REZIDENȚIAT 2020: Studenții contestă majorarea taxei de participare la examenul din noiembrie

7 octombrie 2020 | 0 comentarii |

Alianţa Studenţilor din Domeniul Sănătăţii susține că nu există nici un temei pentru care cuantumul acestei taxe să fie majorat cu 25%, de la 400 de lei în sesiunea precedentă, la 500 de lei, pentru sesiunea din acest an.

 

La scurt timp după ce ordinul de ministru privind organizarea examenului de Rezidențiat a fost publicat în Monitorul Oficial, iar Ministerul Sănătății a anunțat condițiile în care se va desfășura acest examen în data de 15 noiembrie, reprezentanții studenților mediciniști și-au manifestat nemulțumirea față de majorarea cu 25% a taxei de participare.

Pentru sesiunea din acest an, candidații care doresc să se înscrie la Rezidențiat trebuie să achite o taxa de participare în cuantum de 500 de lei, taxă cu 25% mai mare decât cea percepută anul trecut, când candidații au plătit doar 400 de lei pentru a susține examenul.

Astfel, Alianța Studenților din Domeniul Sănătății a trimis o adresă la Ministerul Sănătății, prin care solicită explicații pentru această decizie, mai ales în condițiile în care aceasta a fost luată fără a fi anunțată în prealabil și fără a exista o consultare în acest sens.

 

Pe lângă lipsa de transparență, asociația reprezentativă a studenților mediciniști, susține că nu există nici un temei pentru majorarea cu 25% a acestei taxe, iar momentul ales este unul total nepotrivit, având în vedere contextul pandemic ce a generat, printre altele, o instabilitate financiară însoțită  de o lipsă de predictibilitate. În plus, același context a generat și o nevoie mai mare de personal în sistemul sanitar, iar reprezentanții studenților consideră că majorarea taxei de participare la Rezidențiat nu are darul de a-i încuraja și susține pe viitorii profesioniști în acest domeniu.

Modificarea taxei de participare cu numai 40 de zile înainte de susţinerea examenului de Rezidenţiat, duce la accentuarea instabilităţii prezente şi de asemenea, la demotivarea viitorilor specialişti. În acelaşi timp, diferenţa este una considerabilă pentru un absolvent, fără venituri proprii, ce doreşte să devină un specialist necesar în sistemul românesc de sănătate” se mai arată în adresa transmisă la minister.

 

Totodată, studenții își manifestă îngrijorarea față de lipsa de transparență de care autoritățile au dat dovadă în luarea acestei decizii și solicită explicații suplimentare cu privire la motivele pentru care taxa de participare la Rezidențiat a fost majorată cu 25%.

Mâine începe perioada de înscriere, în care candidații își por depune dosarele la direcțiile de sănătate publică sau la ministerele cu rețea de sănătate proprie, până pe 20 octombrie. Anul aceste, depunerea dosarelor se face exclusiv prin intermediul poștei sau al serviciilor de curierat, pentru a se evita deplasarea candidaților la sediile direcțiilor de sănătate publică și a se reduce astfel riscul de răspândire a infecției cu noul coronavirus.

Examenul va avea loc pe data de 15 noiembrie, cu respectarea strictă a normelor de protecție sanitară, norme care sunt clar specificate în ordinul de ministru.


Adaugati un comentariu


 

*