Prezență slabă la urne a farmaciștilor buzoieni

14 februarie 2020 | 0 comentarii |

La primul tur de scrutin pentru alegerea unei noi conduceri a filialei Buzău a Colegiului Farmaciștilor nu s-au prezentat decât 53 dintre cei 280 de membri cu drept de vot.  

 

Farmaciștii din toată țara își aleg, în această perioadă, noile structuri de conducere a organizației profesionale. La Buzău, primul tur de scrutin a avut loc vineri, 13 februarie, iar la urne s-au prezentat doar 53 dintre cei 280 de membri cu drept de vot, așa că pe 25 februarie vor fi chemați din nou la vot.

Comisia Electorală Locală, formată din farmacistele Elena Gongu – președinte, Iana Mocanu – secretar și Niculina Olteanu – membru, au pregătit procesul de votare și s-a aflat la sediul Colegiului, din str. Spiru Haret, timp de 10 ore, dar până la prânz votaseră mai puțin de 10 membri, față de alegerile din mandatul anterior, când aproape jumătate dintre farmaciștii înscriși în filiala Buzău își exprimaseră deja opțiunea.

Nici după amiază nu s-a înregistrat o prezență mai bună, iar așa cum a precizat farm. Elena Gongu, președintele Comisiei Electorale, până la ora 19.00, când s-a încheiat procesul de votare, doar 53 dintre cei 280 de membri cu drept de vot și-au exercitat dreptul de a alege viitoarea conducere a organizației profesionale, astfel că nu s-a întrunit condiția de cvorum, iar pentru a alege conducerea Colegiului Farmaciștilor pentru următorii 4 ani. Astăzi se încheie primul tur de scrutin și, se pare, în majoritatea filialelor, va fi organizat turul II, pentru că farmaciștii au preferat să nu-și exercite dreptul și responsabilitatea de a-și alege reprezentanții în organizația profesională.

Toți colegii noștri au fost anunțați pe e-mail, au fost postate toate informațiile legate de alegeri și pe site-ul oficial al Colefiului Farmaciștilor, dar din păcate, nici 20% dintre cei care ar fi trebuit să se prezinte la vot nu și-au manifestat opțiunile. Dintre cele 53 de voturi exprimate, cinci au fost anulate, așa că în total au fost validate doar  48 dintre ele”, a precizat președintele Comisiei Electorale Buzău.

 

?

Pe listele cu candidații pentru un viitor mandat se regăsesc mulți dintre membrii fostei echipe, dar și farmaciști care până acum nu s-au implicat în funcționarea Colegiului Farmaciștilor. Candidații au fost înscriși pe liste în ordine alfabetică, pentru alegerile organizate în cadrul Colegiului Farmaciștilor din județul Buzău, iar pentru Consiliul teritorial, care va fi format din 11 membri cu drepturi depline și 5 supleanți, candidează 16 farmaciști, respectiv, Loredana Costinela Avădanei, Oana Bracaciu, Benonia Mădălina Chiru, Veronica Drăgoescu, Veronica Dumitriu, Oana Ramona Cătălina Gheorghiu, Elena Alexandra Mănică, Iustina Florentina Mocanu Săcuiu, Alina Ioana Mușat, Silvia Georgiana Pogonaru, Gina Popovici, Răzvan Mihai Prisada, Elena Stamate, Miriana Stan, Alexandra Stoica, Marilena Tisăianu.

În Adunarea Generală Națională vor să reprezinte filiala Buzău 12 candidați, din care vor fi aleși 6 și 2 supleanți. Pe liste îi regăsim pe  majoritatea celor care candidează și pentru Consiliul teritorial: Loredana Costinela Avădanei, Oana Bracaciu, Benonia Mădălina Chiru, Veronica Dumitriu,  Oana Ramona Cătălina Gheorghiu, Elena Alexandra Mănică, Alina Ioana Mușat, Răzvan Mihai Prisada, Elena Stamate, Alexandra Stoica, Marilena Tisăianu.

Pentru Comisia de disciplină, care va fi formată din 3 membri, s-au înscris 3 candidați: Marcela Pleșea, Jeni Simache, Roxana Elena Stemate.

Pentru Comisia de cenzori nu au fost depuse candidaturi, așa că se va apela la un cenzor extern autorizat.

 

Turul II al alegerilor va fi organizat pe 25 februarie 2020, tot la sediul Colegiului Farmaciștilor din Buzău, str. Spiru Haret bl. 13D ap.3 parter, între orele 9.00 – 19.00. „Sperăm că la turul II va fi o prezență mai bună, iar colegii noștri vor veni să-și manifeste preferințele, chiar dacă nu mai este necesară îndeplinirea condiției de cvorum, pentru că este normal ca cei care ne vor reprezenta interesele profesionale să fie aleși de cât mai mulți dintre membri”, a menționat farm. Elena Gongu, președintele Comisiei Electorale Teritoriale Buzău.

Potrivit Deciziei privind organizarea alegerilor organelor de conducere şi de control ale colegiilor teritoriale şi ale Colegiului Farmaciştilor din România, ale membrilor comisiilor de disciplină, precum şi de aprobare a Regulamentului electoral de organizare şi desfăşurare a alegerilor, din 16.12.2019, aegerile terotoriale se organizează în perioada 10.02.2020-16.02.2020, respectiv în perioada 24.02.2020- 1.03.2020 (dacă la prima convocare de alegeri nu se întruneşte condiţia de cvorum). În termen de maximum 5 zile de la validarea alegerilor de către Comisia Electorală Centrală, comisia electorală de la nivelul fiecărui colegiu convoacă consiliul colegiului teritorial.

Prima şedinţă a consiliului colegiului teritorial este şedinţa de alegere a Biroului Consiliului Teritorial, după care Comisia Electorală Teritorială comunică Comisiei Electorale Centrale componenţa noului birou executiv, iar după validarea alegerii acestuia, predă membrilor biroului executiv mandatele şi îşi încetează de drept activitatea, fiind considerată dizolvată.

Comisia Electorală Centrală își va continua activitatea și va organiza alegerile pentru desemnarea unei noi echipe de conducere a Colegiului Farmaciștilor din România, care vor avea loc în a doua jumătate a lunii martie.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*