Premiile Medicinei Militare, acordate în deschiderea Zilelor SUUMC

10 octombrie 2019 | 0 comentarii |

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Carol Davila (SUUMC) organizează zilele acestea conferința anuală dedicată tradiției medicinei militare în România.

 

Sala de Marmură a Cercului Militar Național a găzduit aseară ceremonia de deschidere a celei de-a noua ediții a  Conferinţei Naţionale a Spitalului Militar Central, eveniment care se desfășoară sub genericul „Zilele SUUMC”. Este vorba de cel mai important eveniment științific din domeniul medicinei militare din România, destinat totodată și recunoașterii meritelor personalităților care și-au adus contribuții importante în acest domeniu.

Zilele SUUMC au loc în perioada 9-12 octombrie și sunt organizate de Spitalului Universitar de Urgență Militar Central, în colaborare cu UMF Carol Davila, Universitatea Titu Maiorescu, Asociaţia Cadrelor Medicale din SUUMC, Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Militari din România şi Revista de Medicină Militară, sub patronajul ministrului Apărării.

La ceremonia de deschidere au participat reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Guvernului, ai instituţiilor şi autorităţilor publice centrale, precum şi membri marcanţi ai mediului academic din România, care au răspuns invitației organizatorilor. Cu această ocazie, general doctor Florentina Ioniță Radu, comandantul spitalului militar, a declarat că, anul acesta, evenimentul științific „este dedicat împlinirii a 188 de ani de la semnarea certificatului de naştere a acestei profesii, din care ultimii 130 de ani de excelenţă medicală, prin funcţionarea neîntreruptă în actuala locaţie, inaugurată la 25 septembrie 1889. Actul de naştere al SUUMC a fost emis la 13 septembrie 1831, prin Decretul semnat de către spătarul Alexandru Ghica. Dezvoltarea ulterioară a acestuia, în special după ce Carol Davila a fost numit comandant, a determinat necesitatea identificării unei locaţii strategice, situată în apropierea Gării de Nord, pentru construcţia unui spital modern în accepţiunea acelei vremi”.

 

Gral. dr. Florentina Ionita Radu

În continuare, dr. Ioniță-Radu a prezentat un bilanț al activității SUUMC pe anul în curs, până la data de 1 octombrie, precizând că, în această perioadă, spitalul a acordat servicii medicale pentru peste 41.000 de pacienți internați continuu, cărora li se adaugă peste 35.000 de pacienți internați pentru o zi și alți 80.000 care au fost consultați în ambulatoriu. Aceste date indică o creștere cu 8% a numărului de internari continue și spitalizări de zi, concomitent cu indicele de complexitate a cazurilor rezolvate.

În acest moment, pentru anul 2019, Spitalul Militar Central are un buget care este reflectat prin ceea ce obţinem de la Casa de Asigurări, în urma serviciilor prestate şi din contribuţia importantă a Ministerului Apărării Naţionale, un buget de peste 750.000.000 lei. Numai în acest an au fost investiţi în Spitalul Militar Central peste 63.000.000 lei în aparatură şi infrastructură”, a mai declarat comandantul unității medicale militare, adăugând că se vor face o serie de investiții și pentru reabilitarea unor corpuri de clădire care deja sunt emblematice pentru spitalul militar, precum și pentru dotarea blocurilor operatorii.

 

Cel mai important moment al serii de ieri l-a constituit conferirea Premiilor Medicinei Militare din România, prin care spitalul militar onorează anual creatorii de şcoală şi formatorii de generaţi din acest domeniu.

Astfel, Premiul de Excelenţă în Medicina Militară a fost acordat generalului maior medic (r.) prof. univ. dr. Ioan Nedelcu, pentru preocupările sale ştiinţifice care „au ridicat nivelul de diagnostic şi tratament în patologia dermatologică, de la bolile dermato-venerice la chirurgia de graniţă dermato-onocologică, în echipe multidisciplinare”.

Decanul de vârstă al medicilor militari, general de brigadă (r.) medic prof. univ. dr. Vasile Ciuchi a primit Premiul General Dr. Carol Davila pentru meritul de a fi pus bazele chirurgiei reconstructive a urechii medii, pentru constituirea primei bănci de homogrefe timpano-osiculare, restructurarea şi dotarea secției ORL a SUUMC pe patru compartimente și implicarea în dezvoltarea profesională a cadrelor medicale prin schimburi de experiență, cursuri de supraspecializare și burse în clinicile din țară și din Europa. Tot acestuia i se datorează demararea colaborării, prin programul „Mil to Mil”, cu medici militari ORL din armata americană, în domeniul chirurgiei endoscopice rino-sinuzale.

Zilele SUUMC vor continua până sâmbătă, cu o serie de sesiuni științifice, dezbateri și workshop-uri la care vor participa personalități ale lumii medicale.

 

(Sursa foto: SUUMC)


Adaugati un comentariu


 

*