Noi recomandări ale experților OMS care vizitează România

9 noiembrie 2021 | 0 comentarii |

Zilele acestea, delegația Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) se află în județul Brașov, unde sunt vizitate mai multe unități sanitare.

 

Dr. Heather Papowitz

Reprezentanții OMS trimiși în România pentru a evalua proporțiile crizei sanitare și a încerca să găsească soluții pentru o revenire cât de cât la normal, continuă vizitele prin țară. La începutul acestei săptămâni, delegația OMS a ajuns în județul Brașov, unde ieri a vizitat un centru de vaccinare amenajat în Sala Sporturilor din oraș, Spitalul Clinic Județean de Urgență și maternitatea din Brașov, iar astăzi, spitalul municipal din Săcele și comuna Apața, ambele destinații fiind considerate zone defavorizate.

La finalul vizitelor efectuate ieri, dr. Heather Papowitz, manager de criză în cadrul Biroului OMS Europa a făcut câteva noi recomandări pe care autoritățile și specialiștii din domeniul medical ar trebui să le ia în considerare. Aceasta a precizat că, în perioada următoare, ar trebui să se pună un accent mai puternic pe asigurarea accesului la testare pentru cât mai multe persoane și categorii profesionale, recomandând și o mai bună implicare a medicilor de familie în aceste activități. „Ne-am uitat la sistemul de sănătate, de la asistenţa primară şi până la cea spitalicească, şi trebuie să întărim cu adevărat acel nivel primar, al medicilor de familie, şi să ne asigurăm că li se dau resursele, uneltele de care au nevoie pentru ca oamenii să fie diagnosticaţi din timp şi pentru ca apoi ei să comunice, împreună, să îi convingă să se vaccineze”, a declarat expertul OMS.

 

În urma vizitei efectuate la spitalul județean din Brașov, dr. Papowitz a vorbit despre lipsa de personal și de materiale medicale din multe unități sanitare, probleme coroborate cu epuizarea fizică și psihică a cadrelor medicale existente, solicitate peste limitele normale, în special după declanșarea valului 4 al pandemiei.

Se lucrează 24 de ore din 24 și 7 zile din 7, cu UPU și ATI la capacitatea deplină şi cu paturile ocupate în totalitate. Trebuie să găsim soluţiile ca oamenii să ajungă în locul potrivit, să primească îngrijirea medicală de care au nevoie și să ne asigurăm că avem personal şi dotări suficiente. Acestea sunt provocările şi la Brașov pot să spun că se face o treabă minunată”, a mai declarat dr. Heather Papowitz.

 

Reprezentanta OMS s-a declarat mulțumită și după vizita făcută la maternitatea din Brașov, ocazie cu care a subliniat o dată în plus importanța vaccinării în cazul femeilor însărcinate, care sunt expuse unui risc mai mare în cazul în care se infectează cu SARS-Cov-2. Nu în ultimul rând, aceasta a apreciat faptul că în fața unui centru de vaccinare era coadă, precizând că „este emoţionant faptul că oamenii stau la coadă în faţa centrului de vaccinare, pentru că vaccinarea este cel mai important lucru pentru a evita formele severe ale bolii şi decesele”.

La rândul său, Camelia Bularca, șefa Direcției de Sănătate Publică Brașov, a declarat că obiectivele vizitate de reprezentanții OMS în județ sunt reprezentative pentru modul în care se prezintă sistemul de sănătate braşovean şi pentru eforturile pe care le fac autorităţile în această perioadă. Aceasta a adăugat că reprezentanții OMS încă nu au făcut recomandări oficiale, acestea urmând să fie incluse în raportul care va fi realizat la finalul vizitelor care de astăzi, la Săcele și Apața.

 


Adaugati un comentariu


 

*