Noua clinică Angi San, concept unic în peisajul medical buzoian

5 iunie 2021 | 8 comentarii |

Realizat cu cofinanțare din fonduri europene, noul centru medical va oferi servicii medicale în Chirurgie ORL, Chirurgie estetică, Chirurgie generală și Urologie la standarde occidentale.

 

Dr Stelian Manole

Spune o vorbă din bătrâni că „omul sfințește locul”, iar când auzim asta ne gândim la oamenii în urma cărora se vede ceva și care, prin exemplul personal, demonstrează că au acele însușiri de a trăi ei înșiși, dar și de a-i ajuta și pe alții să trăiască într-o lume în care utilul se îmbină armonios cu plăcutul, perfecționismul face casă bună cu eficiența, iar acțiunea se sprijină pe credință.

Dacă omul, prin excelență, este dator să lăse urmașilor posibilitatea de a spune, în amintirea lui, că „omul acesta a sfințit locul”, când vorbim despre sănătate, importanța proverbului devine crucială, pentru că știm bine, sănătatea este „bunul cel mai de preț” pe care și-l poate dori orice om, indiferent din ce pătură socială provine.

Orice s-ar spune despre sistemul de sănătate românesc și oricâte „rele” ar mai avea, există destui oameni care au reușit să „sfințească locul” în acest domeniu, iar între aceștia îl voi aminti astăzi pe regretatul medic buzoian ORL Stelian Manole care, împreună cu soția sa Cornelia (medic pediatru) a înființat în urmă cu 25 de ani cabinetul medical Angi San, punându-și la dispoziția pacienților o parte din propria casă.

 

Cosmin Ursachescu, George Manole

În urmă cu vreo 10 ani, doctorul Manole îmi spunea că a înființat Angi San cu gândul că cei doi copii vor continua și vor dezvolta visul său și, împreună, vor reuși să construiască, pentru buzoieni, o clinică în care să ofere servicii medicale așa cum a văzut în clinicile din Occident pe care le-a vizitat.

Era fericit că fiica sa Andreea și l-a ales drept soț pe Cosmin Ursăchescu și că au ales să vină să profeseze în Buzău. În plus, era sigur că ginerele lui, pe care-l iubea ca pe propriul fiu și care avea ca și el, specializare în ORL, avea să confirme că visul se poate transforma în realitate.

N-a mai apucat să-și vadă visul împlinit, dar s-a dovedit că a lăsat ceva în urma lui, iar familia sa a inaugurat, la 9 ani după plecarea bunului doctor „la cele sfinte”, noul Centru Medical Angi San, un concept unic în peisajul medical buzoian. Este, practic, prima clinică chirurgicală cu internare continuă în specialitățile ORL, Chirurgie estetică, Chirurgie generală și Urologie.

 

Dr Cosmin Ursăchescu

Dr. Cosmin Ursăchescu s-a remarcat de multe ori prin intervenții chirurgicale de excepție în cei 10 ani în care a profesat în Spitalul Județean, dar de câteva luni a renunțat la sistemul public de sănătate și se ocupă de noua clinică medicală, o continuare a proiectului de familie ale cărui baze au fost puse de socrii săi și în care acum sunt implicați, alături de el, soția, soacra și cumnatul său George.

Proiectul a fost realizat cu cofinanțare europeană și este rezultatul a patru ani de muncă asiduă și colaborare excelentă cu consultantul pe fonduri europene Eugeniu Constantin, proiectantul Camelia Neagu-Enache și domnul Vasile Voinea – constructorul, cărora le sunt recunoscător și le mulțumesc. Ideea este mai veche, s-a conturat imediat după ce am cumpărat clădirea în care soția mea și-a amenajat clinica de Gastroenterologie. Curtea era destul de generoasă, permitea o nouă construcție, dar din considerente financiare, ideea a devenit posibilă abia atunci când am putut accesa fonduri europene, prin POR 2.2. – 2014-2020, cu obiectivul clar de creștere a nivelului de competitivitate al societății Angi San pe piața serviciilor de sănătate din județul Buzău”, precizează dr. Cosmin Ursăchescu.

