Primul centru de servicii integrate pentru victimele violenței sexuale

Acesta funcționează în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, fiind rezultatul colaborării dintre patru instituții.

 

Începând cu această săptămână, în cadrul SUUB funcționează primul centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale, care oferă servicii integrate persoanelor care au trecut prin astfel de experiențe traumatizante. Acestea pot beneficia atât de servicii medicale și medico-legale, cât și de asistență post-traumatică și consiliere psihologică.

Centrul a fost înființat în cadrul proiectului „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România” care beneficiază de o finanțare de 2,5 milioane de euro din granturi norvegiene, fiind rezultatul colaborării dintre Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, Spitalul Universitar de Urgență București, Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici și Direcția de Asistență Socială a Municipiului București.

La dispoziția persoanelor care vor ajunge în acest centru se va afla o echipă complexă formată din medic, medic legist, psiholog, polițist și asistent social, cazurile de violență sexuală fiind astfel gestionate integrat și cu preocupare pentru starea fizică și psihică a victimelor.

 

În cadrul centrului, victimele violenței sexuale vor putea beneficia, în mod direct și gratuit, de toate serviciile de suport necesare, respectiv, asistență medicală de urgență, asistență post-traumatică, prelevare de probe biologice, consiliere psihologică și juridică, sprijin pentru a iniția procedura legală de formulare a unei plângeri penale, asistență socială prin decontarea costurilor aferente eliberării certificatelor medico-legale și orientare, după caz, către servicii sociale adecvate în vederea găzduirii.

În acest fel, femeile sunt scutite de drumuri la poliție sau la INML pentru a dovedi că au fost victimele unei agresiuni sexuale și sunt susținute să parcurgă toți pașii necesari pentru ca agresorul să fie tras la răspundere.

Proiectul este implementat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, iar centrul înființat în cadrul SUUB este primul dintr-o serie de 10 centre similare, care se vor deschide și în alte orașe din țară.

 

În paralel cu înființarea acestor centre, care constituie componentă de intervenție integrată în sprijinul victimelor violențelor sexuale, vor fi înființate și 8 centre de consiliere pentru agresori, în cadrul aceluiași proiect, pentru care au fost încheiate deja protocoale de colaborare cu autoritățile administrației publice locale.

Demararea proiectului a ținut cont și de statisticile îngrijorătoare conform cărora 94% dintre victimele violurilor raportate în 2020 sunt femei și fete în timp ce 92% dintre victimele agresiunilor sexuale sunt tot femei și fete. Față de anul 2019, anul trecut s-a înregistrat o creștere cu 30% a cazurilor raportate de viol, agresiune sexuală și act sexual asupra minorelor.

Datele au fost prezentate de Raluca Turcan ministrul Muncii și Protecției Sociale, cu ocazia inaugurări noului centru. „Dincolo de cifre sunt drame și ce e și mai dureros este că, atunci când astfel de violențe grave se întâmplă, victimele sunt transformate pe nedrept în vinovați. Le încurajez pe femeile care cad victime ale violențelor de orice fel să apeleze la ajutor și pe toți cei care au cunoștință despre astfel de fapte să sprijine victimele și să le îndrume în a cere ajutor”, a mai declarat aceasta.

 


Adaugati un comentariu


 

*