare a unei noi ordonanțe care aduce modificări mecanismului de depunere a declarațiilor fiscale, CNAS aduce lămuririle necesare pentru asigurații care se încadrează în această categorie.

 

Guvernanții încearcă în continuare să găsească soluții pentru bulversarea fiscală pe care tot ei au creat-o odată cu începutul anului, iar în acest sens, au adoptat ieri o nouă ordonanță care stabilește un nou mecanism de depunere a declarațiilor fiscale, garantând că aceasta este soluția care îi va scuti pe contribuabili de multe bătăi de cap. Conform noului document legislativ, sapte documente fiscale care ar fi trebuit depuse de contribuabili la ANAF, vor fi reunite într-o singură declarație unică, ce va trebui depusă anul acesta până pe 15 iulie, iar, începând de anul viitor, data limită va fi 15 martie.

Ordonața se referă la pesoanele care obțin venituri din activități independente și la contribuțiile pe care acestea trebuie să le achite la bugetul de stat, printre care se numără și contribuția pentru asigurările de sănătate.

În acest sens, CNAS a remis un comunicat prin care aduce unele lămuriri cu privire la păstrarea calității de asigurat a persoanelor cu venituri din activități independente, in contextul noilor modificări.

Astfel, în concordanţă cu noul mecanism de depunere a declarațiilor fiscale se modifică şi Legea Sănătății în privinţa modului de acordare şi de încetare a calităţii de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

 

Repezentanții CNAS precizează că persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente îşi păstrează, în acest an, calitatea de asigurat până la termenul de depunere a declaraţiei unice, adică până la data de 15 iulie. De anul viitor, termenul limită va fi data de 15 martie, iar calitatea de asigurat va înceta în cazul persoanelor care nu iși vor depune declarațiile unice până la acest termen. „Pentru persoanele care realizează venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlurilor II, III din Codul Fiscal sau Legii 170/2016, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din investiţii şi venituri din alte surse, calitatea de asigurat şi dreptul la pachetul de servicii medicale de bază se acordă, pentru o perioadă de 12 luni, calculată de la data depunerii declaraţiei unice, şi încetează dacă nu se depune o nouă declaraţie până la termenul prevăzut în Codul fiscal pentru perioada următoare”, se mai arată în comunicatul CNAS. În același timp, persoanele care nu realizează venituri şi nu sunt exceptate de la plata contribuţiei dobândesc calitatea de asigurat pentru o perioadă de 12 luni, prin depunerea declaraţiei unice, indiferent de data depunerii acesteia, calitate care încetează dacă nu se depune o nouă declaraţie pentru perioada următoare.

În cazul persoanelor care realizează venituri din salarii și  asimilate salariilor calitatea de asigurat și dreptul la pachetul de bază se acordă de la data începerii raporturilor de muncă şi încetează în termen de 3 luni de la data încetării acestor raporturi.

 

Mihai Marcu

În aceeași zi în care Guvernul adopta noua ordonanță menită să facă ordine în haosul fiscal, directorul general al celei mai mari rețele din sferea serviciilor medicale private a declarat în cadrul unui eveniment de business că autoritățile trebuie să pună capăt acestei practici, de modificare a Codului fiscal „în fiecare săptămână”. Este vorba de Mihai Marcu, președinte și director general al companiei MedLife, care s-a exprimat destul de vehement în privința acestui subiect.

Avem nevoie să nu mai schimbe acest nenorocit de Cod fiscal în fiecare săptămână, să nu se mai mărească salariile la stat în fiecare săptămână şi să ne lase să facem business, frăţioare! Avem o monedă stabilă, din fericire, ceea ce e foarte important, dar avem nevoie ca acest Cod fiscal să rămână bătut în cuie. Şi de ce? Pentru că el a dat naştere la corupţie tot timpul” a declarat acesta în cadrul celei de șaptea ediții a evenimentului Romanian Business Leaders Summit.


Adaugati un comentariu


 

*