 

Clinica Angi San

Noua clinică Angi San este o construcție desfășurată pe 1.250 mp, cu dotări, condiții hoteliere și circuite funcționale realizate la standardele europene ale anului 2020, iar în următoarele două-trei luni, dr. Ursăchescu speră că va fi completă și echipa medicală, pentru a putea oferi toate serviciile medicale pentru care s-au realizat dotările necesare.

Arhitecta Camelia Neagu-Enache a realizat proiectul și a demonstrat că, deși tânără și la început de carieră, poate să realizeze un proiect modern și deloc facil, având în vedere specificitatea construcțiilor cu destinație medicală. „A fost o provocare pe care mi-am asumat-o pentru acest proiect, de la zero, cu tot ce ține de arhitectură, instalații, urmărirea proiectului în șantier și realizarea obiectivului propus. Am avut norocul să mi se acorde încredere și am avut șansa să fac parte dintr-o echipă extraordinară, să ne completăm și să ne ajutăm reciproc, să realizăm ceea ce se vede. Am învățat foarte multe în această perioadă, am realizat contacte valoroase, iar pentru că am fost o echipă unită, cu același obiectiv final, am reușit să respectăm la «virgulă», cum se spune, fiecare etapă, de la proiectare la execuție, finisaje și dotări, astfel încât să putem realiza un proiect deosebit”, spune tânăra arhitectă.

 

Recepție Angi San

Și constructorul s-a declarat încântat de proiectul Angi San, pe care îl consideră unul „de suflet”, având convingerea că aici vor fi ajutați buzoienii, și nu numai ei, să-și recapete sănătatea în condiții medicale și hoteliere de calitate.

A fost și pentru noi o provocare, pentru că acest proiect nu a fost o unul obișnuit, a trebuit să respectăm niște indicatori speciali. Este o construcție realizată integral din beton, pereții sunt foarte groși și au o rezistență ridicată la cutremur, finisajele sunt, de asemenea, speciale, iar clădirea dispune și de adăpost antiatomic, care ne-a dat ceva bătăi de cap. Ne-am asumat însă proiectul și l-am realizat, așa cum am convenit cu beneficiarul încă de la început și fără costuri suplimentare. Am lucrat la acest proiect cu mintea și cu sufletul, ținând cont de destinația sa finală și de seriozitatea doctorului Ursăchescu, pe care-l apreciez foarte mult și în care am încredere. Buzăul avea nevoie de o clinică chirurgicală de calitate și știu că a încăput pe mâini bune, așa că am convingerea că pacienții vor avea parte aici de servicii medicale de calitate și de intervenții chirurgicale valoroase în specialitățile de care dispune clinica”, punctează ing. Vasile Voinea, patronul Voinea Construct -care a construit clinica Angi San.

 

Rezerve spital Angi San

Clădirea este structurată pe două etaje și subsol, dispune de cabinete pentru consultații medicale, laborator de investigații audiologie, câte șase paturi pentru internare de zi și internare continuă în specialitățile chirurgicale ORL, Chirurgie estetică, Chirurgie generală și Urologie. Blocul operator și compartimentul ATI sunt dotate cu aparatură medicală de ultimă generație, iar circuitele au fost realizate la standardele actuale. Acestora li se adaugă un etaj destinat spațiilor administrative și instalațiilor de funcționare a sistemului fotovoltaic de furnizare a energiei.

La parter avem recepția, unde pacienții sunt primiți, înregistrați și dirijați, fiecare unde are nevoie, precum și ambulatorul de specialitate, cu cabinete de consultații și săli de tratament pentru specialități chirurgicale și pediatrie. La subsol avem spațiu antiatomic și laboratorul de investigații audiologie, unic în Buzău. La etajul 1 avem secția cu paturi pentru internare de zi și secția cu paturi pentru internare continuă în specialități chirurgicale, cu câte 6 rezerve de câte un pat, cu baie proprie, sistem de alarmă, monitor și toate condițiile necesare pentru ca pacientul să se simtă bine și în siguranță”, explică dr. Cosmin Ursăchescu.

 

Bloc operator

Atrage atenția  o rezervă special amenajată și adaptată persoanelor cu deficiențe motorii, cu uși mult mai largi la intrare și la grupul sanitar și cu anumite facilități pentru ca pacientul să aibă confortul necesar.

