Organizația Salvați Copiii accelerează programul de dotare a maternităților

23 septembrie 2019 | 0 comentarii |

Până la sfârșitul anului, peste 630 de echipamente performante vor fi donate unui număr de 96 de maternități.

 

De aproape un deceniu, organizația Salvați Copiii derulează o campanie susținută pentru reducerea ratei mortalității infantile în România, un indicator la care țara noastră se clasează pe primul loc în Uniunea Europeană, dar eforturile depuse în acest sens de reprezentanții organizației umanitare au început să dea roade.

Programul demarat de Salvați Copiii, încă din 2010, se derulează la nivel național, incluzând mai multe componente ce vizează dotarea maternităţilor cu echipamentele medicale necesare îngrijirii copiilor născuţi prematur, dezvoltarea reţelelor specializate de suport pentru mame şi copii la nivelul comunităţilor rurale, pregătirea cadrelor medicale şi implicarea specialiştilor în îmbunătăţirea politicilor publice şi a serviciilor privind sănătatea mamei şi copilului.

Componenta pe care organizația s-a concentrat cu predilecție este cea a dotării maternităților cu incubatoare și aparatură necesară pentru acordarea îngrijirilor de care au nevoie copiii născuți înainte de termen, fondurile necesare achiziției acestor aparate provenind din donații strânse în cadrul a numeroase campanii.

Recent, cu ocazia unei noi donații făcute maternității din Alba Iulia, reprezentanții organizației umanitare au anunțat că au decis să accelereze acest program de dotare a unităților medicale, astfel încât tuturor nou-născuţilor să le fie asigurată şansa la viaţă.

 

Gabriela Alexandrescu

Astfel, noul obiectiv pe care „Salvați Copiii” și l-au propus este ca, până la sfârșitul anului în curs, numărul maternităţilor dotate în cadrul programului de combatere a mortalităţii infantile să ajungă la 96, cu un total de peste 630 de echipamente donate.

Gabriela Alexandrescu, directorul executiv al organizației, a precizat că „am decis să accelerăm programul de dotare a maternităţilor din România, după ce experienţa ne-a arătat că aparatura medicală performantă face diferenţa între viaţă şi moarte. Lucrăm îndeaproape cu medicii, pentru a acoperi nevoile vitale. În egală măsură, continuăm să persuadăm instituţiile statului să implementeze politici publice naţionale pe termen lung. Este o responsabilitate pe care o împărtăşim cu partenerii şi susţinătorii noştri, care au înţeles că situaţia este cu adevărat urgentă. Mizăm pe răspunsul acestora, ori de câte ori medicii ne cheamă în ajutor”.

 

Cele mai recente donații au fost făcute la secţia de Neonatologie a Spitalului Municipal Sebeş, care a primit cinci kit-uri pentru a putea asigura nou-născuţilor ventilaţie de tip Bubble CPAP, și la secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia care primit un ventilator neonatal standard, primul de acest tip intrat în dotarea secției.

Medicul neonatolog Lioara Voinescu a explicat că acest aparat permite mai multe moduri de ventilare, atât pe cale non-invazivă, cât și pe cale invazivă, și este de „o importanţă majoră în asigurarea suportului respirator necesar copiilor născuţi prematur, aflaţi în stare gravă”, menționând că, pentru cazurile grave, ventilatorul neonatal este vital pentru a asigura terapia necesară în primele ore de viaţă, până la transferul către o maternitate de grad superior sau pentru a asigura tratarea copilului.

Donația de la Alba iulia a fost urmată de altele, făcute în week-end, Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, Spitalul Municipal Fălticeni și Cabinetul Medical Dolhești din județul Suceava.

În România, se nasc anual circa 2.000 de copii înainte de termen, cărora li se adaugă multe alte cazuri de copii cu risc la naștere, din cauza neurmăririi sarcinii. Din acest motiv, deși rata mortalității infantile s-a mai redus în ultimii ani, România ocupă în continuare primul loc în Uniunea Europeană la acest indicator, cu o rată dublă față de media la nivelul uniunii.

 


Adaugati un comentariu


 

*