Promisiuni pentru o sănătate mai bună în 2024

29 decembrie 2023 | 0 comentarii |

Autoritățile din Sănătate ne promit că în anul 2024 vom avea acces mai bun la servicii medicale de calitate, dar mai important este să fim mai sănătoși, așa că în noaptea dintre ani ne putem face câteva promisiuni legate de sănătate noastră.

 

Ne pregătim să întâmpinăm Anul Nou și cei mai mulți dintre noi facem un bilanț al realizărilor și nerealizărilor din anul care se încheie și ne facem promisiuni pentru noul an. Unii ne propunem să renunțăm la fumat, alții să pierdem în greutate, alții să ne găsim un loc de muncă mai bun, dar psihologii ne spun că dacă dorința este prea generală, există un risc mare c aceasta să nu se concretizeze, de aceea ne sfătuiesc să ne propunem lucruri pe care știm sigur că le putem duce la îndeplinire.

Și, cum toți ne urăm SĂNĂTATE unii altora, pentru că sănătatea este unul dintre bunurile cele mai de preț pe care le poate avea un om, poate ar fi momentul să ne facem și nouă înșine câteva promisiuni pe care să le și respectăm, pentru a fi mai sănătoși în 2024.

Medicii consideră că a face mai multă mișcare, a renunța la alcool și tutun, a consuma mai multe fructe și legume și a merge la controalele medicale anuale pot fi promisiuni ce pot fi duse la îndeplinire și care ne vor ajuta să avem o sănătate bună.

 

Mai multă mișcare

 

La orice vârstă, exercițiile fizice și mișcarea ne aduc beneficii importante pentru sănătate și le putem zlnic, pentru îmbunătățirea și menținerea sănătății sistemului cardiovascular, pentru a ne ține greutatea sub control, a ne întări mușchii și oasele și a reduce stresul.

Medicii recomandă cel puțin 30 de minute de mișcare pe zi, iar în funcție de posibilități și de preferințe, putem merge alert sau pe bicicletă, 150 de minute pe săptămână sau putem alerga 75 de minute, la care putem adăuga activități fizice de întărire a musculaturii, în cel puțin două zile ale săptămânii.

Chiar și exercițiile fizice de câte 10 minute, efectuate în serii, se vor dovedi benefice. Putem începe cu câteva minute de exercitii care mobilizează mai multe grupe musculare, urmate alternativ de genuflexiuni, flotări simple sau fandări.

Ideal ar fi să mergem la o sală de fitnness, unde grupul de exerciții fizice care ni se potrivesc ne vor fi recomandate în funcție de vârstă, greutate și eventuale afecțiuni de care suferim și vor fi sub supravegherea unui antrenor, evitând astfel să riscăm accidentări.

 

Mai multe crudități

 

Se spune că un măr pe zi ține doctorul la distanță, iar mai mult verde în farfurie te ajută să rămâi tânăr și sănătos. Pornind de la această constatare validată de cercetări și de experiența multor generații, o altă promisiune pe care ne-o putem face de Revelion este să includem în alimentația zilnică mai multe legume, zarzavaturi și fructe crude, iar în același timp să renunțăm sau măcar să diminuăm cantitatea de dulciuri procesate, bogate în zahăr și grăsimi.

Una dintre cele mai simple modalități prin care ne putem modifica dieta și ne putem îmbunătăți starea de sănătate este să ne concentrăm pe creșterea consumului de fructe și legume, care s-a dovedit că scade riscul de boli cardiovasculare, de accident vascular cerebral (AVC) și de diabet, iar în același timp conferă organismului mai multă energie și ne ajută să fim mai sănătoși și mai optimiști.

O strategie pentru a mânca mai sănătos este să gătim mai mult acasă, astfel încât să putem deține controlul asupra ingredientelor și a dimensiunii porției pe care o mâncăm la o masă. Nutriționiștii ne spun că mai mult decât ceea ce mâncăm contează cât mâncăm!

