Noul „Cod de legi ale Sănătății”, elaborat cu sprijinul OMS

28 august 2018 | 0 comentarii |

Ministerul Sănătății aanunțat, astăzi că Biroului Regional Europa al Organizației Mondiale a Sănătății  va sprijini specialiștii români în derularea unor proiecte importante din domeniul sanitar.

 

Sorina Pintea, ministrul Sănătății s-a întâlnit astăzi dr. Nedret Emiroglu, directorul pentru urgențe în sănătate publică și boli transmisibile și Maria Magdalena Meulenbergs, directorul parteneriatelor strategice din cadrul Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, transmite Biroul de presă al MS.

În timpul întâlnirii s-a discutat depre epidemia de rujeolă, dar mai ales despre vaccinarea împortiva acestui virus care a ucis 59 de români (în special copii). Potrivit  datelor comunicate de Centrul de Spupraveghere a Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate pana la data de 24 august este 15.027, din care 59 de decese.

În acest context, în urma discuțiilor ministrului român al Sănătății și reprezentanții Biroului european al OMS, aceștia din urmă au promis că vor acorda României asistență tehnică pentru elaborarea unui nou cadru legal din domeniul sanitar și pentru elaborarea unor documente de lucru în cadrul evenimentelor din domeniul Sănătății ce se vor desfășura anul viitor, în timpul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, se menționează în comunicatul MS.

 

În prezent, o echipă de specialiști lucrează la elaborarea noului „Cod de legi ale Sănătății” în cadrul unui proiect pentru care ministerul a accesat finanțare externă, transmite MS.

Am discutat cu reprezentanții OMS și despre situația vaccinării împotriva rujeolei. Campania „door to door”, de informare și educare a părinților cu privire la imunizare, precum și de creștere a gradului de acoperire vaccinală în rândul comunităților vulnerabile, inițiată de Ministerul Sănătății în colaborare cu partenerii externi în județul Bacău, a fost un succes, dar nu ne vom opri aici. Mai multe județe din Moldova au replicat deja campania după modelul celei realizate în județul Bacău și intenționăm să mergem și în alte zone din țară, cum ar fi Mehedinți și Caraș Severin, pentru a desfășura  campania. Scopul este acela de a identifica modalitatea de replicare la nivel național a acestui tip de campanii, în care cântărește foarte mult și sprijinul autorităților locale”, a spus Sorina Pintea, citată în comunicatul amintit.

Numai în perioada 13– 24 august au fost raportate încă 103 cazuri nou confirmate, în 12 județe și în municipiul București, recordul fiind deținut de Botoșani (32 cazuri), Bihor (28 cazuri) și Giurgiu (16 cazuri noi confirmate).

 

În județul Buzău, campania „door to door”, de informare și educare a părinților cu privire la vaccinare, precum și de creștere a gradului de vaccinare în rândul comunităților vulnerabile s-a dovedit una eficientă.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP), împreună cu medicii de familie și asistenții comunitari, sprijiniți de autoritățile locale și de reprezentanții cultelor religioase s-au implicat, împreună, în această campanie, iar rezultatele s-au dovedit de-a dreptul spectaculoase. De la o rată a vaccinării împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR) de 12-20% în anumite comunitați considerate vulnerabile s-a ajuns la 75-80%.

La reușita campaniei și-au adus o contribuție importantă reprezentanții comunităților locale și cei ai bisericilor advnetistă și penticostală, din care fac parte majoritatea celor cărora ne-am adresat și cărora trebuie să le mulțumim că ne-au ajutat foarte mult la mobilizare și, probabil, și la încrederea care ne-a fost acordată. Se dovedește, încă o dată, că o acțiune concertată, în care se implică toți factorii responsabili, dă rezultate mai bune decât una individualizată”, a spus Cristina Ungureanu, directorul DSP, subliniind că spre deosebire de alte dăți, acum nu a încercat nimeni să condiționeze vaccinare copiilor de recompense materiale.

În județul Buzău, care s-a aflat  timp de mai multe luni în fruntea clasamentului la numărul de îmbolnăviri cu rujeolă, având aproximativ 450 de cazuri confirmate de la izbucnirea epidemiei până acum, săptămâna trecută s-au confirmat 6 noi cazuri.

 


Adaugati un comentariu


 

*