REZIDENȚIAT 2020: Medicii tineri au cu 961 mai multe locuri pentru care pot candida la examenul din acest an

8 octombrie 2020 | 0 comentarii |

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că decizia a fost luată pentru a se putea asigura acoperirea deficitului de personal în specialităţile cu număr mare de pacienţi.

 

Astăzi, 8 octombrie 2020, încep înscrierile pentru concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 2020.

Anul acesta, concursul de intrare în Rezidențiat va fi organizat de către Ministerul Sănătății în data de 15 noiembrie 2020 și se va desfășura în condiții speciale, impuse de contextul epidemiologic actual. Vor fi prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaților, dar și a personalului implicat în organizare -purtarea obligatorie a măștii medicale pe durata desfășurării examenului, circuite distincte pentru intrare/ieșire din sălile de concurs, măsurarea temperaturii la intrarea în săli, asigurarea dezinfectanților pentru mâini și suprafețe, alocarea unui număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanțării fizice, precum și asigurarea unor săli speciale pentru candidații cu temperatură.

La fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, transmite Ministerul Sănătății, printr-un comunicat.

 

Nelu Tataru

În această sesiune vor fi scoase la concurs un număr de 7.061 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire, cu 961 mai mult decât fuseseră programate inițial, pentru a se asigura acoperirea deficitului de specialiști, în domeniile cu aflux mare de pacienți și în care criza de medici se resomte acut, potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

Astfel, absolvenții Universităților de Medicină și Farmacie au la dispoziție 4.518 locuri și posturi pentru domeniul medicină și câte 1.219 locuri și posturi pentru medicină dentară și farmacie, la care se adaugă 105 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiției și MAI.

Pregătim acest concurs împreună cu centrele universitare într-un an total atipic. Am suplimentat cu 961 locuri cifrele de școlarizare pentru a asigura acoperirea deficitului de personal în specialități cu număr de pacienți crescut, precum și pentru pregătirea de medici specialisti în anestezie și terapie intensivă, pneumologie, medicină de urgență, radiologie-imagistică medicală, epidemiologie, medicină de laborator, microbiologie, igienă în contexul pandemiei de SARS-COV2. Și în acest an, toți absolvenții care reușesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, vor fi admiși. Urez succes tuturor participanților la concurs și îi asigur de tot suportul meu”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

 

Totodată, în 2020 s-a avut în vedere asigurarea cu specialiști pentru programele naționale de oncologie și depistarea afecțiunilor oncologice, acordarea asistenței medicale pentru copii, precum și necesitatea formării unui număr sporit de specialiști care să trateze bolile cardiovasculare și ale aparatului circulator, respectiv pentru asigurarea transplantului de organe, se menționează în comunicatul MS.

Înscrierile pentru concurs se vor efectua în perioada 8 – 20 octombrie 2020, inclusiv data poştei, prin direcţiile de sănătate publică, respectiv ministerele cu reţea sanitară proprie. Dosarele vor fi depuse prin poştă sau servicii de curierat, cu confirmare de primire, Pentru primirea plicurilor cu dosarele de concurs, direcţiile de sănătate publică, respectiv ministerele cu reţea sanitară proprie vor asigura permanenţă în zilele nelucrătoare.

Candidaţii care nu doresc să depună documente în copie legalizată se pot prezenta pentru depunerea dosarului, la orice direcţie de sănătate publică, având asupra lor şi documentele în original, în vederea certificării.

Ministerul Sănătății încurajează candidații să utilizeze serviciile poștale și de curierat pentru depunerea dosarelor, astfel încât să fie limitată interacțiunea umană la sediile DSP. În cazul în care un dosar este incomplet, reprezentanții direcțiilor de sănătate publică vor anunța candidații în timp util.

Toate informațiile vor fi afișate pe site-ul www.rezidențiat.ms.ro

 

 


Adaugati un comentariu


 

*