 

Mai puțin alcool

 

Pentru cei care nu consumă alcool deloc, nu este nimic de schimbat, dar cei care obșnuiesc să bea mai mult de un pahar de bere sau de vin pe zi, este momentul să-și propună să nu mai depășească această cantitate. Alcoolul este prezent peste tot în cultura noastră, însă consumul mare de alcool este un factor de risc pentru multe afecțiuni.

Consumul excesiv de alcool are multe consecințe pe termen scurt și pe termen lung pentru femei, iar în multe cazuri, aceste consecințe sunt mult mai grave decât pentru bărbați. Chiar dacă există unele efecte benefice ale anumitor tipuri de alcool (cum ar fi vinul roșu), secretul stă, ca și în cazul mâncării, în cantitatea redusă.

„Astăzi, mulți oameni din regiunea europeană a OMS încă nu sunt conștienți de faptul că alcoolul este clasificat ca fiind cancerigen uman de grup 1, alături de tutun, azbest și radioiod. Pe măsură ce trece prin corp, alcoolul poate deteriora organele cu care intră în contact, provocând diferite tipuri de cancer, de la cavitatea bucală la sân, la ficat și rect”, atrage atenția dr. Carina Ferreira-Borges, șef interimar al Oficiului European al OMS pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile.

 

Fără tutun! 

 

La fel ca și alcoolul, fumatul de orice fel, fie că vorbim de un pachet de țigări pe zi sau despre a fuma doar la ocazii, are consecințe grave asupra sănătății organismului. Mulți oameni sunt conștienți de riscurile cancerului pulmonar și al gâtului cauzate de fumat, dar nu toată lumea știe că fumatul poate să deterioreze multe alte organe și sisteme. Substanțele cancerigene inhalate în timpul fumatului, pe lângă faptul că intră în contact cu căile respiratorii superioare și cu țesuturile plămânilor, sunt absorbite în fluxul sangvin și pătrund în aproape orice organ. Fumatul are o contribuție majoră la producerea și dezvoltarea hipertensiunii arteriale, a bolii coronariene, a infarctului miocardic acut, a morții subite, a insuficienței cardiace și a complicațiilor acestora. De asemenea, rinichii și vezica urinară pot avea de suferit de pe urma fumatului, deoarece toxinele sunt concentrate în urină și „inundă” rinichii, înainte să fie excretate în urină.

Așa că, pentru fumători, renunțarea la fumat este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru sănătatea lor, în anul care urmează. Dacă este dificil ca acest lucru să se întâmple firesc, este bine să se apeleze la ajutor specializat. Există psihologi sau medici pneumologi specializați în abandonarea fumatului, care pot oferi soluții terapeutice, dar și susținere motivașională puternică.

 

Controale medicale regulate

 

Chiar dacă în anul care se încheie nu ai ajuns deloc la medic, e bine ca una dintre promisiunile pe care ți le faci de Revelion să fie aceea de-și face examenele medicale de rutină, anual. Chiar dacă te simți sănătos și nu ai observat niciun fel de schimbări în starea ta de sănătate în ultimii câțiva ani, există măsuri preventive pe care le-ai putea rata dacă nu faci vizita anuală la medicul de familie și analizele uzuale de sânge și urină.

După 40 de ani, pe lângă aceste analize, sunt importante și alte investigații, cum ar fi controlul oftalmologic, colonoscopia, ecografia abdominală, iar, în cazul femeilor, screeningul pentru diferite tipuri de cancer, precum cel mamar și de col uterin (o mamografie și testul Babeș-Papanicolau).

Nici sănătatea dentară nu trebuie neglijată, pentru a nu se ajunge la complicații grave.

Efectuarea investigațiilor de bază te vor ajuta să iei măsuri din timp, pentru orice problemă de sănătate depistată!

 


Adaugati un comentariu


 

*