Pacienții spitalului Județean de Urgență Buzău pot fi din nou vizitați de aparținători

14 martie 2022 | 0 comentarii |

Conducerea unității medicale a decis ca odată cu anularea restricțiilor impuse de pandemie, să permită din nou vizitele aparținătorilor, dar numai în condițiile respectării unor reguli de protecție și prevenție a răspândirii bolilor.

 

Starea de alertă în România a încetat, restricțiile sanitare impuse de pandemie au fost ridicate, dar noul coronavirus nu a dispărut chiar dacă a scăzut numărul infectărilor și al pacienților internați, așa cum nu au dispărut nici alte boli contagioase despre medicii atrag atenția că nu trebuie să le ignorăm. În aceste condiții, conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău a decis reluarea activității normale în aproape toate secțiile și, după o perioadă lungă în care pacienții nu au putut fi vizitați de rudele lor decât în cazuri excepționale, s-a decis ca și acestea să fie permise.

Am păstrat 29 de paturi COVID la Infecțioase, alte 20 la Pneumologie, 8 la ATI pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2 și alte 10 paturi într-un compartiment tampon la etajul 2, pentru pacienții care vin pentru intervenții chirurgicale și trebuie să verificăm dacă sunt infectați. Toate secțiile spitalului (cu aceste excepții) și-au reluat activitatea normală, așa că etajul 5 și Diabetul au revenit la normal. Acum vor putea veni și aparținătorii să viziteze pacienții, pe secții, după același program ca înainte de pandemie, în intervalul orar 8:30-10: 30 și 14:00- 16:00. Vor trebui să respecte însă anumite reguli de prevenție și protecție, pentru că pacienții trebuie protejați atât de noul coronavirus, cât și de gripa sezonieră sau de alte boli transmisibile”, a precizat managerul SJU Buzău, Claudiu Damian.

 

Conform regulamentului stabilit de conducerea unității medicale, la un pacient poate intra în vizită o singură persoană, iar în același timp pot fi vizitați maxim doi pacienți din același salon. Aparținătorii trebuie să respecte circuitele și căile de acces semnalizate pentru vizitatori, nu vor determina pacienții să iasă din incinta spitalului, iar odată ajunși în saloane „nu au voie să se așeze și nici să își așeze lucruri personale pe patul pacienților sau să atingă mesele de tratament, cărucioarele de pansamente, echipamente sau aparatură medicală”, a explicat Claudiu Damian.

La Terapie Intensivă este permisă în continuare vizitarea doar a pacienților în stare critică și numai cu aprobarea medicului curant, care va stabili intervalul orar de vizită. „Persoanelor care prezintă simptomele unei boli infecto-contagioaze, respectiv COVID-19, viroză respiratorie, boală eruptivă nu li se va permite intrarea în spital. În plus, vizitatorii vor purta mască chirurgicală proprie și echipament de protecție asigurat de spital -halat de unică folosință și botoși, iar în ATI și bonetă”, a mai spus managerul unității medicale, care a subliniat că trebuie acordată o atenție deosebită și alimentelor aduse pacienților, pentru că produsele ușor perisabile sunt strict interzise.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*