Perfuzii dubioase, puls la limita
Stau si ma gandesc cum as trai eu daca as fi medic rezident. In primul rand cred ca as fi mandru de postura in care m-as afla. Pai ce, este usor sa termini o asemenea facultate? Apoi, ce poate fi mai frumos decat sa simti privirea pacientului care spera sa-mi folosesc toate cunostintele pentru a-i alina suferintele? Ce onoare poate fi mai mare decat sa lucrez intr-un mediu dominat de adevarati profesionisti? Intr-un loc care presupune mult studiu, pentru ca nu ai cum sa te joci cu viata oamenilor…
Toate bune si frumoase, nu? Chiar nu as fi suparat in primele luni pentru cei 200 de euro primiti ca salariu. Poate ca am mai avut ceva economii, poate ca parintii, mandri de mine, mi-ar mai da ceva bani. Oricum, dupa viata de student nu as avea mari pretentii.
Problema este ca viata ar incepe sa dea peste mine. Chirie, intretinere, telefon, haine, abonament pe transportul in comun, alimentele strict necesare. Am uitat ceva? Cred ca destul de multe. Incep, din aceste motive, sa ma intreb tot mai des pana cand. Pana cand sa apelez la banii parintilor, pana cand sa fac economii mari la hrana, haine, pentru ca darile catre cei care trimit facturile sunt de neocolit.
Si, pe deasupra, ma invart printre oameni care au mai multa bafta ca mine pe taram financiar desi nu au pierdut prea mult timp pe bancile scolilor. Am pacienti la care nu pot sa nu remarc lantul gros de la gat sau bratarile de aur, dar nu ele m-ar deranja ci modul cum ma privesc, cu superioritate, chiar daca se afla pe patul de spital.
Mi se mai spune ca in alte state un medic rezident este platit de sase ori mai bine. Isi poate permite mai multe, nu? Sa cumpere carti de specialitate, sa vina cu autoturismul sau la serviciu, sa traiasca intr-o locuinta mai buna, sa-si cumpere o pasta de dinti mai scumpa. Sa se gandeasca la mai multe. La o familie, la un autoturism personal, la o piesa de teatru.
Trebuie sa faci peste treizeci de ani ca sa ai toate acestea? Si daca speri pana atunci si tot nu se intampla?
As mai afla si cat pierde statul roman prin plecarea, din 2007 pana in zilele noastre, a aproximativ 14.000 de medici specializati. Zic unii ca 3,5 miliarde lei. Adica noi scolarizam pentru altii. Ce bine sa iei oameni gata pregatiti, sa ii platesti cum trebuie! Pentru ca iti permiti. Asa este statul capitalist cu traditie? Iei de-a gata. Poate ca de aia lefurile sunt tinute cu pulsul la limita. Intentionat. Ca bani ar fi, daca vedem pe sticla televizoarelor noastre cate milioane de euro trec prin perfuzii dubioase in saci care nu au nimic comun cu bugetul din care suntem platiti. Sa-mi fac cabinet particular? Aoleu, pai costa domnule, cu ce?
Deci, in postura de medic rezident, as fi dezamagit. Bagat in ceata. Nu as mai sti ce sa gandesc. Eu, dar miile de persoane aflate real, acum, in aceasta postura?
