Noul șef CNCAV transferă vaccinarea anti-COVID în cabinetele medicilor de familie

2 martie 2022 | 0 comentarii |

Vaccinarea anti-COVID, coordonată acum de CNCAV, se va transfera, în următoarele săptămâni, către Programul Național de Vaccinare al Ministerului Sănătății, desfășurat prin cabinetele medicilor de familie.

 

Înlocuirea medicului militar Valeriu Gheorghiță cu secretarul de stat în Ministerul Sănătății (MS) Andrei Baciu la șefia Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), care se suprapune cu tot mai evidenta tranziție a pandemiei către endemie, are consecințe aproape imediate.

În contextul dinamicii actuale a pandemiei de COVID-19 și al scăderii accentuate a numărului de persoane care se mai vaccinează anti-COVID, CNCAV a anunțat că activitatea de vaccinare va fi transferată către cabinetele medicilor de familie, iar asta se va petrece în săptămânile următoare.

Având în vedere dinamica pandemiei pe teritoriul României și ținând cont de numirea reprezentantului MS, secretar de stat Dr. Andrei Baciu, în locul reprezentantului MApN, Dr. Valeriu Gheorghiță, in funcția de președinte al CNCAV, se va asigura tranziția activităților de vaccinare desfășurate de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților către Programul Național de Vaccinare al Ministerului Sănătății desfășurat prin cabinetele medicilor de familie”, se menționează într-un comunicat al CNCAV.

 

În același document se precizează că se vor asigura în continuare operațiunile logistice și de depozitare și se va urmări identificarea celor mai bune soluții de trecere la MS a responsabilității privind vaccinarea populației împotriva COVID-19. „Astfel, în perioada următoare, se vor derula acțiuni procedurale specifice prin care să se asigure transferul gradual și al activităților nemedicale desfășurate de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, conform reglementărilor stabilite prin decizia de înființare, inclusiv prin preluarea de către instituțiile implicate în continuare a responsabilității asigurării operațiunilor logistice și de depozitare. Acest proces, care se va întinde pe parcursul următoarelor săptămâni, va urmări identificarea soluțiilor optime, astfel încât vaccinarea populației împotriva COVID-19 să fie asigurată în continuare în cele mai bune condiții, într-un mediu sigur, susținut de profesionalismul personalului medical”, se subliniază în comunicatul de presă.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis că, în ltimele 24 de ore, 6.832 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (cu peste 1.600 mai puține decât în ziua anterioară), din care 843 sunt ale unor persoane reinfectate. În unitățile sanitare de profil mai sunt internate în secții cu COVID 6.081 de pacienți (cu peste 500 mai puțin), iar la ATI sunt internate 858 de persoane, dintre care 762 sunt persoane nevaccinate. Au fost raportate și 90 de decese, din care 89 ale unor pacienți cu comorbidități, iar 72 au fost nevaccinați.

 

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Andrei Baciu menționează că a preluatresponsabilitatea de a conduce Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, cu obiectivul clar definit de a asigura transferul activității de vaccinare anti-COVID de la tip „campanie” către Programul Național de Vaccinare al Ministerului Sănătății desfășurat prin cabinetele medicilor de familie. Această tranziție va dura câteva săptămâni, timp în care toți cei care doresc să se vaccineze vor putea să o facă în continuare în cele mai bune condiții, într-un mediu sigur, susținut de profesionalismul personalului medical. E o responsabilitate importantă și îi mulțumesc premierului Nicolae Ionel Ciucă pentru încrederea acordată”.

Noul șef CNCAV nu uită să sublinieze că a avut „o colaborare foarte bună cu colegul și prietenul meu, Valeriu Gheorghiţă, în cadrul echipei CNCAV. A fost o muncă într-o echipă extraordinară, pe care o vom duce la bun sfârșit în săptămânile care urmează. Vaccinarea anti-COVID va intra în scurt timp în procedură similară cu vaccinarea pentru prevenirea altor boli, ca parte a Programului Național de Vaccinare al Ministerului Sănătății”, mai spune secretarul de stat.

 

Alexandru Rafila

Trecerea către faza endemică a COVID-19 va avea însă și măsuri imediate, care su fost anunțate de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Între acestea se numără unele măsuri de relaxare referitoare la circulația fără mască în aer liber, intrarea în malluri, hoteluri, pensiuni, restaurante și instituții fără certificat verde, liber la evenimente private cu 200 de persoane și la evenimente sportive, pe care ministrul a anunțat că le-a propus deja Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și ar putea fi decise în zilele următoare.

Ministrul Sănătăţii a arătat că măsurile au fost propuse întrucât s-a atins deja indicele de 50% din paturile ATI COVID libere şi se înregistrează o scădere constantă, la nivelul tuturor indicatorilor, a ratei de pozitivare COVID, care a ajuns la 15% din totalul testelor efectuate. „Acest trend care a dus la o cifră de sub 50% ne-a făcut să propunem Guvernului României şi CNSU adoptarea unui set de măsuri, pentru perioada imediat următoare. Estimăm ca într-o săptămână sau două să ajungem sub 1000 de cazuri pe zi”, a precizat Rafila.

Ministrul a menționat însă că își menţine poziţia refeitoare la faptul că, cel puţin o perioadă, să nu se reia activităţile din baruri, cluburi şi discoteci, având în vedere că în acestea „interacţiunile sunt mult mai frecvente şi oamenii au alt tip de comportament”. Ministrul Sănătății a precizat că va fi păstrată şi recomandarea privind utilizarea telemuncii şi a programului de muncă decalat în instituţiile publice centrale şi locale.

 

Măsurile de relaxare propuse CNSU, de Ministerul Sănătății, sunt:

– accesul fără certificat electronic Covid în centrele comerciale, în instituţiile publice, pensiuni şi restaurante;

– creşterea limitei, de la 30% la 50% a capacităţii maxime a spaţiului, fără restricţii de interval orar, pentru competiţii sportive, activităţile din cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole, concerte în aer liber, conferinţe, workshop-uri, săli de sport şi piscine;

– permiterea organizării evenimentelor private, cu participarea a maximum 200 de persoane;

– masca nu se va mai utiliza în mediul exterior, însă purtarea măştii rămâne obligatorie în spaţiile publice închise şi este recomandată în spaţiile deschise aglomerate.

Printre măsurile de restricţie care vor fi păstrate se regăsesc, în continuare:

– posibilitatea izolării şi carantinării persoanelor care sosesc din ţări cu risc epidemiologic ridicat;

– menţinerea testării săptămânale a personalului de îngrijire şi de asistenţă, a personalului de specialitate şi auxiliar din centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice;

– menţinerea măsurilor de dezinfecţie şi igienă în mijloacele de transport public.

Ministrul Alexandru Rafila a sublinat că măsurile sunt, deocamdată, propuneri care se vor dezbate în CNSU, iar pentru a intra în vigoare, trebuie mai întâi aprobate.

 


Adaugati un comentariu


 

*