Seria evenimentelor culturale fără mască obligatorie debutează în week-end

13 mai 2021 | 0 comentarii |

Totodată, Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat redeschiderea arenelor pentru spectatorii imunizați împotriva Covid-19 și pentru cei care prezintă un test negativ certificat de un centru autorizat.

 

După luni bune de așteptare, publicul, va putea umple din nou sălile de spectacole și nu oricum, ci fără obligativitatea purtării măștii de protecție. Se va întâmpla în acest week-end, când sunt programate primele evenimente culturale test din România, la care vor avea acces doar spectatorii care s-au vaccinat anti-Covid, au imunitate naturală după boală, sau prezintă un test negativ efectuat într-un centru autorizat. Cadrul legislativ pentru organizarea unor astfel de evenimente a fost adoptat recent odată cu prelungirea stării de alertă, iar Ministerul Culturii anunțase deja dinainte că are în pregătire astfel de proiecte după Paște.

Seria spectacolelor debutează mâine la Opera Națională din București, unde va avea loc de la ora 19.00 o gală intitulată sugestiv Libera Musica la care sunt așteptați circa 700 de spectatori. Deși spectacolul va avea loc în spațiu închis, purtarea măștii de către spectatori va fi opțională, însă accesul  în sală va fi condiționat de prezentarea adeverinței de vaccinare, a documentelor care să ateste vindecarea de Covid-19 cu cel mult 90 de zile în urmă sau a unui test negativ. Nu în ultimul rând, spectatorii trebuie să își achiziționeze din timp și bilete pentru spectacol.

 

Sâmbătă, pe scena Teatrului Național se va juca piesa „Dineu cu proști”, de la ora 19.00, iar tot în aceeași zi și la aceeași oră, la Opera Națională din Cluj prezintă spectacolul Faust. Ambele reprezentanții vor avea loc în săli închise, fiecare cu o capacitate de aproximativ 800 de spectatori, iar condițiile de participare sunt aceleași.

Duminică, pe 16 mai, Opera Națională din București va relua gala Libera Musica, doar că de această dată, evenimentul va avea loc în aer liber și vor putea participa circa 1.000 de persoane. Spectatorii care vor lua parte la aceste evenimente vor fi monitorizați în perioada următoare pentru a se constata dacă au existat cazuri de infectare în rândul lor.

Previziunile sunt optimiste, având în vedere că în urma unui eveniment similar organizat în Barcelona, cu 5.000 de spectatori, nu a fost înregistrat nici un caz de îmbolnăvire.

 

Cu ocazia lansării seriei de spectacole pilot Ministrul Culturii,  Bogdan Gheorghiu, a declarat că „sunt încântat de faptul că cele trei instituții de spectacole din subordinea Ministerului Culturii au răspuns invitației noastre de a organiza aceste evenimente pilot, care vor fi un punct de plecare pentru stabilirea normelor de redeschidere a activității cu publicul în sectoarele cultural-creative. A fost un drum anevoios, dar iată că facem primul pas spre revenirea la normalitatea așa cum o știam înainte de pandemie. Participanții trebuie să știe, însă, că vor fi monitorizați timp de 14 zile pentru a vedea dacă se va înregistra vreun caz de îmbolnăvire sau ne vom bucura de o incidență zero, așa cum s-a întâmplat și în alte programe pilot desfășurate în alte țări”.

Totodată, Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat că de azi este permis accesul publicului pe stadioane și în sălile de sport la o capacitate de sută la sută, însă cu respectarea acelorași condiții. Astfel, la meciuri și alte competiții sportive vor putea lua parte ca spectatori doar persoanele vaccinate, care au trecut prin boală cu cel mult trei luni înainte sau care prezintă un test negativ. În acest din urmă caz, sunt acceptate testele RT-PCR făcute cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în arena sportivă, dar și testele rapide antigen nu mai vechi de 24 de ore. În ambele situații, este nevoie de documente emise de un centru de testare autorizat care să ateste data efectuări testului. În acest context, ministerul așteaptă solicitări de la  organizatorii de evenimente şi competiţii sportive care îşi doresc să contribuie la organizarea de astfel evenimente test.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*