Clădirea dispune de un lift special pentru deplasarea pacienților și de unul pentru transportul mâncării pe care cei internați o vor primi, individual. În plus, este prevăzută cu un tobogan special pentru evacuarea îmbrăcămintei și a lenjeriei care se schimbă, pentru ca astfel să poată fi evitată orice posibilă contaminare cu eventuale surse de infecție.

La etajul 2 funcționează Blocul operator și compartimentul ATI, despre care dr. Ursăchescu spune că este foarte fericit că sunt „dotate cu aparatură modernă pentru toate tipurile de anestezie și echipamente chirurgicale endoscopice de ultimă generație. Aici, pacientul ajunge doar cu liftul special destinat și nimic și nimeni nu folosește aceeași cale de acces pentru intrare și ieșire, circuitele sunt clar delimitate și separate, atât pentru personalul medical și pacienți cât și pentru materiale și echipamente sanitare”, mai spune dr Ursăchescu.

 

ATI Angi San

George Manole s-a alăturat proiectului familiei acum cinci ani, când s-a conturat ideea realizării noii clinici și s-a implicat, valorificându-și experiența acumulată, asumându-și responsabilitatea de director.

Cunoscând valorile care au stat la baza acestui proiect am decis să contribui la dezvoltarea serviciilor medicale în orașul în care am copilărit și la transformarea vechii societăți Angi San, înființată de părinții mei acum 25 de ani, printr-un plan bine structurat. Pe lângă sarcinile cotidiene asumate, adevărata provocare va fi dezvoltarea unor colaborări echitabile cu medici dedicați, pe specilitățile existente în clinică. Dorim ca anul acesta să implementăm, pe lângă Chirurgie ORL, servicii medicale de Chirurgie estetică, Chirurgie generală și Urologie. Dotările de care dispunem permit acordarea de consultații medicale în ambulator și intervenții chirurgicale cu internare de zi și internare continuă în fiecare specialitate. Îmi doresc să construim o echipă puternică, care să empatizeze cu nevoile pacienților și să aiba abilitățile să le rezolve”, spune directorul Angi San.

 

Pediatrie Angi San

George Manole subliniază că pentru a îmbunătăți relația cu pacienții a fost deja implementat un soft care eficientizează programările și le oferă acestora posibilitatea să își descarce analizele medicale online. Pentru îmbunătățirea actului medical va exista un istoric al pacientului, iar contractul cu Casa de Asigurări de Sănatate va fi menținut, chiar dacă bugetul va fi limitat.

De la jumătatea lunii aprilie, cabinetele medicale din casa familiei, de pe strada Democrației, au fost eliberate, iar consultațiile ORL și Pediatrie se acordă în noua clinică din strada Patriei, nr. 88.

În paralel și în clădirea separată din aceeași curte funcționează Clinica de Gastroenterologie, coordonată de dr. Andreea Ursăchescu.

Revenind la ideea de la începutul acestui articol, se poate spune că dacă dr. Stelian Manolea sfințit locul” prin ceea ce a realizat și prin ceea ce a lăsat în urmă prin copiii săi, aceștia confirmă, la rândul lor, că „omul sfințește locul”.

 

GALERIE FOTO:

 



Comentarii (8)

  1. Arsene Tatiana spune:

    Mulțumesc doamnei Dr Manole pt toate dățile în care mi-a făcut bine piticul… O profesionistă, venim la dumneaei cu toată încrederea. Sănătate multă, doamna doctor!

  2. Ana-Maria Colgiu spune:

    Este extraordinar ce au realizat.
    În plus au o echipă minunată!

  3. Helly Taciulet spune:

    Un super doctor COSMIN, sa-i des Domnul sanatate si putere sa ne ajute medical.

  4. Vivi Sanda Baiu spune:

    Profesionalismul medicilor Ursachescu – Manole este recunoscut si apreciat. Felicitari pentru tot efortul!

  5. Ilie Dumitrache spune:

    Mult succes in continuare și realizări profesionale pe măsura muncii, vă doresc sănătate și să fie de bun augur această clinică privată pentru buzoieni și nu numai.

  6. Steluta Moise spune:

    Felicitări și succes în continuare!

  7. Florina Mardale spune:

    Succes! Doctor Ursachescu un medic bun, cu un suflet la fel de bun…

  8. Gabi Roman spune:

    Felicitări! E bine sa avem si in Buzau unde sa ne tratăm…

Adaugati un comentariu


 

*