Problemele din Sănătate, dezbătute în cadrul a trei evenimente de anvergură

La dezbateri participă profesioniști din sănătate, manageri, reprezentanți ai autorităților, ai companiilor farmaceutice și asociațiilor de pacienți

 

Prima ediție a Forumului Național al Spitalelor, eveniment aflat în plină desfășurare, reunește pe parcursul a două zile profesioniști din Sănătate, manageri și reprezentanți ai autorităților, pe agenda discuțiilor aflându-se teme de actualitate legate de sistemul de sănătate. Printre invitații la eveniment s-au numărat ministrul Sănătății Sorina Pintea, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, Răzvan Vulcănescu –președintele CNAS, Corneliu Buicu și Laszlo Attila –președinții Comisiilor de sănătate din Camera Deputaților și Senat.

Cu această ocazie, reprezentanții autorităților au subliniat că, deși s-au mărit salariile medicilor, iar spitalele au fost dotate cu aparatură medicală performantă, calitatea actului medical nu înregistrează creșteri, așa cum au susținut și reprezentanții asociațiilor de pacienți prezenți la eveniment, care au reclamat indiferența cu care mulți dintre medici tratează în continuare bolnavii.

În acest context, ministrul Sorina Pintea a declarat că Ministerul Sănătății va face „o propunere de modificare a regulamentului de organizare și funcționare pentru toate spitalele, cu obligativitatea de aplicare”, ce ar urma să includă indicatori de performanţă în funcție de care să se facă plata personalului și care ar urma să fie aplicabil spre sfârșitul acestui an. Ministrul consideră că, așa cum au sesizat și mai mulți medici și organizații profesionale, „nu este normal ca un medic care efectuează 5 operații pe lună să primească același salariu cu cel care face 30 de operații de aceeași complexitate”.

Pe de altă parte, managerii s-au arătat nemulțumiți de felul în care se decontează serviciile medicale și propun un alt sistem de finanțare, iar doctorii se plâng de epuizare.

 

Una dintre cele mai importante teme dezbătute la Forumul Național al Spitalelor din acest an a fost  ideea înființării unei asociații a spitalelor, lansată de managerul Institutului Clinic Fundeni, dr. Carmen Orban. Ministrul Sorina Pintea a agreat imediat această propunere și a subliniat chiar că „este nevoie de o asociație a spitalelor din România. Acesta ar trebui să fie unul din scopurile acestui Forum. Vreau să discut cu reprezentantul acestei asociații. Vreau să îl pun la masa pe acest reprezentant, să negocieze inclusiv cu ministrul Finanțelor”, a fost de părere Sorina Pintea.

Managerii de spitale prezenți la eveniment au fost de acord că este necesar un astfel de for prin care  care ei să-și poată susține problemele în fața autorităților și au decis, la finalul discuțiilor, înființarea acestei asociații, urmând ca în perioada următoare să se facă toate demersurile pentru înregistrarea acesteia, ca să poată funcționa.

Organizația va reprezenta poziția oficială a spitalelor în dialogul cu autoritățile, în cadrul discuțiilor pe această temă, managerii punând pe tapet o serie din problemele cu care spitalele se confruntă în prezent.

Propunerea a fost salutată și de reprezentanții pacenților prezenți la dezbateri.

 

Ministrul Sorina Pintea și-a menținut poziția fermă față de unii manageri de spitale care nu își fac treaba așa cum se cuvine, precizând că va continua să facă vizite inopinate în spitale. „M-aţi auzit în nenumărate rânduri spunând că 80% din managerii de spitale din România nu au ce căuta în spitale. Şi foarte mulţi dintre dumneavastră – poate nu cei prezenţi aici – aţi făcut nişte comentarii. Dar ştiţi foarte bine că am dreptate. Spuneau pacienţii că îşi doresc curăţenie, mai multă empatie. Aşa ceva nu se cumpără, ştiţi foarte bine. Am fost acuzată că fac vizite inopinate pentru imagine. Le voi continua, dar nu le-am făcut şi nu le voi face pentru imagine, ci pentru a avea grijă de cei pe care i-aţi auzit astăzi”, a declarat ministrul, făcând referire la un montaj video prezentat în debutul evenimentului, cu părerile unor pacienți despre situația din spitale.

Președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a punctat importanța parteneriatului instituției pe care o reprezintă cu furnizorii de servivii și cu pacienții, dar a recunoscut că anul acesta, serviciile medicale vor fi contractate abia începând cu trimestrul trei al anului, pentru a putea „pune lucrurile într-o logică normală pentru 2020/2021”. Vulcănescu a arătat că anul acesta nu s-a avut în vedere că odată cu aprobarea creșterilor salariale la toate categoriile de angajați din spitale era nevoie și de o finanțare corespunzătoare, așa că pentru Contractul-cadru valabil în perioada 2020/2021 se va ține cont și de acest aspect. Președintele CNAS a subliniat însă și eforturile care se fac atât pentru eliminarea neajunsurilor din sistem cât și pentru punerea legislației și măsurilor luate la nivel național în acord cu cele europene.

 

În cadrul aceluiași eveniment, Adrian Ionel, managerul companiei Unifarm, a anunțat că în cursul acestui an va fi dezvoltat un departament special, care va permite companiei să intre în contact cu fiecare manager de spital, dar și cu asociațiile de pacienți, asigurându-se astfel o linie permanentă de comunicare.

