Plânsul bebelușilor, „tradus” cu ajutorul inteligenței artificiale

13 iulie 2019 | 0 comentarii |

O echipă de specialiști americani și chinezi a creat un program special care să îi ajute pe părinți să înțeleagă ce vor să le transmită copii lor atunci când plâng.

 

Copiii nou-născuți pot plânge din numeroase motive, iar de obicei părinţii reuşesc după o anumită perioadă să interpreteze, de cele mai multe ori corect, cauza. Până atunci însă, majoritatea sunt stresați pentru că le este dificil să înțeleagă exact problemele copiilor, iar unele cupluri nu reușesc deloc să ajungă să interpreteze corect „semnalele” pe care bebelușii le transmit atunci când plâng. Pentru a veni în sprijinul lor și a-i ajuta să înțeleagă încă din primele zile de la naștere acest „limbaj”, o echipă formată din ingineri americani și chinezi a creat un program menit să descifreze nevoile indicate de plânsul bebeluşilor, precum foamea, schimbatul unui scutec murdar sau durerea.

Folosind inteligența artificială, programul poate face distincţia între plânsul normal, provocat de foame sau nevoia de contact fizic, şi cel special, cauzat de diferite afecțiuni sau dureri.

Identificarea tiparelor în ceea ce priveşte plânsetele bebeluşilor nu constituie o preocupare în premieră pentru cercetători, însă acest demers s-a dovedit unul foarte dificil, inginerii chinezi și cei americani susținând că inteligența artificială este soluția la această problemă , iar programul creat de ei este cel mai eficient în acest sens.

 

Aceștia au explicat că programul foloseşte algoritmi de recunoaştere automată a vorbirii, aceeaşi tehnologie utilizată pentru conceperea asistenţilor virtuali folosiţi de companii precum Google şi Amazon, doar că, de această dată, algoritmii sunt setați pentru a detecta şi interpreta diferitele caracteristici ale plânsetelor bebeluşilor. Cercetătorii au folosit un proces numit „detectare comprimată”,  care reconstruieşte semnale bazate pe date incomplete, pe care l-au aplicat pentru a recunoaşte şi clasifica caracteristicile plânsetelor, pentru a determina motivul acestora şi cât de urgentă este nevoia respectivă.

În afară de faptul că este un instrument util părinţilor, programul poate fi folosit de angajaţii din sistemul de sănătate care se ocupă de îngrijirea bebeluşilor, iar în acest sens autorii programului spun că vor încerca să creeze și produse care să poată fi folosite în spitale şi centre de cercetare medicală.


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*