Premieră medicală mondială: O pacientă cu cancer mamar în stadiu avansat, vindecată prin imunoterapie

9 iunie 2018 | 0 comentarii |

Diagnosticată cu cancer mamar în stadiu avansat, o femeie pentru care chimioterapia devenise ineficientă, s-a vindecat cu ajutorul unui tratament experimental.

 

Imunoterapia, tratament care stimulează apărarea imunitară și care şi-a dovedit deja eficienţa în cazul unor pacienţi diagnosticaţi cu cancer pulmonar, de col uterin, sangvin (leucemie), de piele (melanom) şi de prostată, a fost folosită cu succes și într-un caz de cancer mamar, până acum, oamenii de știință nepbțonând astfel de progrese medicale în cazurile de cancer ovarian, intestinal şi mamar.

Tratamentul, administrat în premieră mondială, a ajutat sistemul imunitar al pacientei să iasă învingător din lupa cu această boală, au anunţat oamenii de ştiinţă de la National Cancer Institute din Bethesda şi de la Universitatea Richmond din Statele Unite, citaţi de AFP.

Starea ei de sănătate era critică, întrucât cancerul pacientei era metastazat, extins la mai multe organe, inclusiv la ficat. Reacţia la tratament a fost „fără precedent pentru un caz medical atât de grav, a comentat un expert în oncologie, Laszlo Radvanyi, medic la Institutul de cercetări asupra cancerului din Toronto.

Ne aflăm astăzi în zorii unei revoluţii vaste, care ne ajută să atingem în sfârşit obiectivul de a viza în mod direct multitudinea de mutaţii generate de cancer, graţie imunoterapiei, a adăugat acelaşi cercetător, citat în studiul publicat în Nature Medicine.

 

Potrivit unui studiu publicat în revista Nature Medicine, pacienta avea vârsta de 49 de ani atunci când medicii au început să testeze pe ea un tratament experimental, considerat o nouă abordare în imunoterapie”.

Metoda descrisă în noul studiu american a constat în prelevarea de limfocite (celule ale sistemului imunitar) din corpul pacientei, manipularea lor genetică şi reinjectarea lor în organismul bolnavei. Prelevate dintr-o tumoare, celulele imunitare au fost selectate, pentru ca medicii să le identifice pe acelea dintre ele care erau capabile să recunoască celulele canceroase. Apoi, celulele imunitare au fost „reactivate” pentru a ataca celulele tumorale. De asemenea, ele au fost însoţite de un „inhibitor al punctelor de control ale imunităţii”, pentru a debloca în acest fel contraatacul sistemului imunitar.

Cercetătorii au dezvoltat astfel o terapie anticancer „înalt personalizată”, ce a permis „o regresie totală a tumorii”, au explicat autorii studiului.

Acest experiment „reprezintă o descoperire majoră pentru ceea ce înseamnă demonstrarea unei metode fiabile, expunând modul în care puterea sistemului imunitar poate fi exploatată pentru a ataca chiar şi acele cancere care sunt cel mai greu de tratat”, a declarat Alan Melcher, profesor de imunoterapie la Institutul de cercetări asupra cancerului din Londra, citat de Science Media Centre.

Însă „această tehnică particulară este puternic specializată şi complexă, fapt ce înseamnă că pentru mulţi oameni ea nu va fi adaptată”, a spus Peter Johnson, medic oncolog la spitalul din Southampton, încercând să să tempereze entuziasmul apărut în comunitatea ştiinţifică internaţională după publicarea acestui studiu.

 


Categorii: Actual, Medici, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*