Reducerea grăsimii din zona limbii, esențială în tratamentul apneei în somn

24 ianuarie 2020 | 0 comentarii |

În condițiile în care obezitatea este principalul factor determinant al acestei probleme de natură respiratorie, până acum se considera că pierderea în greutate este cea mai eficientă metodă de tratament.

 

Apneea în somn este o afecțiune respiratorie reprezentată de oprirea în mod repetat a respiraţiei, ceea ce perturbă somnul pacienţilor și pe al celor care locuiesc împreună cu ei. Această problemă este de obicei marcată de sforăit şi poate creşte riscul de hipertensiune şi accident vascular cerebral, iar principala cauză este obezitatea.

Apneea în somn mai poate fi provocată de amigdalele mărite sau maxilarul retras. Pacienților cu această problemă li se recomandă în primul rând să slăbească, făcând mai multă mișcare și adoptând o dietă mai sănătoasă, însă o echipă de cercetători de la  Facultatea de Medicină Perelman a Universităţii din Pennsylvania a descoperit recent că pacienții nu trebuie să se concentreze doar pe pierderea grăsimii corporale ci și pe cea din zona limbii.

Această concluzie vine în urma unui studiu făcut pe 67 de pacienți cu sindrom de apnee în somn de tip obstructiv, care erau obezi. Subiecţii au pierdut aproape 10 procente din greutatea corporală prin dietă sau intervenţie chirurgicală, într-o perioadă medie de şase luni, iar rezultatele privind apneea în somn s-au îmbunătăţit cu 31 de procente.

 

Cercetătorii au apelat la metoda imagistică prin rezonanţă magnetică pentru a evalua modul în care pierderea din greutatea corporală are efect asupra căilor aeriene superioare în cazul acestor pacienţi obezi.

Au descoperit astfel că reducerea cantităţii de grăsime din zona limbii este un factor primar pentru scăderea severităţii apneei în somn de tip obstructiv. Concluziile au fost publicate recent în American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine. În articolul pe această temă, dr. Richard Schwab, specialist în somnologie, a precizat că „majoritatea medicilor, şi chiar experţi din lumea apneei în somn, nu s-au concentrat asupra grăsimii din limbă în tratamentul acestei afecțiuni. Cunoscând acum faptul că aceasta este un factor de risc şi că apneea în somn se îmbunătăţeşte când grăsimea din limbă este redusă, am stabilit un obiectiv terapeutic pe care nu l-am avut anterior”.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*