Reglementările din sănătate rămân neschimbate până la 31 martie

9 martie 2022 | 0 comentarii |

Chiar dacă a încetat starea de urgență, se mențin actualele relementări privind acordarea serviciilor medicale, până la sfârșitul lunii martie, anunță CNAS.

 

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că „reglementările din sistemul de sănătate instituite pe perioada stării de alertă rămân valabile până la data de 31.03.2022, chiar dacă starea de alertă a încetat începând din 09.03.2022”, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Între reglementările care se mențin și despre care ministrul Sănătății, prof, dr. Alexandru Rafila, a anunțat deja că vor beneficia de „o perioadă de tranziție”, se numără acordarea de consultaţii medicale la distanţă, prin orice mijloace de comunicare, în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped.

O altă măsură instituită în perioada stării de alertă și care se menține până la sfârșitul acestei luni ar fi aceea că toate consultațiile medicale acordate la distanță se validează fără a fi fi necesară utilizarea cadului de asigurat sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia, însă potrivit unui Ordin comun al Ministerului Sănătății și CNAS, anterior,  toate celelalte servicii medicale se vor valida cu cardul.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate menționează va anunța în timp util reglementările care vor intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2022.

 


Adaugati un comentariu


 

*