Prima caravană de informare și testare pentru boala celiacă a pornit la drum

16 iulie 2019 | 0 comentarii |

Aceasta va străbate nouă orașe până la sfârșitul verii, scopul urmărit de inițiatori fiind diagnosticarea celor care încă nu știu că suferă de intoleranță la gluten și consilierea pacienților deja diagnosticați.

 

Astăzi a demarat o campanie derulată în premieră în țara noastră, inițiată de Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten (ARIG) și Kaufland România și derulată în colaborare cu specialiști din cadrul Centrului de Management pentru Boala Celiacă de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului. Este vorba de o caravană care va străbate timp de o lună și jumătate nouă orașe mari din țară și care azi a făcut prima escală la Craiova, având trei componente importante axate pe diagnosticare, consiliere și informare, precum și educație medicală, această din urmă adresându-se profesioniștilor din domeniul Sănătății.

Astfel, în cadrul caravanei vor fi efectuate gratuit testări pentru depistarea bolii celiace, cunoscută și ca intoleranță la gluten, tuturor celor care au anumite simptome ce ar putea fi asociate acestei afecțiuni De asemenea, în caravană sunt așteptați și pacienții care deja au fost diagnosticați cu intoleranță la gluten, aceștia putând beneficia de sprijin și o serie de informații care să îi ajute să facă față bolii, fiind vorba de o afecțiune care nu se vindecă și care impune pentru tot restul vieții o dietă fără gluten.

Nu în ultimul rând, în paralel cu sesiunile de testare și informare, în cadrul caravanei va fi susținut și cursul de educație medicală continuă „Afecțiuni induse de gluten: prevenție, diagnostic și urmărire”, pentru perfecționarea în diagnosticarea corectă a acestor afecțiuni, cursul fiind susținut de reprezentanții Centrului de Management pentru Boala Celiacă și fiind adresat profesioniștilor din domeniul medical.

 

Inițiatorii spun că prin organizarea acestui curs se dorește să se pună bazele unei rețele naționale de medici specializați în boala celiacă, iar caravana face parte dintr-o campanie mai amplă, denumită „România fără gluten”, derulată pe tot parcursul anului și fiind prima de acest gen de până acum.

Despre testările gratuite din cadrul caravanei care va ajunge în cele nouă orașe, reprezentanții ARIG spun că vor fi făcute exclusiv persoanelor care nu țin o dietă fără gluten, iar procedura presupune o simplă înțepătură în deget pentru testarea unei picături de sânge, nefiind nevoie de nici un fel de pregătire prealabilă.

Testările vor fi făcute de personal medical pregătit, același personal care va oferi sfaturi și informații pacienților care deja sunt diagnosticați cu această boală.

De la Craiova, caravana va ajunge joi, la Iași, vineri la Galați, iar sâmbătă, pe 20 iulie, va poposi la Constanța. După o pauză de câteva săptămâni, acțiunea se va relua pe 26 august la Brașov, și va continua la Cluj, pe 27 august, la Oradea pe 28 august, la Timișoara, pe 29 august și se va încheia la Sibiu, pe 30 august.

 

Iuliana Roibu Bonoiu, președintele ARIG, a precizat că intoleranța la gluten este subdiagnosticată, atât în România cât și în întreaga lume, una dintre cauze fiind simptomele numeroase și ușor de confundat cu cele specifice altor afecțiuni. În Europa, doar 12%-15% dintre persoanele cu boala celiacă ajung să fie diagnosticate, iar în absența diagnosticului, pacienții dezvoltă afecțiuni autoimune invalidante care, netratate, pot duce la complicații grave și chiar deces. Se estimează că între 250.000 și un milion de români suferă de boală celiacă și de alte afecțiuni induse de gluten, însă mai puțin de 5% dintre ei sunt diagnosticați corect, din cauza simptomelor ușor de confundat cu ale altor afecțiuni.

Am conceput campania România fără gluten deoarece subiectul bolii celiace și al nevoii alimentației sigure fără gluten a devenit stringent în ultimii ani. Rata diagnosticului pentru boală celiacă este în creștere, iar nevoile pentru suport și informare a celor diagnosticați sunt tot mai mari. De asemenea, persoanele care nu sunt încă diagnosticate au nevoie de sprijin pentru a afla răspunsuri legate de sănătatea lor, și de aceea oferim o testare gratuită de sânge și un curs autorizat, pentru ca în fiecare regiune a țării să existe un spital pregătit să ofere diagnostic și tratament persoanelor cu boală celiacă”, a mai declarat președintele ARIG cu ocazia lansării caravanei.


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*