Copiii de medii defavorizate, cei mai afectați în perioada stării de urgență

15 mai 2020 | 0 comentarii |

Multe familii vulnerabile nu au avut posibilitatea în această perioadă să asigure copiilor hrana zilnică și medicamentele necesare, fără a mai vorbi la accesul la cursurile on-line.

 

UNICEF trăgea un semnal de alarmă miercuri, cerând statelor și guvernelor din întreaga lume să ia măsuri urgente pentru a ajuta țările sărace, unde peste un milion de copii ar putea muri din cauza perturbării aprovizionării cu medicamente și alimente, din cauza crizei COVID-19.

În România, un studiu realizat în perioada 22-25 aprilie, de organizația Salvați Copiii, indică faptul că printre categoriile cele mai afectate în perioada stării de urgență s-au numărat copiii din medii defavorizate. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 523 familii, dintre care 99% au cel puțin un copil înscris la școală, iar rezultatele date publicității arată că 42% dintre copiii din eşantion nu au beneficiat de educaţia on-line, care a înlocuit în această perioadă cursurile de la școală.

În același timp, mai mult de o treime dintre familiile vulnerabile socio-economic au întâmpinat dificultăţi în a procura alimentele necesare hrănirii copiilor în timpul stării de urgenţă, iar 23% nu le-au putut asigura copiilor medicamentele de care au nevoie.

Reprezentanții organizației umanitare spun că studiul relevă faptul că acei copii proveniți din medii vulnerabile sunt expuși unor riscuri suplimentare în cazul unei crize sociale, așa cum este cea din care sperăm să ieșim cât mai curând. În cazul de față, imposibilitatea copiilor de a participa la programele socio-educaționale, care au fost suspendate în perioada stării de urgență, i-a privat pe aceștia și de singura masă caldă pe care o primeau. Totodată, în situații de criză, monitorizarea activă a copiilor vulnerabili este dificil sau chiar imposibil de făcut, fapt constatat de reprezentanții organizației, care au făcut eforturi susținute în acest sens.

 

În urma prelucrării datelor culese în timpul studiului, a reieșit că 66% dintre respondenți au precizat că  cel puţin o persoană din gospodărie a fost afectată pe plan profesional în timpul crizei pandemice şi al măsurilor de carantină, 17% din cei afectați fiind în șomaj tehnic iar 27% fiind în imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă temporar. Totodată, 7% dintre cei afectați și-au pierdut definitiv locul de muncă odată cu declanșarea crizei.

De asemenea, 15% dintre respondenți au precizat că în această perioadă nu au avut acces la medic.

Lipsa accesului la educație a constituit un alt factor de discriminare a copiilor vulnerabili, studiul arătând că, din cei  891 de copii şcolari din familiile cuprinse în eşantion, 162 au avut putut participa la lecţii on-line la toate materiile şi 351 la unele materii. Restul, de 368, de copii nu au avut acces la educaţie on-line, ci doar la alte intervenţii de educaţie la distanţă, la sprijin educaţional din afara şcolii sau au fost complet privaţi de educaţie.

 

Organizația umanitară a propus și un plan de măsuri pentru a veni în sprijinul acestor copii, făcând și o serie de recomandări, autorităților. Astfel, se solicită Guvernului şi autorităţilor locale ca, în perioada verii, în funcţie de evoluţia pandemiei şi redefinirea restricţiilor sociale, să poată fi organizate cursuri de recuperare cu grupe mici de copii, în spaţii cu destinaţie educaţională. Totodată, organizaţia recomandă utilizarea sumelor destinate programului „Cornul şi laptele” pentru achiziţionarea de alimente pentru copiii vulnerabili şi utilizarea microbuzelor şcolare pentru transportul alimentelor către familiile acestora.

În același timp, până pe 15 iunie, Salvaţi Copiii România activează un mecanism special de suport educaţional şi incluziune socială pentru copiii vulnerabili, lansând un apel pentru ca 2.000 de copii să poată beneficia de acces constant şi exclusiv la o tabletă conectată la internet şi care să aibă instalate programele prin care se desfăşoară lecţiile online. Totodată, 120 de profesori vor fi pregătiţi prin cursuri speciale, pentru a putea lucra apoi on-line cu aceşti copii. Echipele din cadrul organizației vor oferi suport pentru dezvoltarea abilităţilor de folosire a tehnologiei şi utilizare sigură a internetului, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi/reprezentanţii legali. În funcţie de evoluţia pandemiei şi de redefinirea restricţiilor sociale, pedagogii din programele educaţionale Salvaţi Copiii vor opta pentru organizarea unor cursuri de vară, pentru ca toţi copiii să poată recupera lunile de absenţă şcolară, în paralel cu organizarea unor lecţii intensive on-line, după ce toţi copiii vor avea acces la acestea, în aşa fel încât să recupereze decalajele şi să fie reintegraţi în procesul educaţional firesc, în anul şcolar următor.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*