Pacienții cu boli reumatice fac față cu bine pandemiei

20 octombrie 2020 | 0 comentarii |

O arată rezultatele unui studiu efectuat de Liga Română Contra Reumatismului şi Societatea Română de Reumatologie.

 

Pe parcursul lunii octombrie, Liga Română Contra Reumatismului şi Societatea Română de Reumatologie au derulat un studiu în rândul pacienților cu boli reumatice care s-au prezentat la cabinetele medicilor de specialitate, pentru a stabili ce impact a avut pandemia de Covid-19 în rândul acestora. Studiul „Pacienții cu boli reumatice inflamatoare și Covid-19” s-a desfășurat pe un eșantion de 72 de pacienți care au vizitat cabinetele medicilor reumatologi pe parcursul lunii octombrie, cei mai mulți dintre ei – 65% – fiind diagnosticați cu poliartrită reumatoidă, iar alți 19% suferind de spondilită anchilozantă.

Majoritatea respondenților au precizat că nu au avut probleme majore în ceea ce privește accesul la tratament sau la medicul specialist în perioada pandemiei, doar 3% dintre ei spunând că au fost nevoiți să își întrerupă tratamentul, iar alți 3% declarând că au avut dificultăți în a lua legătura cu medicul curant în această perioadă. De asemenea, 87% dintre ei au încercat să ia legătura cu medicul curant în timpul pandemiei, pentru a primi reţeta medicală, tratament sau pentru consultaţie, iar aproape două treimi au mărturisit că nu se tem să meargă la spital în această perioadă dominată de pandemie. Această lipsa a temerii pare a fi motivată și de faptul că 97% dintre ei au declarat că folosesc echipament de protecție, în special mască, 88% fiind totodată convinși că această măsură îi ajută să prevină infecția cu noul coronavirus.

 

Cu toate acestea, 65% dinte pacienții intervievați au mărturisit că sunt stresați din cauza situației epidemiologice actuale, iar jumătate dintre ei se tem că această stare de stres ar putea să le agraveze boala de care suferă.

În privinţa tratamentului pentru controlul bolilor reumatice, 41% dintre pacienţi nu se tem că tratamentul imunomodulator poate predispune la infecţia cu SARS-CoV-2, însă 47% nu au ştiut ce să răspundă la această întrebare. De asemenea, 81% ştiu că nu ar fi bine ca tratamentul pentru boala reumatică inflamatorie să fie întrerupt în această perioadă şi doar 3% afirmă că au luat decizia de a întrerupe tratamentul. Dintre cei care au amânat tratamentul, 50% au făcut acest lucru pentru o săptămână, 25% pentru două săptămâni şi restul de un sfert pentru mai bine de o lună, din cauza carantinei din spital sau a limitării internărilor de zi. Peste 80% din pacienţi se tem că în cazul unei amânări de tratament s-ar putea confrunta cu recăderea bolii reumatice sau un puseu.

 

Dr. Catalin Codreanu

Pacienții cu boli reumatice sunt și foarte bine informați în privința Covid-19, 78% din ei știind că boala se poate transmite de la o persoană la alta, iar 87% sunt convinși că și persoanele asimptomatice pot transmite virusul. În consecință, 66% se tem de contactul cu alte persoane în această perioadă, iar 72% au precizat că se tem de infecția cu noul coronavirus. De asemenea, un procent de 22% dintre pacienții care au participat la studiu cred că boala reumatică inflamatorie de care suferă poate predispune la Covid-19.

De cealaltă parte medicii spun că diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor cu boli reumatice trebuie să continue şi în această perioadă, pentru a preveni complicaţiile şi pentru a menţine controlul bolii reumatice.

Am realizat că este nevoie de un set concentrat de măsuri care să permită reducerea riscului de infectare. Am recomandat ori de câte ori este posibl realizarea consultaţiilor la distanţă şi a manevrelor la cabinete sau la spital doar pe bază de programare. Societatea de Reumatologie a atras atenţia pacienţilor şi doctorilor că în absenţa unor semne evidente de infecţie SARS-CoV-2 tratamentul pacienţilor, aşa cum a fost stabilit, trebuie să continue neschimbat, pentru că este foarte important ca tratamentul să-şi asigure eficacitatea continuă, ceea ce presupune şi o bună apărare a organismului împotriva infecţiilor”, a declarat în acest sens dr. Cătălin Codreanu, preşedintele Societăţii Române de Reumatologie.


Adaugati un comentariu


 

*