REZIDENȚIAT 2020: Toți absolvenții care au luat examenul vor fi repartizați pe locuri și posturi

16 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

Ministerul Sănătății va suplimenta numărul de locuri și posturi disponibile pentru această sesiune, în situația în care acesta va fi depășit de cel al absolvenților cu punctaj de promovare.

 

Ieri a avut loc în șase centre universitare din țară o nouă sesiune a examenului de Rezidențiat, examen desfășurat și anul acesta în condiții speciale, după cel de anul trecut, care a fost amânat, în lipsa unui ministru al Educației care să semneze documentele necesare desfășurării la termen a examenului. De această dată, examenul a avut loc la data stabilită inițial, dar s-a desfășurat în condiții deosebite, pe fondul regulilor de protecție sanitară impuse de pandemie.

La sesiunea din acest an s-au înscris 11.949 de candidați, dintre care, mai bine de jumătate – 6.396, mai exact – sunt absolvenți de Medicină, în timp ce 3.009 au terminat Medicina Dentară, iar 2.544 sunt absolvenți de Farmacie. Și de această dată, numărul de candidați a fost mai mare decât cel a locurilor și posturilor scoase la concurs, fiind vorba de aproximativ 4.500 de locuri pentru absolvenții de Medicină, 1.219 pentru cei de la Medicină Dentară și 1.214 locuri la Farmacie.

 

Președintele Comisiei Centrale de Rezidențiat a fost secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Horațiu Moldovan, care a anunțat că niciunul dintre candidații care au promovat examenul, obținând cel puțin 60% din punctajul maxim nu va rămâne fără loc sau fără post.

Acesta a declarat că, în funcție de rezultatele obținute, Ministerul Sănătăți va suplimenta numărul de locuri scoase la concurs, astfel încât toți absolvenții declarați admiși să își poată începe rezidențiatul, fără a mai fi nevoiți să aștepte un an, în speranța că vor prinde atunci un post. „Ministerul Sănătăţii va suplimenta numărul de locuri, astfel încât toţi candidaţii declaraţi admişi să-şi găsească un loc de rezidenţiat, să se poată forma într-o specialitate. Am avut în vedere şi specialităţile deficitare de care este nevoie în mod special în această etapă, şi aici mă refer la medicina de familie, boli infecţioase, epidemiologie, medicină de laborator, radiologie. Pe lângă acestea, nu au fost neglijate disciplinele importante precum chirurgie generală, medicină internă şi subspecialităţile lor”, a declarat secretarul de stat Horațiu Moldovan.

 

La sesiunea din acest an a fost înregistrat cel mai mare număr de candidați de până acum, aceasta fiind o provocare în plus pentru organizatori, ținând seama de faptul că a trebuit să fie respectate o serie de condiții speciale, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus. Cei mai mulți candidați s-au înscris la examen în centrul universitar București, fiind vorba de 4.372 de absolvenți. Din acest motiv, examenul a avut loc în incinta complexului expozițional Romexpo, UMF Carol Davila apelând la aceeași soluție și în cazul concursului de admitere organizat în vară.

Dr. Cătălina Poiană, prorectorul UMF Carol Davila, a declarat că au fost respectate toate normele de siguranță sanitară, iar faptul că s-au creat cozi la intrarea în sălile de examen l-a pus pe seama faptului că a fost necesară păstrarea distanței de siguranță și a numărului mare de candidați. „Deşi a fost o coadă, distanţarea s-a păstrat şi s-au respectat toţi timpii concursului. Ori de câte ori este un asemenea număr mare de candidaţi sunt uneori cozi, care sunt inerente, dar cu ajutorul jandarmilor distanţele au fost respectate. La intrarea în săli au fost soluţii de dezinfectare, toată lumea a purtat măşti, şi acestea au fost schimbate ori de câte ori a fost nevoie în timpul examenului, iar distanţarea a fost păstrată, fiind chiar peste doi metri între pupitrele pe care scriu candidaţii. Considerăm că exemenul în centrul universitar Bucureşti a respectat toate condiţiile obiective şi necesare, impuse de organizarea unui concurs de o asemenea anvergură”, a declarat aceasta la finalul examenului.

În fiecare centru de examen, candidaților li s-a măsurat temperatura, doar doi din cei aproape 12.000 de absolvenți care s-au prezentat la concurs având febră la intrarea în sală, fapt pentru care au susținut examenul separat de restul candidaților.


Adaugati un comentariu


 

*