Aceasta va permite o mai bună monitorizare, de către compania națională, a situației din teritoriu și a nevoilor pacienților și sistemului medical, astfel încât să nu mai existe probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu medicamente. Directorul Unifarm a vorbit și despre cauzele care au dus la apariția acestor probleme, menționând aici și interesul comercial al unor producători de medicamente ieftine care au decis să retragă aceste produse de pe piața românească, uneori fără a respecta termenul legal de un an, în care trebuie să continue să asigure medicația pentru spitale.

La rândul său, ministrul fondurilor europene, Roxana Mânzatu a precizat că până la finele lunii trecute, fondurile europene atrase în Sănătate au mers în special către ambulatorii și secțiile UPU. Astfel, pentru modernizarea secțiilor UPU au fost semnate contracte în valoare de 840 de milioane de lei, în timp ce pentru ambulatorii, valoarea contractelor semnate a fost de 692 de milioane de lei. Totodată, ministrul a amintit că  69 de spitale județene și orășenești au primit fonduri europene pentru reabilitare energetică, precizând că astfel de fonduri ar trebuie să fie atrase și pentru sectorul cercetării.

 

Reprezentanții Administrației Prezidențiale și ai Parlamentului, prezenți la dezbateri, au convenit că este nevoie de o nouă lege a sănătății și că modificările la legea în curs nu constituie o variantă sustenabilă pe termen lung.

Conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier de Stat Departamentul Sănătate Publică – Administrația Prezidențială, a subliniat că legislația din domeniul sanitar din România se caracterizează printr-o mare incoerență și nu este corelată cu legislația din domenii conexe, precum Educația sau Administrația Muncii. „Nu cred că este o soluția să funcționăm pe baza unor modificări cvasi-zilnice”, a punctat dr. Păun, menționând că este nevoie de un dialog transpartinic în cadrul căruia să fie discutate toate problemele, pentru a se putea obține o „o lege corectă, predictibilă, care să acopere toate punctele nevralgice”, astfel încât să se poată „ajunge la sistemul se sănătate pe care ni-l dorim cu toții, centrat pe pacient”.

 

Conf. dr. Corneliu-Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, a insistat asupra necesității unui pact pentru sănătate prin care să se conțștientizeze că unitatea de măsură în spitale nu trebuie să mai fie „patul”, ci „trebuie să ne obișnuim cu ideea că nu vorbim de pat, vorbim de bolnav”.

Dr. Laszlo Attila, președintele Comisiei de Sănătate Publică din Senat, a precizat că în sistemul medical „lipsesc tipuri de instituții medicale care, după 2002-2004, nu se mai regăsesc în sistemul sanitar”, iar în ceea ce privește sursele de finanțare, „s-a făcut un efort, dar va trebui să găsim și metoda prin care să facem sistemul sustenabil”, oferind ca exemplu faptul că nu sunt folosite în sistemul de stat asigurările facultative și atrăgând atenția că acest aspect va trebui reglementat.

În ceea ce privește noua lege a sănătății, senatorul-medic și-a exprimat speranța că va fi vorba de un cod al sănătății, care ar fi mult mai greu de modificat ulterior decât o lege ordinară, avertizând însă că o astfel de schimbare trebuie pregătită cu mare atenție și este nevoie de răbdare.

 

Un alt eveniment important în domeniul medical este o nouă ediție a Health Forum, a cărui temă a fost de această dată „Focus pe prevenție. De la politici de sănătate pentru prevenție, la practică”.

Invitată și la acest eveniment, ministrul Sorina Pintea a reamintit de propunerea făcută partidelor politice și președintelui, cu privire la semnarea unui Pact pentru Sănătate, menționând că în domeniul prevenției este important dialogul între autorități, societatea civilă și asociații profesionale și de pacienți.

Am lansat o provocare partidelor politice, dar și președintelui pentru a semna un Pact pentru Sănătate pentru că în acest domeniu nu trebuie să existe culoare politică.  Sănătatea este a noastră,  a tuturor”, a spus Sorina Pintea în timpul întâlnirii, amintitind de Planul-cadru național pentru controlul hepatitelor virale, lansat în acest an și care funcționează, precum și de Planul Național de Cancer, care a fost regândit și va primi finanțare după ce, până acum, s-a aflat doar în stadiul de proiect.

 

În perioada 19-21 iunie are loc, la București, a doua reuniune a șefilor agențiilor de medicamente, eveniment organizat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în colaborare cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

La acest eveniment participă şefii autorităţilor de reglementare şi control în domeniul produselor medicinale de uz uman şi veterinar din toate statele din Spaţiul Economic European, reprezentanţi ai Agenţiei Europene a Medicamentului, ai Directoratului European pentru Calitatea Medicamentului şi ai Comisiei Europene. Aceștia vor dezbate teme de importanţă strategică în domeniul produselor medicinale de uz uman şi veterinar privind funcţionarea şi optimizarea activităţilor specifice, schimburi de informaţii şi bune practici în domeniul reglementării produselor medicinale de uz uman şi veterinar, precum şi subiecte privind identificarea de soluţii şi resurse pentru dezvoltarea sistemelor IT necesare bazelor de date naţionale şi europene pentru produsele medicinale veterinare.

 


Adaugati un comentariu


 

*