Amendamentul privind vaccinarea obligatorie a primit avizul deputaților din Comisia de Sănătate

Proiectul Legi vaccinării urmează acum să fie pus în dezbaterea Plenului Camerei, care are calitatea de for decizional, în timp ce contestatarii săi își văd zădărnicite eforturile de a împiedica adoptarea legii.

 

În contextul în care proiectul Legii vaccinării urmează să fie dezbătut zilele acestea în Camera Deputaților, care este for decizional, antivaxerii s-au trezit din nou la viață, inițiind diferite acțiuni prin care încearcă să împiedice adoptarea acestui act legislativ extrem de important pentru sănătatea publică. S-a început cu zeci și chiar sute de mesaje trimise pe toate căile pe adresa deputaților, cărora li se cere să nu adopte legea, argumentele fiind ca de obicei, unele aiuristice. Se vorbește de „marea ocultă mondială”, de „urmașii lui Decebal”, „injectare forțată” și alte aberații cu care cei care se opun vaccinării ne-au obișnuit în ultimii ani. Aceștia au organizat chiar și un protest firav ieri, la Palatul Parlamentului, iar un cetățean zelos a inițiat și o petiție on-line pe platforma campaniamea.declic.ro.

Inițiativa sa a fost însă anulată din fașă de către reprezentanții comunității Declic, care administrează platforma. Aceștia au anunțat că susțin și încurajează doar petiții care promovează valorile comunității, și își rezervă dreptul de a bloca orice campanie care poate periclita sănătatea populaţiei.

 

Luminita Dejeu

Într-un comunicat pe această temă, Luminița Dejeu, coordonatorul comunității care numără peste o jumătate de milion de cetățeni activi implicați în problemele societății, declară că „orice persoană poate să iniţieze o petiţie pe campaniamea.declic.ro, iar noi o ajutăm să o promoveze, să comunice cu semnatarii şi apoi să o depună autorităţilor. Trebuie, însă, ca această petiţie să respecte valorile comunităţii Declic şi să nu pună în pericol cetăţenii. De aceea, am decis să închidem petiţia prin care se solicita renunţarea la proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie. Echipa Declic realizează propriile campanii prin care pune presiune pe autorităţi, însă orice persoană poate iniţia propria petiţie pe platforma campaniamea.declic.ro, cu respectarea termenilor şi condiţiilor. Declic nu va susţine petiţii care promovează conspiraţii, pseudoştiinţă şi ştiri false”.

 

În același document, se sunt citate date oficiale oferite de Comisia Europeană, conform cărora la nivel mondial, 79% dintre oameni sunt de acord că vaccinurile sunt sigure, iar 84% sunt de acord că ele sunt eficiente. Aceleași date mai indică faptul că prin vaccinare se previn 2-3 milioane de decese pe an şi s-ar putea preveni încă 1,5 milioane, dacă ar creşte numărul celor vaccinaţi.

Lipsa vaccinării poate duce la crearea de epidemii şi la decese, în special în rândul copiilor şi a celor vulnerabili, iar consecinţele nevaccinării ar putea fi cu atât mai grave, cu cât în această perioadă virusul Covid-19 se propagă peste tot în lume şi este un pericol major, mai ales pentru persoanele cu imunitate scăzută. De altfel, Declic salută eforturile comunităţii ştiinţifice mondiale de a găsi şi un vaccin pentru acest virus”, mai susține coordonatorul comunității.

Proiectul Legi vaccinării a fost adoptat în Senat, încă din luna octombrie a anului 2017, de atunci rămânând blocat la Camera Deputaților, care urmează să îl dezbată săptămâna aceasta. Documentul prevede că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei.

 

Florin Buicu

În cursul zilei de ieri, amendamentul referitor la vaccinarea obligatorie a fost votat în unanimitate de Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaților, iar proiectul urmează a fi dezbătut în plen.

Încă nu am terminat raportul, am terminat şedinţa comisiei în care am dezbătut Legea vaccinării. Dacă până acum mergeam pe acest concept unanim, al obligativităţii informării, de astăzi putem vorbi şi despre o obligativitate a vaccinării. Dar nu vorbim despre un consimţământ prezumat, aşa cum el era trecut iniţial în proiectul de lege, acest punct a fost scos din lege, celelalte obligaţii rămânând incluse în lege, începând de la nivelul medicilor, la nivelul Ministerului Sănătăţii, caselor de asigurări şi aşa mai departe. Consimţământul prezumat ar fi însemnat că de la naştere oricine ar fi considerat că îşi dă consimţământul pentru a fi vaccinat. Nu, acest consimţământ trebuie obţinut”, a declarat la finalul ședinței preşedintele comisiei, deputatul Corneliu Florin Buicu, care a menționat că sancţiunile, în principiu, au rămas aceleaşi, pornind de la avertisment, într-o primă fază, ulterior fiind prevăzute amenzi care pot ajunge la 10.000 de lei.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*